altmarius

cultură şi spiritualitate

Profilul unui traducător de Biblie: Patriarhul Nicodim Munteanu




Patriarhului Nicodim Munteanu îi aparține aproape toată traducerea Bibliei apărute în 1944, dar și alte zeci de traduceri și lucrări teologice proprii.

Patriarhul Nicodim a tradus în română după textul grecesc al Septuagintei 51 de cărți ale Sfintei Scripturi (24 din Vechiul Testament, iar Noul Testament în întregime). De asemenea, a publicat Noul Testament în cinci ediţii, dar şi Psaltirea (patru ediţii), traduse de el.

Al doilea patriarh al României a făcut numeroase traduceri și din literatura teologică rusă. A realizat lucrări proprii, inspirate din Sfânta Scriptură și alte scrieri legate de pastorația timpului, fie volume mari, fie broșuri simple, pe înțelesul tuturor.

„Această combinație între textul Sfintei Scripturi și contextul social, pastoral a arătat că Patriarhul Nicodim era un teolog realist și un păstor care aducea în actualitate cuvântul vieții, cuvântul mântuitor, cuvântul care ne unește cu Dumnezeu-Cuvântul și cu întreaga Sfântă Treime”, remarcă Patriarhul Daniel.

Scriitorul Cezar Petrescu îl încadrează pe Părintele Patriarh Nicodim „în datina vlădicilor cărturari de odinioară” și spune că era „slujitor al slovelor, iar nu numai al altarului”.

Scriitorul își amintea într-un text omagial anii în care la „Mănăstirea Neamţ, ferită de toate frământările sterpe ale veacului, cu osârdia vechilor schimnici, Patriarhul Nicodim trudea la cărţile şi la tălmăcirile sale”.

Lumina de la chilia monahului cărturar

Cezar Petrescu realizează astfel un profil al Patriarhului Nicodim din perspectiva unui om de cultură.

„Nu ştiu şi nu cred să fi avut pe atunci vreun rost în ierarhia administrativă a Bisericii noastre. Era numai o figură singuratică, retrasă din lume, ca o mustrare tăcută a deşertăciunilor noastre şi ale vremii”, evoca scriitorul contemporan cu al doilea patriarh al României.

„Până noaptea târziu lumina de la chilia sa de lucru lucea ca o stea călăuzitoare şi caldă în beznă. Călugări, vilegiaturişti, excursionişti, toţi se linişteau după ce sunau clopotele de vecernie. Lumina de la chilia monahului cărturar veghea până la al doilea cântat al cocoşilor”, nota Cezar Petrescu.

Scriitorul consideră că „din acea migală de slujitor al slovelor, iar nu numai al altarului, s-au adunat filă cu filă peste o sută de cărţi, tălmăciri şi scrieri originale, care legau firul cu începuturile cărturăreşti ale fostului student de la Academia Teologică a Kievului”.

El amintea de traducerea Bibliei, dar și de „acea nepreţuită traducere a Istoriei Biblice, după textul profesorului rus Lopuhin, operă imensă, covârşitoare, în şase volume a câte 700 pagini fiecare, destul pentru a umple viaţa de muncă”.

Sugerând greutățile prin care a trecut Patriarhul Nicodim în perioade cu tensiuni politice și sociale, Cezar Petrescu scria în 1945 că peste ani „s-au năruit cetăţi, imperii, temple, s-au întors în pulbere trufii”, dar „osârdia cărturarului a rămas aceeași”.

„S-ar afla oare o mai întăritoare pildă de statornicie? Şi oare un scriitor al slovelor profane ar putea aduce un alt mai pios omagiu unui cărturar care şi-a închinat viaţa răspândind şi luminând învăţătura lui Hristos?” își încheie retoric Cezar Petrescu textul semnat în volumul omagial „† Nicodim (1865-1945)” apărut la Tipografia Cărților Bisericești în 1945.

Patriarhul Nicodim a fost Doctor honoris causa al Facultăţii de Teologie din Cernăuţi şi membru de onoare al Academiei Române.

Patriarhia Română a dedicat anul 2019 comemorării Patriarhilor Iustin, Nicodim și a traducătorilor de cărți bisericești.

Citește și 13 noiembrie – Ziua Bibliei și cinstirea celui mai mare exeget


Sursa foto: volumul „Patriarhul Nicodim Munteanu: un mărturisitor al Luminii în vremuri întunecate”

Vizualizări: 8

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

198 state 

(ultimul: Guyana)

Numar de steaguri: 262

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 44

1 stat are peste 600,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 90.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

3 state au peste 10.000 clickuri (ItaliaFranta,  

Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

23 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. BUCURESTIUL MEU DRAG

http://www.orasul.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

33. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

© 2019   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor