altmarius

cultură şi spiritualitate

PROFETIILE LUI SADHU-SUNDAR SINGH DESPRE MISIUNEA SPIRITUALA A ROMANIEI

a) Despre Sadhu-Sundar Singh
Sadhu-Sundar Singh s-a nascut în anul 1889, în orasul Rampur, regiunea Punjab din India si a murit în anul 1933. Acest iluminat indian a trecut la crestinism în urma unei experiente spirituale deosebite legate de aparitia lui Isus.
Dupa moartea mamei sale, când avea 14 ani, dorinta de a gasi adevarul, care era în spatele valului existentei omenesti, deveni pentru el din ce în ce mai imperioasa. El zicea: "Lucrarile acestei lumi nu ma satisfac, trebuie sa-L gasesc pe Dumnezeu însusi cu orice pret. Uram pe Cristos si credeam ca misionarii crestini sunt veniti pentru a corupe poporul nostru. Îmi amintesc de ziua când am aruncat cu pietre asupra lor si am spus servitorului tatalui meu, ca sa arunce si el la fel".
Facând parte dintr-o familie înstarita, a fost trimis pentru educatie la scoala misiunii prezbiteriene americane. Cu toata ura feroce, cuvântul Evangheliei patrundea treptat în sufletul lui. Învatatura iubirii Lui Dumnezeu îl atragea fara voia lui. Îl impresionase foarte mult povestea crucii. Cu toate împotrivirile lui, în profunzimea sufletului sau tulburat, suna chemarea Lui Cristos: "Veniti la Mine, toti cei truditi si împovarati si eu va voi da odihna pentru sufletele voastre".
Aceasta odihna era ceea ce dorea el cu ardoare. Un alt cuvânt al lui Cristos patrundea adânc in sufletul lui: "Fiindca atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, sa nu piara ci sa aiba viata vesnica".
Aceste afirmatii ramâneau mereu în sufletul lui, fara sa le poata patrunde semnificatia. Nimeni, dintre marii maestrii ai religiei hinduse, n-a putut spune ca va da unui om odihna vesnica. "Cum a putut Isus, un singur om sa o faca?...El care nu a putut sa se salveze pe sine? El sa salveze pe altii?...Hinduismul e cea mai frumoasa religie din lume, cum ar putea o alta sa o faca?"
Tulburarea lui crescu atât demult încât, în ziua de 16 decembrie 1904 rupse Biblia si o arse în foc�."Unde era adevarul?...exista un Dumnezeu?" Nelinistea si îndoiala crescusera pâna într-atât, încât în decursul a doua zile se simti atât de nenorocit, încât se hotarî sa-si puna capat zilelor. Avea doar 15 ani. Se duse la tatal sau si-i zise: "Vin sa-ti spun adio, mâine de dimineata voi fi mort". "Pentru ce vrei tu sa te omori?" îl întreba tatal sau. El raspunse: "Pentru ca religia hindusa nu ma satisface, nici bogatia, nici confortul, nici averea, nici banii tai�toate acestea pot sa-ti satisfaca trebuintele corpului, dar nu si aspiratiile sufletului".
El îsi facu planul cu grija. Linia ferata trecea prin apropiere. La ora 6 trecea trenul. "Daca nu voi gasi raspunsul pe care îl caut, ma voi arunca sub tren".
În data de 18 decembrie 1904, se scula la orele 3 dimineata, facu o baie rece si începu sa se roage:
"Daca este un Dumnezeu, sa vegheze si sa mi se descopere si eu îl voi primi si îl voi servi toata viata!". "Eram hotarât, daca rugaciunea mea nu va primi raspuns, sa ma duc înainte de rasaritul soarelui si sa-mi pun capul pe linie la trecerea trenului. Am stat în rugaciune cam o ora si jumatate sa vad pe Budha sau Brahma, sau pe un alt sfânt al religiei hinduse, dar nu apare nici unul. Ma rugai mai departe, tot mai insistent: O, Doamne, daca esti Tu, descopera-te mie�.Deodata, o mare lumina lumina camera mea. Eu am crezut ca a luat foc casa, dar afara totul era în întuneric. Atunci se petrecu ceva ce nu am vazut niciodata: camera se umplu de o lumina minunata, care lua forma unui glob ca de aur si vazui un om, pe Cristos glorios, care sta în picioare în centrul acestei lumini. Era Cristos Domnul! Toata vesnicia nu voi uita fata Lui glorioasa, plina de iubire si blânda, nici cele câteva cuvinte pe care Le-a pronuntat": "De ce ma persecuti? Eu sunt salvatorul lumii întregi!"
Sundar Singh primi convertirea ca pe o minune, ca un mare har de la Dumnezeu.
El spunea: " Cât am studiat cartile sfinte, cât m-am luptat si cât m-am rugat, cât am cautat pacea sufletului! Eram mândru de filosofia si religia hindusa, dar filosofia n-a salvat pe nimeni, niciodata".
El nu s-a îndoit niciodata de realitatea viziunii sale. Nimeni nu viseaza dupa o baie rece! Cu ochii lui a vazut pe Cristos si cu urechile lui L-a auzit vorbindu-i in limba hindusa.
Din acel moment a devenit un apostol al Evangheliei. A vizitat toate tarile crestine printre care si România.
El a facut urmatoarele dezvaluiri ale planurilor lui Dumnezeu cu tara noastra:

b)Profetiile lui Sundar Singh:
"Sa nu va surprinda acest fel de adresare, dar o fac pentru a nu va lasa sa fiti înselati de înscenarile satanice ce sunt acum atât de bine puse la punct.
Eu stiu ca România are o mare misiune dumnezeiasca de redresare spirituala, care o va face sa se înfatiseze ca un veritabil model, demn de urmat pentru întreaga umanitate.
Este necesar sa fac aceasta marturisire-profetie în fata popoarelor întregii lumi, crestine sau de alte religii, fiindca toate semnele marcheaza schimbarile spirituale uluitoare ce vor avea loc în curând. Spusele mele nu trebuie sa va determine sa ma considerati un fanatic simpatizant al românilor, ce îsi imagineaza himerice plasmuiri, caci cea care mi-a inspirat, fara putinta de tagada, aceste profetii, este Preasfânta Nascatoare a lui Isus. Din câte simt, locul de cinste în ocrotirea României îl ocupa Maica Domnului si apoi marile puteri ceresti.
În curând, aproape toate popoarele neamului omenesc vor deschide ochii, contribuind la împlinirea celor orânduite de Dumnezeu si se vor supune vointei divine, mult mai bine decât altadata, deoarece, atunci vor lua sfârsit, într-o mare masura, manifestarile îndaratniciei omenesti, care au facut cu putinta atâtea actiuni de rea interpretare a vointei divine. Perpetuarea raului va fi stavilita, revelatiile divine ajungând sa acopere Pamântul, facând ca tot ceea ce este placut înaintea lui Dumnezeu sa iasa la lumina, pentru a-i ajuta pe oameni sa atinga întelepciunea si sa se desavârseasca.
Acum când fac cunoscute aceste profetii, daca as fi român de origine, probabil ca as putea fi învinuit de partinire nationala, iar daca as fi european din continuitatea latina, ar exista, fara îndoiala unele motive sa fiu judecat într-un fel omenesc, cu patima omeneasca. Insa, deoarece sunt indian iluminat prin intermediul lui Isus Cristos, si ferm stabilit în credinta crestina, pot vorbi acum cu toata usurinta, încredintându-va ca acum nu fac altceva decât sa exprim voia lui Dumnezeu.
In anii care vor veni, în tara trairii voastre (România), scoarta pamântului va lua foc, clima va suferi unele mari schimbari, cutremure vor distruge multe dintre cladirile existente, uragane si vânturi puternice, terestre si maritime, vor nimici îndrazneala oamenilor bazati numai pe asa zisa putere a stiintei.
Ingeniozitatea omeneasca pusa în slujba raului, va face cunoscute lumii cele mai groaznice crime si Pamântul va cunoaste cele mai cumplite boli, ce vor aparea pentru a fi nimicita existenta oamenilor rai sau perversi. În acele timpuri de mari schimbari, în alte locuri de pe Pamânt, un sfert de omenire o sa dispara fulgerator. Dupa aceasta, la a doua încercare, din cei ramasi în viata si îngroziti, vor fi nimiciti înca un sfert. Restul se vor orienta trup si suflet catre Dumnezeu - de la cel aflat la sânul mamei si pâna la cel mai îndârjit tiran ce paseste pe scoarta Pamântului. Însa va atrag atentia sa nu socotiti timpul dupa calendarul intereselor voastre meschine, caci iata, dupa cum am vazut eu, aceste transformari vor veni peste voi si va vor surprinde chiar daca veti ramâne neclintiti în încapatânarea voastra si nu veti ajunge sa credeti în Dumnezeu!
Multi oameni care alcatuiesc popoarele Asiei se vor îndrepta catre religia crestina aproape fulgerator, iar o multime de triburi salbatice se vor crestina, aceasta si datorita marii raspândiri a Bibliei. Crestinismul se va generaliza la toate popoarele, indiferent de limba vorbita, de la Polul Nord si pâna la Polul Sud. Când Anglia îsi va pierde puterea iar Franta va fi asimilata de popoarele din jur, veti sti ca acele vremuri sunt aproape. Puterile statale vor dispare treptat, ca în locul lor sa apara o noua putere denumita Federatia Statelor Pamântene, cu un singur presedinte, o singura moneda, un singur consiliu de conducere si o singura armata aeropurtata, folosita doar pentru paza interna.
În acea perioada, Rusia va deveni una dintre cele mai crestine tari, Bosforul si Dardanelele se vor scufunda disparând complet, o multime de insule vor disparea si ele, fiind nimicite de cutremure si scoarta Pamântului va fi zdruncinata de o multime de urgii ce se vor abate asupra oamenilor. Bisericile purtatoare de har divin se vor uni intr-una singura, supranumita Biserica Crestina Credincioasa - Apostolica si Misionara, care va pregati aproape întreaga lume pentru transformarile spirituale ce vor avea loc pe întreaga planeta. Tot atunci va aparea Anticristul, prin el întelegându-i pe toti aceia care, mai mult sau mai putin constient, lupta împotriva spiritualitatii veritabile, urmarind sa transforme fortele obscure ale minciunii, ce mentin fiinta umana într-o stare de inconstienta si sclavie letargica. Se vor da multe lupte de idei, fara nici un fel de arma, pentru nimicirea adevaratei credinte în Dumnezeu. Toate acestea si multe altele, desi acum de necrezut pentru unii, se vor întâmpla din voia lui Dumnezeu. Va face exceptie de la pedeapsa focului nimicitor, ce se va desfasura pe întreg Pamântul, România si locurile sfinte din Palestina. Netrecuta prin sabie va ramâne si cetatea Vaticanului, dar puterea sa de influenta, atât de pregnant urmarita, va pieri. România va trece prin mai multe faze de transformari fundamentale devenind în cele din urma, gratie spiritualizarii sale exemplare, un veritabil focar spiritual ce va putea fi comparat cu miticul "Noul Canaan", iar Bucurestiul se va transforma într-un centru esential al acestuia. Aceasta capitala a spiritualitatii va fi aproape în întregime reconstruita, ramânând în cele din urma un ansamblu de constructii în forma inelara, având 7 km în diametru, ce va fi considerata de toate popoarele drept un veritabil "Nou Ierusalim". Chiar daca spusele mele va uimesc, trebuie sa va marturisesc tuturor ca aceasta se va întâmpla întrutotul în acele vremi viitoare, caci toate aceste reprezinta vointa atotputernica a lui Dumnezeu si nu vointa oamenilor.
În acest nou centru spiritual, egalitatea in drepturi a tuturor tarilor si popoarelor va fi o conditie esentiala, asa cum este ea ceruta de Dumnezeu. România va trece în viitor prin mari framântari launtrice si prin schimbari externe ce o vor impune exemplar, ca prestigiu, în conjunctura internationala. Gratie providentei divine, ea va iesi aproape neafectata din conflictele mondiale, declarându-se tara neutra, ce îsi va asuma, datorita spiritualizarii ei, rolul de nucleu ireprosabil al întelepciunii si iubirii adevarate. În cele din urma, toti dusmanii ei vor îngenunchea la hotare si plini de umilinta vor recunoaste misiunea ei spirituala. Atunci veti vedea cu totii, caci va fi un semn ceresc. În timpul razboaielor viitoare, focul si distrugerile o vor înconjura, dar ea va ramâne neatinsa întocmai ca o paradisiaca oaza verde, în mijlocul înspaimântatorului desert nimicitor produs de iscusinta omului, ce este pus in slujba raului, si de care se vor folosi inteligentele satanice în ultima înclestare, la care acum oamenii nici nu se asteapta. În urma naucitoarelor schimbari planetare si a unui razboi fulgerator, în cele din urma nu vor ramâne nici învinsi , nici învingatori. Vor ramâne trei categorii: mortii, ranitii si mutilatii de pe urma razboiului si supravietuitorii în întregime neatinsi. Numarul celor ucisi si afectati de pe urma razboiului va fi atât de mare încât nimeni nu va mai vorbi nici de pierderea si nici de câstigarea razboiului, caci urmarile acestuia vor fi atât de mari încât vor îngrozi pe toti locuitorii ramasi în viata.
Ciuma, lepra, holera si multe alte boli înspaimântatoare, printre care câteva complet noi, vor bântui afectând mai ales pe cei rai. Fiarele salbatice se vor napusti asupra oraselor si satelor, atacând oamenii. Toate aceste urgii de proportii se vor întâmpla fulgerator si cel mai adesea vor surprinde pe oameni. Din scrumul, suferintele si încercarile tuturor acestor schimbari ti dezastre, martorii neafectati ti supravietuitorii vor cauta cu multa fervoare calea de apropiere de Bunul Dumnezeu, pe care L-au neglijat, mai mult sau mai putin, atât amar de vreme. Toti se vor convinge atunci ca nu exista religie superioara celei propovaduite de Isus.
In timpurile ce vor veni, România va ajunge si va ramâne o paradisiaca gradina a binecuvântarii divine, a dragostei, a fericirii, a puritatii si întelepciunii, în care modul de viata va fi precumpanitor spiritual, sustinut de o închinare în Duh si Adevar, asemanator cu acela al primilor crestini.
Ca indian, eu intuiesc ca Domnul a vrut sa aleaga dintre toate popoarele pe cel mai umilit, mai crunt încercat de vitregia celor puternici, adesea exploatat, amenintat, invadat, terorizat, vândut si cumparat si care aproape la fiecare razboi a fost piata de tocmeala a celor ce se luptau. Amalgamul înfatisarilor deosebite ale acestui popor primitor, în care virtutile cele mai alese ale fiecarui neam s-au asimilat în sufletul sau plin de dragoste si omenie, are o nuanta placuta, astfel încât sa fie pilda de contopire universala cu calitatile divine. Poporul român, cu o dreapta ratiune si o admirabila credinta, este cel mai indicat din lume spre a oferi ospitalitatea materiala si spirituala tuturor celorlalte popoare.
Misiunea principala pentru raspândirea în Asia a crestinismului, cu adevarat spiritual, este destinata în viitor poporului rus, care, ca putere de influentare a popoarelor, în vremurile ce vor veni, nu se va mai manifesta.
Puterea cu care vor fi biciuite restul popoarelor, acolo unde este necesara pedeapsa, se va face prin rasa galbena - chinezii împreuna cu japonezii. Dupa terminarea teribilului conflict armat, ce va sta în fata, toate armele vor fi parasite, fiindca va veni un nou gen de razboi, cel pentru credinta adevarata.
Acesta va fi razboiul fara arme fizice, pentru desavârsirea spirituala, pentru credinta adevarata în Dumnezeu, mai periculos si mai dificil de o suta de ori decât cel cu arma.
Puterea papala va dispare si va lua nastere o putere noua care va milita pentru credinta adevarata în Isus. Resedinta ei va fi la Roma (provizoriu) si apoi la Bucuresti, în "Noul Ierusalim" pentru totdeauna. Fericiti sunt cei ce traiesc cu încredere în Dumnezeu , fiindca acele vremuri vor fi groaznice, si nu le vor putea suporta decât numai cei mângâiati de Duhul Sfânt.
În acele timpuri, scaunul judecatii de apoi va fi simtit si va fi vazut de tot neamul omenesc si va straluci deasupra României.
În marele oras sfânt Bucuresti, simbolic numit Noul Ierusalim, se va construi cel mai monumental lacas spiritual de comunicare cu Dumnezeu, denumit Centrul Divin Suprem, având reprezentanti evoluati spiritual din toate neamurile ce vor forma Fraternitatea Veghetorilor Iluminati. Reconstructia orasului va fi, într-o oarecare masura, opera a întregului neam omenesc. Centrul spiritual va avea si 101 biserici inelare si armonic orânduite, în care se va sluji marturisindu-se credinta în Isus, în toate limbile pamântului.
Aceasta opera arhitecturala va fi materializarea sublimei colaborari a tuturor stilurilor pamântene, ingenios armonizate într-o lucrare mareata cum alta n-a mai fost.
Va fi unicul loc din lume unde îngerii, în orice clipa, vor putea fi vazuti împreuna cu oamenii de pe pamânt.
Fericiti vor fi toti cei ce vor strabate pamântul României, respirându-i aerul, caci toata tara va fi invadata de pelerini dornici sa descopere pe Dumnezeu. Toate locurile sfinte din aceasta tara vor fi un prilej de slavire a lui Isus Cristos.
Poporul rus este primul popor din lume care se va alatura Noului Ierusalim cu toata evlavia, urmat de poporul grec, armean, indian, etiopian, ca apoi sa dea navala toate popoarele. Cei din urma vor fi englezii, fiindca vor tine mândria încapatânarii, sa nu plece genunchii într-o tara straina.
O parte din America va dispare, iar cea ramasa se va alatura noii familii a crestinatatii. Ferocitatea poporului german si încapatânarea poporului turc se vor schimba radical. Turcii se vor crestina, popoarele germanice se vor îmblânzi, trufia dominarii va dispare. Poporul francez va fi aspru sanctionat, poporul italian îsi va pierde întâietatea dorita, popoarele Africii si Oceanului Pacific se vor crestina si ele.
Lupta dintre lumina si întuneric, în aceasta vreme, va fi cât se poate de apriga, caci Anticristul, cu toate uneltele lui, va lupta împotriva credintei adevarate. Vor fi nimiciti bunii crestini. Singurul loc de pe fata pamântului, netulburat de prigoana lui Anticrist, va fi Bucurestiul, Cetatea Sfânta a Noului Ierusalim, în care vor patrunde numai spre sfârsitul vietii pamântesti, când vor ucide pe cei doi sfinti Ilie si Enoh.
Vor veni peste neamul omenesc clipe din ce în ce mai grele. Prima data se va retrage dulceata pamântului, se va retrage pâinea, apa, lumina, caldura si cea mai groaznica dintre toate va fi retragerea mortii, caci toate celelalte vor fi suportate, afara de chinul fara de moarte.
Toate fiarele salbatice se vor îndestula din carnurile oamenilor care nu vor putea muri. Toate aceste urgii vin ca plata pentru pacatele oamenilor, si daca mai ramâne cineva dintre acestia si nu va vrea sa se îndrepte catre mântuirea oferita de Isus, vine focul si nimiceste totul, pentru ca toata spurcaciunea de pe fata pamântului sa fie arsa. Niciodata n-au putut oamenii crede ca jalea poate fi universala si ca chinurile Apocalipsei pot fi vazute pe pamânt; daca toate descoperirile proorocilor li s-au parut oamenilor de stiinta basme irealizabile, prin venirea acestor plagi vor crede si cei ce s-au încapatânat sa nu creada pâna acum. La începutul durerilor care va stau în fata, apar proorocii mincinosi siîin numar mare, sustinuti de interese politice, menajati si protejati de legi care mascheaza influentarea lor satanica.
România va avea o viata sfânta, stârpindu-se vrajitoria, spiritismul, ghicitul, descântecul, betiile, fumatul si toate lucrarile satanice.
România este sub ocrotirea directa a lui Isus Cristos si de aceea, toti cei care nutresc gânduri ascunse fata de poporul român, se pun în conflict cu Dumnezeu.
Lumea va întelege adevarul descris în România, si misiunea importanta a acestui petic de pamânt, ce va trâmbita lumii întregi descoperirile Dumnezeiesti. Dumnezeu va revarsa mila Sa peste aceasta tara înapoiata, neînsemnata, care nu a avut niciodata cuvânt hotarâtor în viata publica, nici civilizatie prea dezvoltata.
Asa cum a ales Mântuitorul Isus pe iubitii Sai apostoli din Galileea, insa cu cea mai dârza credinta, pe acelasi considerent a ales si Tara Româneasca si poporul român, sa fie altar de viata pilduitoare. Poporul român va fi popor de jertfa mântuitoare pus în slujba mântuirii tuturor.
Popoarele lumii întregi vor primi din România toate instructiunile necesare mântuirii prin mijlocirea lui Isus si a Duhului Sfânt.
Toate filozofiile omenesti vor asfinti în acele momente grele si toata stiinta se va rusina când legile naturii, considerate firesti de savanti, vor fi schimbateîin vazul tuturor.
Toate le-a orânduit Dumnezeu, pentru ca oamenii sa fie mântuiti. Astfel, Moise a primit cele 10 porunci de la Dumnezeu. De aceea e bine ca omenirea sa iubeasca pe poporul evreu, cu respect si cu recunostinta, pentru ca prin jertfa multor devotati ai credintei din neamul lui Israel, omenirea se împartaseste din tezaurul Dumnezeiesc. Apoi Isus, Fiul lui Dumnezeu s-a nascut în mijlocul poporului evreu. Se cuvine ca acest popor sa fie iubit, stimat si ajutat în toate împrejurarile, pentru ca notiunea de crestin sa nu fie pentru el o spaima, asa cum a fost acum, când din îndemn satanic, crestinii faceau haz batjocorind poporul evreu si aducându-i învinuiri lipsite de temei sanatos.
Acei ce au gasit de cuviinta sa strecoare ura în sufletele crestinilor, pentru rastignirea lui Isus de catre evrei, au facut si fac cea mai odioasa crima, fiindca nu numai poporul evreu este de vina pentru omorârea lui Isus, ci pur si simplu - pacatele tuturor oamenilor.
Popoarele lumii de pe fata pamântului vor invada România, spre a va întreba ce vi s-a descoperit si voi, cei din Noul Canaan, nu veti avea timp nici sa va hraniti si nici sa dormiti, fiindca urgiile vor împinge lumea spre voi. Dumnezeu însa va va obliga sa le potoliti setea lor de adevar.
În urma propovaduirii Tainelor Dumnezeiesti, în România multi bolnavi se vor tamadui iar oamenii se vor întoarce la Dumnezeu. In România se vor boteza toate popoarele nebotezate. Românii vor fi ospitalieri, iar darul pamântului va fi marit pentru toti cei ce vin, asa încât sa se poata îndestula cu toate. Prin mijlocirea României se va pune capat conflictului armat, aici fiind pamântul pacii unde se vor întelege toate popoarele.
Toti cei care au jefuit România de diferite bunuri se vor grabi a o despagubi, nu fortat ci prin daruire închinata Lacasului Sfânt, care va fi facut din marmura alba.
Desi dimensiunile ei par exagerate, totusi vor fi neîndestulatoare fata de multimea pelerinilor. Metalul întrebuintat va fi metal nobil, caci pâna si mânerele usilor vor fi, în cel mai rau caz, din argint. În interior vor fi chilii mobile cu resort, care nu vor putea fi violate, la un eventual atac, de nici un fel de forta, pentru ca viata celor ce în trup îngeresc vor locui în România, sa fie ferita de restul lumii.
Cele 101 de altare vor fi construite pentru natiunile pamântului, cu specificul artei nationale, dar dirijate de o singura conducere si întretinute de o singura administratie. Uriasele montari, neîntrebuintate înca în constructii, vor da mult de gândit tehnicii moderne, caci cu nimic nu vor fi mai mici blocurile din care se va zidi Noul Ierusalim fata de blocurile de piatra din care s-a ridicat Vechiul Ierusalim.
Lucrarea va fi executata în 10 ani, fiindca, desi Sfânta Biserica va fi terminata în 5 ani, va mai dura înca 5 ani pentru Cetatea propriu-zisa. Sosele rulante si trotuare miscatoare vor usura circulatia. Elicoptere si avioane vor fi puse în slujba cetatii si tot ce e nou în tehnica se va darui acestei cetati.
Canalul Marea Neagra - Dunare va functiona normal, precum si canalul Dunare - Bucuresti, ceea ce va permite vapoarelor de mare tonaj sa mearga pâna la Cetatea Minunata, acestea fiind lucrari din Plan Divin, care se vor realiza fulgerator.
Toate darurile se vor revarsa peste aceasta tara aleasa pentru redresarea spirituala a globului pamântesc. Toate caile de comunicare aeriene, maritime si terestre sunt favorabile în aceasta tara, caci, România, traind în pace cu vecinii, se va reface în scurta vreme, înaintea tuturor statelor.
Basarabia va fi alipita României pentru totdeauna, caci poporul rus o va cinsti si va renunta la aceasta provincie.
Puterile mari se vor prabusi, spre bucuria tarilor mici.
Poporul meu indian, va fi fericit sa cunoasca poporul român si Tara Româneasca".

Vizualizări: 125

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor