altmarius

cultură şi spiritualitate

Mozart XII 
Marţi, 24 Ianuarie 2012 , ora 9.30

Dacă Leopold nu ar fi fost un om cu o educaţie atât de complexă, atunci s-ar fi putut presupune că metodele sale revoluţionare au fost doar rodul unui instinct extraordinar, iar copiii săi foarte talentaţi nu i-au făcut oricum probleme în acest sens…” scrie Enrik Lauer în volumul “Mozart şi femeile”, vorbind despre modul în care au fost educaţi cei doi copii-minune. Şi mai departe:“Este vorba, probabil despre o combinaţie a tuturor aspectelor: Leopold era un bărbat deştept, având capacităţi empatice vădite şi căruia îi erau familiare preceptele iluministe. Căsnicia cu Anna Maria a fost armonioasă, existând probabil puţine tensiuni conjugale. Cei doi copii erau binecuvântaţi cu un temperament liniştit, Wolfgang fiind mai neastâmpărat decât Nannerl, dar, cu toate acestea, un copil înţelegător şi vesel. Învăţa prin joacă ceea ce i-ar fi fost imposibil prin constrângere…”.

“…Energia sa de copil şi-o canaliza aproape în întregime către muzică, învăţând prin joacă şi experimentând cu sunete. Leopold trebuie să fi observat în mod instinctiv că talentul nelimitat al fiului său avea nevoie doar de îndrumare şi de spaţiu şi că geniul său urma să se dezvolte de la sine, dacă era călăuzit cu atenţie şi dacă i se ofereau cele mai bune condiţii pentru dezvoltare….”mai notează Enrik Lauer. Pare interesant de pus în lumină această trăsătură a caracterului lui Leopold Mozart în contextul acestui moment al evoluţiei personalităţii fiului său. Căci acum, când fiul are 11 ani şi deja o operă care pentru alţii ar fi putut fi suficientă pentru o viaţă (dacă nu neapărat în profunzime, măcar în volum), tatăl nu se opreşte şi întrevede noi perspective de evoluţie. Poate a procedat instinctual iar aceasta vorbeşte despre talentul de pedagog înnăscut, poate nu, şi cităm din nou din autorul amintit:

“Indiferent dacă s-a bucurat el însuşi de o educaţie atentă, împărtăşită cu dragoste, sau dacă a fost influenţat de noul spirit al iluminismului, metodele sale erau mai mult decât progresiste. Concepţia sa educaţională era caracterizată prin îmbinarea unui stil empatic de predare cu lăsarea copiilor în voia lor.” Curat progresist am spune azi când ştim că doar în ultimele decenii ale secolului al XX-lea au pătruns la noi principiile pedagogiei ludice, prin joc, iar“lăsarea copiilor în voia lor” adeseori nu este nici acum percepută la noi, ca o metodă pedagogică eficientă!...

Dacă ascultăm aceste două părţi finale din cel de-al patrulea concert K 41 pentru pian şi orchestră scris de fiu în vara lui 1767, putem crede că metoda lui Leopold dădea rezultate. Un Andante în stil gallant, ca o aria da capo, la fel ca în precedentele inspirate din creaţiile maeştrilor amintiţi în episodul anterior şi un Allegro final plin de energie, veselie, atestând deja cuceriri tehnice în sens componistic, perceptibile mai ales în ritornelele orchestrale, cele care ar putea fi contribuţia personală în pastişa la opusurile originiale utilizate.

Lista lucrărilor folosite pentru ilustraţia muzicală

  • W.A.Mozart: Concertul nr 4 KV 41 P II şi a III-a pentru pian şi orchestră (Ingrid Haebler fortepiano, Capella Academica din Viena dir. Eduard Melkus)
  • J.S.Bach: Partite diverse sopra il Coral “Christ, der du bist der helle Tag” BWV 766 (Peter Hurford orgă)
  • W.A.Mozart: Lied An die Freunde KV 53-47e (Elly Ameling soprană, Dalton Baldwin pian)
  • W.A.Mozart: Simfonia nr.7 KV 45 în Re major (Academy of St Martin in the Fields dir. Sir Neville Marriner)
  • W.A.Mozart: opera La Finta Semplice (Christine Schornsheim clavecin, Orchestra de cameră “Carl Philipp Emanuel Bach” dir. Peter Schreier)

 

 

Veronica Zbarcea

Vizualizări: 23

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor