altmarius

cultură şi spiritualitate

Portret de compozitor: W.A.Mozart (49 - emisiunea 65)

Mozart LXV 
Vineri, 6 Aprilie 2012 , ora 9.30

O...revelaţie s-a oferit în sfârşit la Salzburg în 1979 – ne spune Andre Tubeuf. Atunci, două seri la rând în acelaşi Manej din Stâncă, puse în scenă de acelaşi Jean-Pierre Ponnelle, uneori în mod conştient cu aceleaşi gesturi şi aceleaşi maniere (şi manierisme), cele două opere ultime ale lui Mozart şi-au afişat secreta paternitate; unele din mişcările Reginei Nopţii se regăseau firesc în mânia Vitellei, care e extremă; acelaşi loc natural monumental unde incendierea Capitoliului e de o concreteţe impresionantă îşi deschide arcadele decupate pentru ritualul preoţilor şi al Senatului...” iată legături între „Clemenţa lui Titus” şi „Flautul fermecat”.

La 6 septembrie 1791 avusese loc premiera la Praga a celei dintâi, iar Mozart fusese acolo să supravegheze repetiţiile, să facă eventuale corecturi, să scrie ultimele pagini... În 15 septembrie era înapoi la Viena şi revenea asupra singspiel-ului pe care îl iniţiase împreună cu Emanuel Schikaneder, dramaturg, director de teatru, actor, cântăreţ şi compozitor, dar mai ales prieten şi frate mason în aceeaşi lojă cu Mozart. După mai multe angajamente, temporare, şi turnee nenumărate, în 1789 revenise la Viena ca Director al Teatrului „auf der Wieden” unde avea să rămână 17 ani.

Teatrul în sine era situat într-o suburbie a Vienei, era liber de taxe, interiorul avea o acustică excelentă şi probabil ar fi putut primi la parter şi în lojele de la cele două galerii 500 de spectatori (Schikaneder spunea că 1000!). Scena era foarte mare, cu diverse mecanisme şi trei trape, multe dispozitive ce puteau manevra maşini zburătoare, sau să creeze efecte de furtuni, lupte pe mare şi alte asemenea.

Tentaţia era mare pentru ambii creatori de a-şi da frâu liber imaginaţiei, într-o lucrare cu totul inedită. De altfel, Mozart mai colaborase cu doi ani înainte cu teatrul scriind părţi pentru alte opere-basm precum „Piatra filosofală”. Ştim că încă din vară începuse să compună muzica, iar pentru că se ivise comanda pragheză pentru „Clemenţa lui Titus”, se oprise, dar la revenirea acasă a reînceput lucrul, aşa că la 30 septembrie a şi avut loc premiera...

 Lista lucrărilor folosite pentru ilustraţia muzicală:

 

  • W.A.Mozart: Opera Flautul fermecat (Kurt Moll, Peter Schreier, Luciana Serra, Margaret Price, Mikael Melbye, 3 copii solişti din Dresdner Kreuzchor, Corul Radiofuziunii din Leipzig, Capela de stat din Dresda, Dir. Sir Colin Davis)
  • W.A.Mozart: “Freimaurerkantate” KV 623 pentru doi tenori, bas, cor bărbătesc şi orchestră (Hans Peter Blochwitz, Peter Schreier, Andreas Schmidt solişti, Corul bărbătesc al Radiofuziunii din Leipzig, Capela de stat din Dresda, dir. Peter Schreier)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Veronica Zbarcea
veronica.zbarcea@radioromania.ro

Vizualizări: 53

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor