altmarius

cultură şi spiritualitate

Plugusorul - un colind de Anul Nou

„Plugușorul" tras de boi sau de buhai - un colind de Anul Nou.

După sărbătorile Crăciunului, mai ales în ultimele două zile din an, pe 30 și 31 decembrie, colindătorii revin cu obiceiuri tradiționale din pitorescul național, specifice pentru fiecare zonă geografică, majoritatea purtând denumirea de „Plugușor".

În Moldova, copiii mai mici merg cu „Plugul mic" de lemn, pe care-l trag prin zăpada din curte, ca şi cum ar ara, în timp ce alţi membri din ceată se adună lângă fereastră, sună din clopoţei şi pocnesc din bice, urându-le gazdelor, belșug și sănătate.

Altă ceată, formată din copii mai mari şi flăcăi, merg cu „Plugul mare". Ei duc un buhai, format dintr-o doniță din lemn, fără fung, care este acoperită cu o piele argăsită, în mijlocul căreia se afă un smoc lung din păr de cal, ce imită mugetul buhaiului, când e tras prin mâini.

Alții, din același grup, poartă clopote şi bice, uneori și un fluieraș sau o zongoră, în sunetul cărora rostesc urături lungi despre bădica Traian: „Dimineaţă s-a sculat, / Pe ochi negri s-a spălat, / La icoană s-a închinat, / Pe cal alb a-ncălecat / Şi cu plugul a plecat / La arat şi semănat. / A plecat într-o zi de joi / Cu-n plug cu doisprezece boi, / Boi bourei, / În coadă, codălbei;/ În frunte, ţintăței..., / Ia mai mânaţi măi flăcăi! / Hăi! Hăi!.." În continuare, se vorbeşte despre arat şi semănatul „grâului de vară", secerat cu: „Seceri mari/ Pentru secerători tari / Şi altele mai mititele / Pentru fete ocheşele…"

Prin alte localități, unii gospodari umblă cu „Plugul mare" tras de patru boi, împodobiţi cu colaci în coarne şi acompaniaţi de buhaiuri şi clopote mari.

Cei mai buni urători din sat rostesc cu strigături, urarea agrară, desprinsă din cea mai cunoscută versiune populară - „Pluguşorul", după textul clasic prelucrat de Vasile Alecsandri.

Urăturile au denumiri variate: „Plug", „Plugușoare", „Bicișoare", sau chiar „Fierărie" și se desfășoară într-o atmosferă ritualică, în care gesturile au semnificaţie simbolică.

Urătorii sunt costumați în ținută populară, specifică zonei din care provin.

În prezent, „Plugușorul" este mai mult un obicei de felicitare a prietenilor, rudelor și autorităților, când este intens mediatizat, ca și majoritatea obiceiurilor din colinde.

Astăzi, obiceiul este perpetuat mai mult la sat și mai puțin la oraș, de cete mici de copii, până în dimineața Anului Nou.

În unele locuri se mai practică „Plugul mare", cu plug tras de boi sau purtat de flăcăi, iar în Moldova, Muntenia și Nordul Dobrogei, acesta a fost înlocuit de buhai.

PLUGUȘOR CU PATRU BOI

Aho, aho, copii și frați, 
Ia poftiți de ne-ascultați!
C-am pornit încă din zori, 
Să urăm de sărbători! 

Patru boi am pus la jug 
Și de coarne ținem plug. 
În frunte e un buhai, 
Ce-i mânat cu bici, de-un crai. 

Vrem să vă arăm ogorul 
Și să cântăm Plugușorul! 
Cine, azi, ne este gazdă, 
Le semănăm grâu-n brazdă. 

Ia deschideți porțile, 
Ca să tragem brazdele! 
Că-i vremea de semănat 
Și colindu-i de urat! 

Trageți brazdă, măi flăcăi, 
Și sunați din zurgălăi, 
Să răsune peste văi! 
Mânați măi: Hăi! Hăi! 

Grâu mărunt și grâu de vară, 
Să răsară-n primăvară! 
Dumnezeu să îi dea ploi, 
Că e semănat de noi! 

Grâul în brazdă să crească
Și-n spic să se aurească! 
S-aveți în anul ce vine, 
Hambarul plin, pentru pâine. 

Ogor cu spice bogate
Pentru mese-mbelșugate, 
Pâinea să o rumenească 
Doar pe vatră strămoșească! 

Să vă intre în hambare, 
Grâul pentru bunăstare! 
De noi să vă amintiți 
Întru mulți ani fericiți! 

Iar la Anul, când venim, 
Fericiți să vă găsim! 
Cu pâine caldă pe masă 
Și vin de viță aleasă. 

Trageți brazdă măi flăcăi, 
Și sunați din zurgălăi! 
Mai pocniți din bice, măi, 
Să răsune peste văi! 

Aho, aho de Anul Nou, 
Cu Plugușoru-n ecou,
Plugușor cu patru boi, 
Ia mai mânați măi: Hăi! Hăi!

Revelion să vă fie, 
În belșug și bucurie! 
În conturi să aveți bani, 
La Anul și la mulți ani! 

Ia opriți, nu mai mânați! 
Pe buhai îl deshămați, 
Să-i dați grâușor din brazdă,
Cât timp vă cinstește gazdă. 

De-o avea fată frumoasă, 
Să-i puneți un semn la casă! 
Noroc, unuia să-i fie, 
Când o cere de soție! 

Dacă vă poftește-n casă 
Și vă invită la masă, 
Ori vă seamănă cu bani, 
Să-i urați: Mulți ani! Mulți ani! 

PLUGUȘOR CONTEMPORAN

Aho, aho, copii și frați, 
Ochii de la geam nu-i luați!
Să ascultați urătorii
Ce vin de când apar zorii! 

Pe Facebook să vă uitați,
La prieteni să urați: 
Anul Nou cu sănătate, 
Pe masă s-aveți de toate!

Ia mai mânați măi flăcăi 
Și sunați din zurgălăi! 
Ca să facem o urare, 
Gazdelor, la mic și mare: 

Cu noroc și bucurie, 
Viața-ntreagă să vă fie! 
Să aveți belșug în casă 
Și copiii pe lângă masă! 

Să petreceți an de an, 
Cu cârnați și cu ciolan,
Cu vin bun și cozonaci, 
La masă cu oaspeți dragi! 

Cu pastramă și fripturi, 
Cu șorici și răcituri, 
Stropite cu țuică fiartă, 
Ce fac petrecerea lată. 

Noi vă lăsăm sănătoși, 
Să petreceți bucuroși,
Cu fete și cu flăcăi; 
Ia mai mânați măi: Hăi! Hăi! 

Iar dacă ne veți poza, 
Oricând ne puteți vedea, 
Fără să vă coste bani, 
La Anul și la mulți ani! 

29.12. 2016 
Maria Filipoiu

Despre autor

Maria FilipoiuMaria Filipoiu

Colaborator

Vizualizări: 34

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor