Picturi de Ingres

[altmariusart]

Domnișoara Caroline Rivière

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Domnişoara Caroline Riviere,1806 ; 100 x 70 cm Louvre, Paris

Domnișoara Riviere este o pânză pictată de Jean Auguste Ingres în anul 1806.

Descriere

Se poate observa ușoarele deformări anatomice: proporțiile dintre coșul pieptului și brațe care nu sunt foarte academice, însă ele conferă un efect de frumusețe și de farmec insolit. Caroline, în vârstă de 13 ani, îmbracată într-o rochiță albă, capă de hermină și mănuși lungi de antilopă domină în întregime peisajul verde care formează fundalul pânzei.

Părul pieptănat lins, gâtul descoperit și puritatea liniilor fac ca acest portret să ne ducă cu gândul la arta Evului Mediu. Fetița este îmbracată într-o rochie lungă, caracteristica stilului Empire, cu talie ridicată. Este copil, dar, în același timp, femeie. Va intra în istorie imortalizată în acest tablou plăcut.

Domnișoara Riviere va muri în anul 1807, la vârsta de 14 ani.

Baia turcească

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Baia turcească, 1862; 110 cm diametru Ulei pe pânză lipită pe lemn Louvre, Paris

Baia turcească este o pânză pictată de Jean Auguste Ingres în anul 1862.

Descriere

Tabloul înglobează toate frumusețile goale care i-au traversat opera. Artistul pictează această capodoperă la vârsta de 80 de ani. Este în culmea carierei sale. Abordând acest subiect, pictorul ilustrează admirația sa pentru antichitate, precum și anumite similitudini cu motivele orientale foarte la modă în secolul XIX-lea. Artistul a citit povestirea scrisă de Lady Montagu, o scriitoare engleză din sec. XVIII-lea, soția ambasadorului Marii Britanii laConstantinopole, în care aceasta descrie cea mai frumoasă baie turcească din oraș: "Erau acolo aproape două sute de femei care se îmbăiau (...). Doamnele erau tolănite pe divanuri acoperite cu perne și covoare bogate. Sclavele le pieptanau."

În partea centrală a tabloului recunoaștem figura Femeii care se îmbăiază, cântând la mandolină. Femeia care stă întinsă în partea dreaptă pe perne ne amintește de "Antiope" sau "Odalisca cu scalva". Este soția artistului, Madeleine Chapelle, pe care Ingres a pictat-o de nenumarate ori. Văzută din profil cu mâinile împreunate, femeia cu plete blonde este poate chiar Lady Montagu, care privește cu atenție întreaga scenă, păstrând totuși distanța.

Tabloul, destinat prințului Napoleon, fiul împăratului Napoleon al III-lea, a fost returnat de soția prințului, prințesa Clotilde, care l-a considerat prea indecent. În anul 1862, artistul schimbă forma initială pătrată a tabloului. Forma rotundă îl constrânge pe pictor să cuprindă în tablou și personajul care doarme în partea dreaptă a tabloului. De asemenea trebuie să adauge în tablou, în partea stângă, figura unei femei care cântă la tamburină, iar în fundal o femeie cu turban.

Carnația trupurilor oferă o întreagă gamă cromatică, începând de la alb până la negru, trecând prin tonuri de galben și maro. Lumina se revarsă numai asupra unei singure femei și anume asupra aceleia din tabloul Femeie care se îmbăiază. Ea este pictată în cu totul alt stil decât tovarășele ei, ceea ce conferă întregii scene o notă ireală. Baia turcească este un vis al artistului a cărui viață se apropie de sfârșit.

Femeie care se îmbăiază

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Femeie care se îmbăiază, 1808 ; 146 x 97,5 cm Muzeul Luvru, Paris

Femeie care se îmbăiază este un nud pictat pe pânză de Jean Auguste Ingres în 1808.

În timpul primei sale șederi la Villa Medici, în anul 1808, Ingres a pictat o femeie întoarsă cu spatele, care se pregătește să facă baie. Femeia stă pe niște perne moi, părul îl are înfășurat într-o basma, de brațul stâng îi atârnă un cearceaf de mătase. La picioarele ei zace, aruncat neglijent, un pantof rosu. Se lasă pradă gândurilor înainte de a intra în cadă, care e învelită parțial într-o pânză, împodobită cu o mică fântână arteziană sub forma unui cap de leu.

Nu i se vede chipul, ci doar i se conturează puțin pleoapele și vârful nasului. Ingres ne înfățișează o femeie frumoasă, de o goliciune desăvârșită, dar, în același timp, îi acoperă fața, fapt care sporește senzualitatea. Personajul este învăluit într-o lumină aurie, ce subliniază formele trupului cu carnație uniformă. Ingres afirma : "Formele frumoase sunt esențiale și pline, iar detaliile lor nu deranjează întregul compoziției".

Ca de obicei în lucrările lui Ingres, contururile sunt desenate foarte clar, extraordinar de curat, sporind senzația de liniște caracteristică stilului său. Un mare admirator timpuriu al acestei pânze a fost Edgar Degas. A văzut tabloul la un prieten de-al său, tatăl cunoscutului colecționar Edouard Valpincon. Degas a fost cel care l-a convins pe Valpincon să împrumute tabloul pentruExpoziția Universală de la Paris, din anul 1855.

Izvorul

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Izvorul, 1856; 163 x 80 cm Muzeul Orsay, Paris

Izvorul este pictură pe pânză ale lui Ingres.

Descriere

Personajul reprezentat este asemănator cu cel din tabloul Venus cu diademă, pictat cu câțiva ani mai devreme. Ingres revine la această Venus și o transformă într-o alegorie plină de prospețime și farmec. Stând în apă, cu piciorul stâng ușor îndoit, tânara fată ține pe umăr un ulcior. Poza și modalitatea în care Ingres o reprezintă pe femeie ne duc cu gândul la o statuie grecească.

Trupul ei cu carnație albă se reliefează pe un fond unitar, amintindu-ne de frumusețea odaliscelor pictate mai devreme. Contrastul dintre liniile senzuale ale trupului i inocența care i se citește pe chip face ca scena prezentată să fie în același timp simplă și manieristă.

Pânza Izvorul repurtează un succes imediat, multe persoane fiind dornice să achiziționeze tabloul. Pictorul își vinde lucrarea cu un preț extraordinar de mare. Scriitorul Théophile Gautiereste fascinat de acest tablou datorită frumuseții lui nevinovate iar poetul Théodore de Banville, inspirat de pânza Izvorul scrie "Naiadele argentiniene", un poem publicat în anul 1861. Izvorulintră în colecția muzeului Louvre în anul 1878 și, chiar în același an, tânărul Seurat execută copia acestuia.

Bibliografie

• Rudolf Zeitler: Das unbekannte Jahrhundert. In: Propyläen Kunstgeschichte, Band 11: Rudolf Zeitler (Hrsg.): Die Kunst des 19. Jahrhunderts. Propyläen-Verlag, Berlin 1979; S. 15–128; zu Ingres: S. 58–63.
• Caroline Mathieu: Musée d’Orsay. Édition de la Réunion des Musées Nationaux, Paris 1987,ISBN 2-7118-2124-2; S. 38f.

Marea Odaliscă

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Marea Odaliscă, 1814 ; 91 x 162 cm Louvre, Paris

Marea Odaliscă este o pânză pictată de Jean Auguste Ingres în anul 1814.

Descriere

Acest nud, reprezentând silueta zveltă a unei femei întinse, posedă farmecul discret și senzualitatea Femeii care se îmbăiază. Odalisca este întoarsă cu spatele la noi, dar ne arată totuși chipul. Mai mult chiar, ne observă cu ochii săi mari, lipsiți de gene, atât de tipici picturii lui Ingres.

Însă, cele mai caracteristice sunt liniile cursive ale trupului femeii. Purtând doar un turban pe cap și câteva bijuterii, se odihnește pe un pat acoperit cu țesături bogate. Draperii groase din damasc feresc trupul ei gol de ochi indiscreți. Umerii și capul ies în evidență pe fundalul întunecat, care îi pune în valoare luminozitatea pielii. Linia orizontală trasată de corpul femeii se întinde pe toată suprafața pânzei și conferă întregii scene o pace netulburată nici măcar de privirea pătrunzătoare a tinerei. Trăsăturile fetei sunt regulate, conturate de tușe ușoare și totuși precise, precum și de o umbră subtilă. Odalisca ne încântă printre altele și prin contrastul dintre poza statică și fluența formelor sale.

Marea Odaliscă - detaliu

Datorită unor tonuri cromatice clare și agreabile pe care pictorul le-a folosit pictând trupul, se creeaza senzația că acesta este la fel de armonios precum coada unui păaun deschisă în evantai. Curbura spatelui pare să nu se mai termine... dintr-un motiv simplu – odalisca are cu trei vertebre mai mult decât normal! Șoldurile sunt prea largi, gâtul răsucit, sânul rău poziționat chiar sub axilă, iar piciorul strâns legat în mod bizar de restul corpului. Însa Ingres și-a permis în mod conștient să deformeze trupul. Dacă ar fi pictat Odalisca respectând cu rigurozitate anatomia și principiile academice ale picturii, ar mai fi fost ea, oare, atât de neobișnuită și fermecatoare ?