altmarius

cultură şi spiritualitate

 de Dan Manolache. membru altmarius.ning.com      


„Om mare, mai înalt decât toţi oamenii, dară nu gros, rotund la faţă şi cam oacheş şi cam aruncă câteodată din cap fluturând.”

Personajul astfel portretizat de Ion Neculce este…. Petru cel Mare. S-au împlinit pe 30 mai 446 de ani de la naşterea Ţarului şi Împăratului tuturor Rusiilor a cărui domnie a marcat nu doar istoria marelui vecin de la Răsărit, nu doar istoria vremii sale ci şi pe aceea a secolelor care au trecut de la săvârşirea sa din viaţă, la 28 ianuarie 1725.

A fost un cârmuitor atipic al maicii Rusii. După o călătorie de 18 luni prin Europa- pe când avea doar 25 de ani- s-a hotărât să o modernizeze prin….ucazuri. Astfel a interzis portul bărbii şi al pletelor, i-a obligat pe boieri şi curteni să adopte vestimentaţia occidentală, a reformat armata, a schimbat calendarul, a construit o flotă, chiar o nouă capitală pe Neva şi enumerarea ar putea continua..

Mai cu seamă însă, Petru cel Mre şi-a dorit expansiunea Rusiei. Purtat de această ambiţie a poposit şi la Iaşi, la curtea lui vodă Cantemir cu care încheiase la Luţk, în aprilie 1711, un important tratat…Important chiar şi astăzi când i-ar putea lumina pe cei care susţin fără argumente că istoria Basarabiei ar fi diferită de cea a Moldovei. Ţarul recunoştea în articolul 11, că: “Hotarele Principatului Moldovei sunt acelea ce se descriu de râul Nistru, Cameniţa, Bender cu tot teritoriul Bugeacului, Dunăre, Marele Ducat al Transilvaniei, cu teritoriul Poloniei după delimitarea facută.”

Aminteam obsesia expansiunii. Ea este chiar anterioară domniei lui Petru. În 1520 stareţul Filotei socotea că suveranii ruşi, stăpânitori ai Moscovei, a III-a Romă, sunt de drept moştenitorii Imperiului şi au îndatorirea să-l reconstituie sub conducerea lor. Celebrul testament, dovedit apocrif, al lui Petru cel Mare este totuşi o adevărată doctrină politico- militară urmată de mai toţi conducătorii Rusiei. Direcţiile de expansiune indicate erau spre nord până pe ţărmurile Balticii iar spre sud până la atingerea Mării Negre. Cum? Provocând anarhie în Polonia, stimulând adversitatea Angliei şi Danemarcei faţă de Suedia, antrenând Austria în alungarea turcilor din Europa, folosind sentimentele religioase ale grecilor astfel încât, la final, Strâmtorile să ajungă în puterea imperiului pravoslavnic.

Privite prin prisma unei astfel de politici, ortodoxismul, panslavismul, comunismul, par a fi doar  mijloace puse în slujba unei ambiţii fundamentate cu secole în urmă, expansiunea Rusiei.

I-a părăsit ea oare pe stăpânii de astăzi ai Kremlinului? Cunoşterea istoriei ne poate da răspunsuri….

 

Vizualizări: 101

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor