altmarius

cultură şi spiritualitate

Foto: Wikipedia

Jorge Luis Borges

A unit filozofia cu fantasticul în povestirile sale, numele lui devenind sinonim cu ideea vieţii ca ficţiune. Numeroşi autori s-au inspirat din opera sa, de la Umberto Eco şi până la Philip K. Dick. În 24 august 1899 s-a născut scriitorul argentinian Jorge Luis Borges.

Întrebat într-un rând care a fost influenţa definitorie în viaţa sa, Borges a amintit biblioteca tatălui său. Într-adevăr, în camera care conţinea peste 1000 de volume în limba engleză, viitorul scriitor citea Shakespeare de la 12 ani şi traducea textele lui Oscar Wilde (chiar dacă prietenii familiei erau de părere că traducerile aparţin tatălui său). În 1914 familia sa s-a mutat temporar în Elveţia, unde Borges a învăţat franceza şi a făcut cunoştinţă cu textele lui Schopenhauer. După război a devenit implicat în mişcarea spaniolă de avangardă. Primul său poem, un imn adresat mării, a fost scris în stilul lui Walt Whitman, dar cariera sa literară a înflorit abia după întoarcerea în Argentina.

Borges a adus în Argentina ideile avangardei spaniole, publicând poeme suprarealiste şi eseuri în reviste literare. A fondat publicaţia Prisma, care circula mai degrabă sub formă de afişe uriaşe lipite pe ziduri. Mai târziu scriitorul a fost jenat de aceste activităţi, încercând să obţină toate copiile publicaţiilor din tinereţe pentru a le ascunde de ochii lumii. Chestionarea valorilor existenţei s-a infiltrat în opera sa după 1930, când a început ssă lucreze în stilul pe care critica îl numea pur şi simplu „irealitate”. Scriitura lui Borges nu a fost influenţată strict de experienţa empirică: filosofie, imaginaţie, cărţile pe care le citea, toate îşi lăsau urmele asupra povestirilor sale. Textele de proză scurtă au fost colectate în volum pentru prima oară în 1941, sub titlul El jardin de senderos que se bifurcan.

În anii ’30 vederea a început să-i slăbească. Borges a devenit încet-încet o figură publică, acceptând invitaţii la conferinţe şi funcţii onorifice. În 1955 a fost numit director al Bibliotecii Naţionale din Argentina. Vederea şi-o pierduse complet în acea perioadă, Borges explorând tematica întunericului în volumul de versuri Elogio de la Sombra. Jorge Luis Borges a fost de mai multe ori nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatură, dar a rămas unul dintre marii scriitori care nu l-au primit niciodată.

 

Andrea Nagy

Foto: Wikipedia

Vizualizări: 2

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

200 state 

(ultimul: Micronesia)

Numar de steaguri: 264

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 42

1 stat are peste 660,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

1 stat are peste 20,000  clickuri (Italia)

2 state au peste 10.000 clickuri (Franta,  Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

24 state au un click

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. DAFFI'S BOOKS

https://www.daffisbooks.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

33. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

Schnell und Steiner

Creat de altmariusplus Iun 19, 2013 at 1:59pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Iun 19, 2013.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell &Steiner

Creat de altmariusclassic Dec 21, 2012 at 6:55pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Dec 21, 2012.

Hermann Hesse -bucher

Creat de altmariusscience Nov 7, 2012 at 5:47pm. Actualizat ultima dată de altmariusscience Nov 7, 2012.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell & Steiner - 1

Creat de altmariusclassic Oct 8, 2012 at 7:52pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Oct 8, 2012.

Neuerscheinungen zum Schnell &Steiner - 3

Creat de altmariusclassic Oct 8, 2012 at 7:50pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Oct 8, 2012.

Neuerscheinungen zum Bohlau - 1

Creat de altmarius Aug 29, 2012 at 7:30am. Actualizat ultima dată de altmarius Aug 29, 2012.

Neuerscheinungen zum Schnell & Steiner - 2

Creat de altmarius Aug 29, 2012 at 7:26am. Actualizat ultima dată de altmarius Aug 29, 2012.

Neuerscheinungen zum Schnell & Steiner

Creat de altmariusplus Mar 14, 2012 at 3:01pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Mar 14, 2012.

Grosse Kunstfuhrer: Maribor

Creat de altmariusconcurs Feb 22, 2012 at 1:08pm. Actualizat ultima dată de altmariusconcurs Feb 22, 2012.

© 2020   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor