Scrisoare Pastorală
la Sărbătoarea Învierii Domnului
2012
Dragi fraţi şi surori.
Privegherea din noaptea Sfântă a Paştelui începe, conform unei tradiţii foarte vechi, cu binecuvântarea focului a cărui flacără alungă întunericul; flacăra este simbol al lui Cristos Înviat care învinge întunericul morţii; Cristos este flacăra luminii lui Dumnezeu.
Implorând binecuvântarea lui Dumnezeu asupra focului, preotul celebrant spune această rugăciune:“Dumnezeule, care prin Fiul Tău ai dăruit credincioşilor flacăra luminii Tale, sfinţeşte acest foc nou şi, prin aceste sărbători ale Paştelui, înflăcărează-ne de dorinţe cereşti, ca să putem ajunge cu inimi curate la sărbătoarea luminii veşnice”. Această rugăciune ne arată că nu numai Postul Mare, dar şi Sărbătoarea Paştelui are menirea să ne înflăcăreze de dorinţe cereşti şi totodată să ne amintească nouă, tuturor, de scopul nostru cel de pe urmă: să ajungem cu inimi curate la sărbătorile luminii veşnice.
Privind ochii noştri la lumina focului binecuvântat, gândul nostru caută lumina lui Dumnezeu, îl caută pe Cristos Înviat şi lumina lui.
De la focul binecuvântat preotul aprinde lumânarea pascală, care va fi dusă în procesiune până în altar, şi spune această rugăciune care este rugăciunea fiecăruia şi a întregii Biserici: “Lumina lui Cristos, care învie plin de mărire, să risipească întunericul inimii şi al minţii”.
Cu această rugăciune în suflete însoţim procesiunea lumânării pascale până în altar şi continuăm meditaţia noastră atât despre Noaptea Sfântă în care a înviat Cristos, cât şi despre lumina Sa care ne conduce spre sărbătorile luminii veşnice. Cântând Vestirea Solemnă a Învierii, preotul ne aminteşte că aceasta este Noaptea care a risipit întunericul păcatului, care îi aduce din nou la har pe cei care cred în Cristos, Noaptea în care Cristos, rupând lanţurile morţii, se înalţă biruitor din adâncuri.
Ţinând în mâinile noastre lumânările aprinse, noi mărturisim cu toată Biserica, prin glasul preotului, că “Puterea sfântă a acestei nopţi şterge fărădelegea, spală orice vină, celor căzuţi în păcat le redă nevinovăţia, celor întristaţi, bucuria, stinge duşmăniile, aduce înţelegerea, frânge silniciile”. Noaptea de Paşti căreia singură i s-a dat să cunoască ora în care Isus Cristos a înviat din morţi, este o noapte cu adevărat fericită: noaptea în care s-a împăcat cerul cu pământul, Dumnezeu cu omul.
Lecturile sfinte ce urmează îndată după vestirea solemnă a Învierii ne cheamă să medităm principalele etape ale istoriei mântuirii, care pornind de la păcatul lui Adam se îndreaptă spre momentul în care Dumnezeu Tatăl ne destăinuieşte iubirea Sa prin Jertfa Fiului Său, Unul Născut. Evanghelia după Sfântul Marcu şi sfinţirea apei de Botez, împreună cu reînnoirea făgăduinţelor de la Botez, liturgia euharistică, toate fac din această noapte de veghere şi de rugăciune o noapte cu adevărat sfântă. În acelaşi timp, însă, toate acestea gravitează în jurul unui punct în care aşteptările şi speranţele omului se întâlnesc cu planul lui Dumnezeu, plan care poate fi cu totul diferit de cel al omului şi de aceea şi neaşteptat. Un simbol al unor astfel de aşteptări şi speranţe umane este semnificat şi simbolizat de femeile care după ce au cumpărat mirodenii ca să îmbălsămeze trupul lui Isus, s-au dus dis-de-dimineaţă la mormânt, în prima zi a săptămânii, pe când răsărea soarele (Mc16,1-2). Aşteptarea femeilor evlavioase, speranţa lor era aceea de a reuşi să-l îmbălsămeze pe Isus. Era cumva ultima formă de slujire şi un gest de afecţiune faţă de Isus: să-l îmbălsămeze. De asemenea, “îşi ziceau între ele: cine ne va prăvăli piatra de la intrarea în mormânt?” (Mc16,3). Lucrurile aveau însă să se petreacă cu totul altfel decât de gândeau ele; nici vorbă de îmbălsămare, nici de răsturnat piatra, căci era deja răsturnată.
Îngerul le-a spus: “Nu vă temeţi! Îl căutaţi pe Isus Nazarineanul cel răstignit? A înviat! Nu este aici!” (Mc16,6).
Răspunsul lui Dumnezeu dat femeilor şi tuturor care îl caută pe Isus este acelaşi: a înviat! Isus este viaţa noastră, moartea nu are putere asupra lui. Omul Isus nu este în puterea morţii. El a distrus puterea ce părea să zdrobească totul în lumea omului şi distrugând-o a transformat-o în trecerea spre Înviere.
“Nu este aici”: Cristos înviat nu poate fi găsit în mormânt, ci pe drumurile omenirii: în săracul înfometat, în copilul care vrea să se nască, în bătrânul care caută solidaritate, în tânărul care speră, în comunitatea ucenicilor care întâlnindu-se între ei se regăsesc şi se recunosc în El, în Cuvânt şi Euharistie.
Dar ca să crezi că în chipul celui suferind, sau în cel al copiilor nenăscuţi sau în cel al bătrânilor, sau în comunitatea credincioşilor compusă adesea şi din persoane care nu se înţeleg, este prezent Cristos Înviat, este absolut necesar să trăieşti din credinţă, să fii deschis şi gata să primeşti oricare plan al lui Dumnezeu, asemenea femeilor evlavioase care uită de îmbălsămare şi de piatra mormântului şi primesc noutatea: învierea lui Isus.
Pe de altă parte, se ştie că un trup îmbălsămat nu deranjează. Şi de aceea, societatea actuală europeană, toată axată pe economie, nu vrea să facă altceva cu Isus, cu evanghelia Sa, cu Biserica Sa decât să aplice îmbălsămarea. Ca să nu se audă nicio voce care să critice batjocorirea şi umilirea celor săraci şi neputincioşi, condamnarea la moarte a copiilor nenăscuţi, dispreţuirea şi neglijarea bolnavilor şi a bătrânilor; ca să nu se vadă niciun deget acuzator îndreptat spre cei care încalcă drepturile lui Dumnezeu şi ale oamenilor, spre cei care subminează binele şi stabilitatea familiilor şi ale generaţiilor tinere, spre cei ucid, fură şi mint, spre cei care distrug până şi ideea binelui comun, spre cei care pun în vânzare prezentul şi viitorul aproapelui sau al întregului neam. Ceea ce au uitat îndată femeile evlavioase, ideea îmbălsămării a rămas unica amintire pentru cei care, departe de a lăsa să fie risipit întunericul minţii şi al inimii, departe de a vrea şi de a căuta binele tuturor, preferă drumul egoismului care este izvorul tuturor relelor . Desigur, ştim cu toţii că din păcate criza economică este şi rămâne o realitate necruţătoare. Însă cine, având responsabilitate publică la un popor sau altul, răspunde cu doar cumpărarea mirodeniilor pentru îmbălsămarea propriilor conştiinţe şi al viitorului generaţiilor de astăzi, precum şi a viitorului naţiunilor, cine crede că face bine ca să salveze economia distrugând omul, împreună cu drepturile şi aspiraţiile sale legitime, acela sau aceia nu caută să risipească întunericul inimii şi al minţii, aşa cum se exprimă rugăciunea pascală.
Sărbătoarea Paştelui însă ne cheamă la cu totul altceva, îndemnându-ne să ne trăim credinţa cu recunoştinţă, căci este darul lui Dumnezeu. Această chemare este adresată atât membrilor Bisericii cât şi oamenilor de bunăvoinţă, tuturor celor care sunt mai degrabă sub “vraja” luminii, nu a întunericului.
Ca Păstor al Arhidiecezei, mă bucur să ştiu că în comunităţile noastre credincioşii, preoţii şi persoanele consacrate au luat în serios glasul Bisericii şi, respectând postul, au sosit astfel împreună la momentul sărbătoririi Paştelui, implorând cu toţii să vină peste noi lumina lui Cristos, care învie plin de mărire, să risipească întunericul inimii şi al minţii.
Şi le mulţumesc tuturor credincioşilor, preoţilor, congregaţiilor călugăreşti şi organizaţiilor asemănătoare pentru fidelitatea şi mărturia lor de credinţă, dată şi inspirată de Cel Înviat. Ştim cu toţii că deşi acum şi în viitor dăm şi vom da mult “spaţiu” în viaţa noastră Celui Înviat, sigur că nu vom fi scutiţi de căderi, de slăbiciuni, de nesiguranţele vieţii, însă vom avea în inima noastră cu siguranţă tărie, pace şi bucurie. În fiecare zi va străluci în noi lumina care este Cristos Înviat.
Tuturor din Arhidieceză, Sărbători fericite! Domnul să ne binecuvânteze şi să ne înflăcăreze de dorinţe cereşti, ca să putem ajunge cu inimi curate la sărbătorile luminii veşnice!
Cristos a Înviat!
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius