cultură şi spiritualitate
Papa Pius XI, născut Achille Ratti, (n. 31 mai 1857, Desio, Italia – d. 10 februarie 1939, Vatican)
Pius al XI-lea | |
![]() |
|
Nume | Achille Ratti |
Început de pontificat | 6 februarie 1922 |
Final de pontificat | 10 februarie 1939 |
Predecesor | Benedict XV |
Succesor | Pius XII |
Născut | 31 mai 1857 |
Decedat | 10 februarie 1939 |
modifică ![]() |
Părinții lui Achille Ratti, ca și ai lui Pius al X-lea, erau oameni simpli. Născut la31 mai 1857 în Desio, a mers la seminarul din Milano și apoi la Universitatea gregoriană pentru a-și lua doctoratul în teologie. După câțiva ani petrecuți într-o parohie, părintele Ratti a fost însărcinat să lucreze în Biblioteca ambroziană din Milano. Aici și-a făcut o asemenea reputație încât Pius al X-lea, în 1912, l-a făcut asistent bibliotecar la Vatican și curând l-a pus la conducerea marii Biblioteci vaticane. Pe cât era de cărturar, Ratti nu era nici pe departe un șoarece de bibliotecă. În schimb, era un expert, asemenea unui campion, într-un sport dificil și periculos: alpinismul.
În 1918 papa Benedict al XV-lea îl trimite pe Ratti de la cercetările sale pentru a sluji mai întâi ca vizitator și apoi ca nunțiu în tulburata Polonie. Pentru un cărturar la 60 de ani, plecarea în prima sa misiune diplomatică într-o țară revenită la viață după un secol de fărâmițări, era oarecum o povară. Dar bătrânul istoric a rezolvat cu succes situația uimind îndeajuns pentru a tulbura o curte supremă plină de Solomoni. În plus, a dat dovadă de curaj. Când alți diplomați au fugit dinaintea năvalnicei armate roșii a lui Trotski, Ratti a rămas ca să audă bubuiturile armelor sovietice în amenințata Varșovie. A avut mulțumirea de a vedea eroica Polonie răsculându-se și alungându-i pe comuniști (vezi Războiul polono-sovietic).
În 1921 papa Benedict l-a creat pe Ratti cardinal și arhiepiscop de Milano. Câteva luni mai târziu papa Benedict moare și în locul lui este ales Ratti. Își alege numele Pius al XI-lea.
Papa Pius al XI-lea este pus în fața unei triste și tulburate lumi postbelice, o lume amenințată și ispitită de fascism și comunism. Departe de a ceda descurajării Pius s-a străduit din răsputeri să adune forțele binelui și să remedieze răutățile timpului. Pentru a aminti lumii materialiste primordialitatea spiritualității, Pius a stabilit frumoasa sărbătoare a lui Cristos Rege. În treizeci de enciclici a revărsat lumină asupra dificultăților timpului. Remarcabile au fost enciclicile sale asupra educației, căsătoriei, și mai presus de toate, asupra problemei sociale.
Deși a luptat plin de curaj de la început, Pius era gata să întindă mâna cu prietenie, iar pontificatul său este remarcabil printr-o întreagă serie de concordate. Cel mai important eveniment a fost, desigur, Tratatul de la Lateran din 1929, care a adus atât de mult dorita și mulțumitoarea rezolvare a problemei romane.
Pius al XI-lea a apreciat profund singularitatea firii omenești. A sprijinit din răsputeri activitatea misionară și a fost nerăbdător să vadă cler autohton, condus de episcopi autohtoni preluând cât mai multe domenii misionare. În ceea ce a fost numită Magna Carta a misiunilor, Pius a permis anumite obiceiuri care, considerate cândva ca având nuanță de superstiție, cu timpul s-au secularizat. A fost foarte interesat de Bisericile răsăritene separate și dorea unirea cu ele. Inima lui mare a fost întristată de atacurile josnice asupra evreilor, și a repetat mereu lumii că a fi antisemitic înseamnă a fi necreștin.
Pius a avut multe necazuri. S-a întristat pentru suferințele fiilor Bisericii din Mexic,Rusia, Spania și Germania. Dar nu a cedat. Chiar înainte de a muri, la 10 februarie1939, Pius și-a oferit viața pentru pace în lume.
Predecesor: Papa Benedict al XV-lea |
PIUS PP. XI 1922 - 1939 |
Succesor: Papa Pius al XII-lea |
Numar de steaguri: 262
Record vizitatori: 8,782 (3.04.2011)
16,676 (3.04.2011)
Tari lipsa: 44
1 stat are peste 600,000 clickuri (Romania)
1 stat are peste 90.000 clickuri (USA)
1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)
3 state au peste 10.000 clickuri (Italia, Franta,
6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, Ungaria, Spania )
10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia, Australia, Irlanda, Israel, Grecia, Elvetia , Brazilia, Suedia, Austria)
50 state au peste 100 clickuri
23 state au un click
1. ANTICARIAT ALBERT
2. ANTICARIAT ODIN
3. TARGUL CARTII
5. MAGAZINUL DE CARTE
http://www.magazinul-de-carte.ro/
6 ANTICARIAT PLUS
7. DEPOZITUL DE CARTI
8. CARTEA DE CITIT
9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/
10. ANTICARIATUL DE NOAPTE
http://www.anticariatuldenoapte.ro/
12. ANTICARIAT NOU
https://anticariatnou.wordpress.com/
13. ANTICARIAT ALEPH
https://www.anticariataleph.ro/
14. ANTIKVARIUM.RO
15.ANTIKVARIUS.RO
16. ANTICARIAT LOGOS
http://www.anticariat-logos.ro/
17. ANTICARIAT.NET
http://www.anticariat.net/informatii-contact.php
18. TIMBREE
19. FILATELIE
20 MAX
http://romanianstampnews.blogspot.com
22. LIBMAG
23. BUCURESTIUL MEU DRAG
24. MAGIA MUNTELUI
http://magiamuntelui.blogspot.com
25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/
26.RADIO ARHIVE
https://www.facebook.com/RadioArhive/
27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI
http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1
28. EDITURA ISTROS
https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/
29 ORIZONTURI CULTURALE
http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html
30. SA NU UITAM
31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o
32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA
33. KORUNK
Septembrie 8, 2019 la 10pm spre Ianuarie 19, 2020 la 7pm – Muzeul Frederic si Cecilia Storck
0 Comentarii 0 Îi placeSeptembrie 18, 2019 la 10am spre Martie 22, 2020 la 6pm – Muzeul Theodor Aman
0 Comentarii 0 Îi placeOctombrie 25, 2019 la 10am spre Aprilie 19, 2020 la 6pm – Palatul Culturii Tirgu Mures
0 Comentarii 0 Îi placeNoiembrie 2, 2019 la 10am spre Februarie 16, 2020 la 7pm – Szepmuveszeti Museum
0 Comentarii 1 Îmi placeNoiembrie 29, 2019 la 10am spre Ianuarie 15, 2020 la 6pm – Muzeul Bruckenthal
0 Comentarii 1 Îmi place Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ
Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.
© 2019 Created by altmarius.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius