altmarius

cultură şi spiritualitate

Papa în Madagascar: Omilia la sfânta Liturghie

CĂLĂTORIA APOSTOLICĂ A SFÂNTULUI PĂRINTE FRANCISC
ÎN MOZAMBIC, MADAGASCAR ŞI MAURITIUS

(4-10 septembrie 2019)

Campusul diecezan din Soamandrakiza, Antanarivo (Madagascar)

(duminică, 8 septembrie 2019)

Evanghelia ne-a spus că "multă lume mergea după Isus" (Lc 14,25). Ca acele mulţimi care se îngrămădeau de-a lungul parcursului lui Isus, voi aţi venit în număr mare pentru a primi mesajul său şi pentru a merge după El. Dar voi ştiţi bine că a merge în urma lui Isus nu este foarte odihnitor! Voi nu v-aţi odihnit şi mulţi dintre voi chiar aţi petrecut noaptea aici. De fapt, Evanghelia lui Luca aminteşte astăzi exigenţele acestei angajări.

Este important de notat că aceste prescripţii sunt date în cadrul urcării lui Isus la Ierusalim, între parabola ospăţului în care invitaţia este deschisă tuturor (în special persoanelor refuzate care trăiesc pe străzi şi în pieţe, la răscruci) şi cele trei parabole numite ale milostivirii, unde se organizează sărbătoarea atunci când ceea ce este pierdut este găsit, când acela care părea mort este primit, sărbătorit şi redat vieţii cu posibilitatea unui nou început. Fiecare renunţare creştină are semnificaţie numai în lumina bucuriei şi a sărbătorii întâlnirii cu Isus Cristos.

Prima exigenţă ne invită să privim la relaţiile noastre familiale. Viaţa nouă pe care Domnul ne-o propune pare incomodă şi se transformă în nedreptate scandaloasă pentru cei care cred că accesul la Împărăţia cerurilor se poate limita sau reduce numai la legăturile de sânge, la apartenenţa la un anumit grup, la un clan sau o cultură deosebită. Când "rudenia" devine cheia decisivă şi determinantă a tot ceea ce este drept şi bun, se ajunge să se justifice şi chiar "să se consacre" unele comportamente care duc la cultura privilegiului şi a excluderii (favoritisme, clientelisme, deci corupţie). Exigenţa pusă de Învăţătorul ne face să ne ridicăm privirea şi ne spune: oricine nu este în măsură să-l vadă pe celălalt ca pe un frate, să se înduioşeze pentru viaţa sa şi pentru situaţia sa, dincolo de provenienţa sa familială, culturală, socială, "nu poate să fie discipolul meu" (Lc 14,26). Iubirea sa şi dăruirea sa sunt un dar gratuit datorită tuturor şi pentru toţi.

A doua exigenţă ne arată cât de greu este a-l urma pe Domnul când vrem să identificăm Împărăţia cerurilor cu propriile interese personale sau cu fascinaţia vreunei ideologii care ajunge să instrumentalizeze numele lui Dumnezeu sau religia pentru a justifica acte de violenţă, de segregare şi chiar de ucidere, exil, terorism şi marginalizare. Exigenţa Învăţătorului ne încurajează să nu manipulăm Evanghelia cu reducţionisme triste, ci să construim istoria în fraternitate şi solidaritate, în respectarea gratuită a pământului şi a darurilor sale împotriva oricărei forme de exploatare; cu îndrăzneala de a trăi "dialogul drept cale; colaborarea comună drept conduită; cunoaşterea reciprocă drept metodă şi criteriu" (Documentul despre fraternitatea umană, Abu Dhabi, 4 februarie 2019); necedând în faţa ispitei anumitor doctrine incapabile să vadă crescând împreună grâul şi neghina în aşteptarea stăpânului secerişului (cf. Mt 13,24-30).

Şi în sfârşit: cât de greu poate să fie a împărtăşi viaţa nouă pe care Domnul ne-o dăruieşte atunci când suntem încontinuu determinaţi să ne justificăm pe noi înşine, crezând că totul provine exclusiv de la forţele noastre şi de la ceea ce posedăm; când cursa de a acumula devine zgârcită şi apăsătoare - aşa cum am ascultat în prima lectură - exacerbând egoismul şi folosirea de mijloace imorale! Exigenţa Învăţătorului este o invitaţie de a recupera amintirea recunoscătoare şi de a recunoaşte că, în loc de a fi o victorie personală, viaţa noastră şi capacităţile noastre sunt rezultatul unui dar (cf. Exortaţia apostolică Gaudete et exsultate, 55), ţesut între Dumnezeu şi atâtea mâini tăcute ale persoanelor ale căror nume nu vom ajunge să le cunoaştem decât la manifestarea Împărăţiei cerurilor.

Cu aceste exigenţe, Domnul vrea să-i pregătească pe discipolii săi pentru sărbătoarea intrării năvalnice a Împărăţiei lui Dumnezeu, eliberându-i de acel obstacol distrugător, în definitiv una din cele mai rele sclavii: a trăi pentru ei înşişi. Este ispita de a se închide în propria lume mică ce ajunge să lase puţin spaţiu altora: săracii nu mai intră, glasul lui Dumnezeu nu mai este ascultat, nu se mai bucură de bucuria dulce a iubirii sale, nu mai palpită entuziasmul de a face binele... Mulţi, în această închidere, se pot simţi aparent siguri, dar la sfârşit devin persoane resemnate, plângăcioase, fără viaţă. Aceasta nu este alegerea unei existenţe demne şi depline, aceasta nu este dorinţa lui Dumnezeu pentru noi, nu este viaţa în Duh care provine din inima lui Cristos înviat (cf. Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 2).

Pe drumul spre Ierusalim, Domnul, cu aceste exigenţe, ne invită să ne ridicăm privirea, să ajustăm priorităţile şi mai ales să creăm spaţii pentru ca Dumnezeu să fie centrul şi fundamentul vieţii noastre.

Să privim în jurul nostru: câţi bărbaţi şi femei, tineri, copii suferă şi sunt complet privaţi de toate! Asta nu face parte din planul lui Dumnezeu. Cât de urgentă este această invitaţie a lui Isus de a muri pentru închiderile noastre, pentru individualismele noastre orgolioase pentru a lăsa ca spiritul de fraternitate - care provine din coasta deschisă a lui Cristos, de unde ne naştem ca familie a lui Dumnezeu - să triumfeze şi fiecare să se poată simţi iubit, pentru că este înţeles, acceptat şi apreciat în demnitatea sa. "În faţa demnităţii umane călcate în picioare adesea se rămâne cu braţele încrucişate sau se deschid braţele, neputincioşi în faţa forţei întunecate a răului. Însă creştinul nu poate sta cu braţele încrucişate, indiferent, sau cu braţele deschise, fatalist, nu. Credinciosul întinde mâna, aşa cum face Isus cu el" (Omilie cu ocazia Zilei Mondiale a Săracilor, 18 noiembrie 2018).

Cuvântul lui Dumnezeu pe care l-am ascultat ne invită să repornim la drum, să îndrăznim acest salt de calitate şi să adoptăm această înţelepciune a dezlipirii personale ca bază pentru dreptatea şi pentru viaţa fiecăruia dintre noi: pentru că împreună putem combate toate acele idolatrii care ne fac să focalizăm atenţia noastră asupra siguranţelor înşelătoare ale puterii, carierei şi banului şi asupra căutarea gloriilor umane.

Exigenţele pe care Isus le indică încetează să fie grele atunci când începem să gustăm bucuria vieţii noi pe care El însuşi ne-o propune: bucuria care se naşte din faptul că El este primul care vine să ne caute la intersecţiile drumurilor, chiar şi atunci când ne-am pierdut ca acea oaie sau acel fiu risipitor. Fie ca acest realism umil - este un realism, realism creştin - să ne determine să înfruntăm mari provocări şi să vă dea vouă dorinţa de a face ţara voastră frumoasă un loc în care Evanghelia să poată deveni viaţă, iar viaţa să fie spre mai marea glorie a lui Dumnezeu.

Să ne decidem şi să ne însuşim proiectele Domnului.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Vizualizări: 2

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

198 state 

(ultimul: Guyana)

Numar de steaguri: 262

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 44

1 stat are peste 600,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 90.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

3 state au peste 10.000 clickuri (ItaliaFranta,  

Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

23 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. BUCURESTIUL MEU DRAG

http://www.orasul.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

33. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

Schnell und Steiner

Creat de altmariusplus Iun 19, 2013 at 1:59pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Iun 19, 2013.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell &Steiner

Creat de altmariusclassic Dec 21, 2012 at 6:55pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Dec 21, 2012.

Hermann Hesse -bucher

Creat de altmariusscience Nov 7, 2012 at 5:47pm. Actualizat ultima dată de altmariusscience Nov 7, 2012.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell & Steiner - 1

Creat de altmariusclassic Oct 8, 2012 at 7:52pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Oct 8, 2012.

© 2019   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor