altmarius

cultură şi spiritualitate

Papa Francisc: Videomesaj cu ocazia iminentei călătorii apostolice în Thailanda (20-23 noiembrie 2019)

Dragi prieteni,

În ajunul călătoriei mele apostolice în Thailanda, vă salut cu toată afecţiunea mea.

Ştiu că, fiind naţiune multietnică şi diversă, care are tradiţii spirituale şi culturale bogate, Thailanda a muncit din greu pentru a promova armonia şi coexistenţa paşnică, nu numai în rândul oamenilor săi, ci în întreaga regiune din Asia de sud-est. În această lume care prea des se confruntă cu discordia, dezbinarea, excluderea, acest angajament de a făuri o unitate respectuoasă faţă de demnitatea fiecărui bărbat, femeie şi copil poate servi drept inspiraţie pentru eforturile pe care persoanele de bunăvoinţă din întreaga lume le depun pentru a promova o dezvoltare mare şi adevărată a familiei noastre umane în solidaritate, în dreptate şi în viaţă în pace.

În timpul călătoriei mele, voi avea ocazia să mă întâlnesc cu comunitatea catolică din Thailanda pentru a-i încuraja în credinţă şi în contribuţia pe care o aduc la nivelul întregii societăţi. Sunt thailandezi şi trebuie să lucreze pentru patria lor. Sper, de asemenea, să consolidez legăturile de prietenie pe care le împărtăşim cu numeroşi fraţi şi surori budişti care dau mărturie elocventă despre valorile toleranţei şi armoniei care sunt atât de caracteristice poporului vostru. Am încredere că vizita mea va contribui la evidenţierea importanţei dialogului interreligios, a înţelegerii reciproce şi a cooperării frăţeşti, în special în slujba săracilor, a celor mai nevoiaşi şi în slujba păcii: în acest moment trebuie să muncim atât de mult pentru pace.

Ştiu că mulţi oameni lucrează pentru a-mi pregăti vizita, vă mulţumesc din adâncul inimii mele. În aceste zile, vă am pe toţi, dragi prieteni, în rugăciunile mele. Mă rog pentru voi, pentru familiile voastre, pentru patria voastră; şi, cu rugăminte, vă cer să vă rugaţi pentru mine. Vă mulţumesc foarte mult.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Vizualizări: 7

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

198 state 

(ultimul: Guyana)

Numar de steaguri: 262

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 44

1 stat are peste 600,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 90.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

3 state au peste 10.000 clickuri (ItaliaFranta,  

Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

23 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. BUCURESTIUL MEU DRAG

http://www.orasul.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

33. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

© 2019   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor