Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 28 august 2019

[altmariustotal catolic]

Cateheze despre Faptele Apostolilor: 7. "Atunci când venea Petru..." (Fap 5,15). Petru, martor principal al Celui Înviat

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Comunitatea eclezială descrisă în cartea Faptele Apostolilor trăieşte din atâta bogăţie încât Domnul pune la dispoziţia ei - Domnul este generos! -, experimentează creşterea numerică şi un mare ferment, în pofida atacurilor externe. Pentru a ne arăta această vitalitate, Luca, în cartea Faptele Apostolilor, indică şi locuri semnificative, de exemplu Porticul lui Solomon (cf. Fap 5,12), punct de întâlnire pentru credincioşi. Porticul (stoá) este o galerie deschisă care este ca un adăpost, dar şi ca loc de întâlnire şi de mărturie. De fapt, Luca insistă asupra semnelor şi asupra minunilor care însoţesc cuvântul apostolilor şi asupra îngrijirii speciale a bolnavilor căreia ei se dedică.

În capitolul 5 din Faptele Apostolilor, Biserica de la începuturi se arată ca un "spital de campanie" care primeşte persoanele mai slabe, adică bolnavii. Suferinţa lor îi atrage pe apostolic, care nu au "nici argint nici aur" (Fap 3,6) - aşa îi spune Petru ologului - dar sunt puternici cu numele lui Isus. În ochii lor, ca în ochii creştinilor din orice timp, bolnavii sunt destinatari privilegiaţi ai veştii bune a Împărăţiei, sunt fraţi în care Cristos este prezent în mod deosebit, pentru a se lăsa căutat şi găsit de noi toţi (cf. Mt 25,36.40). Bolnavii sunt nişte privilegiaţi pentru Biserică, pentru inima sacerdotală, pentru toţi credincioşii. Nu sunt de rebutat, dimpotrivă sunt de îngrijit, de ocrotit: sunt obiect al preocupării creştine.

În rândul apostolilor se evidenţiază Petru, care are proeminenţa în grupul apostolic din cauza primatului (cf. Mt 16,18) şi a misiunii primite de la Cel Înviat (cf. In 21,15-17). El este cel care porneşte predicarea kerygmei în ziua de Rusalii (cf. Fap 2,14-41) şi care la conciliul din Ierusalim va desfăşura o funcţie de conducere (cf. Fap 15 şi Gal 2,1-10).

Petru se apropie de tărgi şi trece printre cei bolnavi, aşa cum a făcut Isus, luând asupra sa infirmităţile şi bolile (cf. Mt 8,17; Is 53,4). Şi Petru, pescarul din Galileea, trece, dar lasă că un Altul să se manifeste: Cristos să fie viu şi operant! De fapt, martorul este cel care-l manifestă pe Cristos, fie prin cuvinte fie cu prezenţa trupească, ce-i permite să se relaţioneze şi să fie prelungire a Cuvântului făcut trup în istorie.

Petru este cel care săvârşeşte lucrările Învăţătorului (cf. In 14,12): privind la el cu credinţă, se vede însuşi Cristos. Plin de Duhul Domnului său, Petru trece şi, fără ca el să facă ceva, umbra sa devine "mângâiere", vindecătoare, comunicare de sănătate, revărsare a duioşiei Celui Înviat care se apleacă asupra bolnavilor şi redă viaţă, mântuire, demnitate. În acest mod, Dumnezeu manifestă proximitatea sa şi face din rănile fiilor săi "locul teologic al duioşiei sale" (Meditaţia de dimineaţă, Sf. Marta, 14.12.2017). În rănile bolnavilor, în bolile care sunt impedimente pentru a merge înainte în viaţă, există mereu prezenţa lui Isus, rana lui Isus. Este Isus care ne cheamă pe fiecare dintre noi să-i îngrijim, să-i susţinem, să-i vindecăm.

Acţiunea vindecătoare a lui Petru provoacă ura şi invidia saduceilor, care-i închid pe apostoli şi, tulburaţi datorită eliberării lor misterioase, le interzic lor să înveţe. Aceşti oameni vedeau minunile pe care le făceau apostolii nu prin magie, ci în numele lui Isus; dar nu voiau să accepte asta şi îi aruncă în închisoare, îi bat. Apoi au fost eliberaţi în mod miraculos, însă inima saduceilor era atât de împietrită încât nu voiau să creadă în ceea ce vedeau. Atunci Petru răspunde oferind o cheie a vieţii creştine: "A asculta mai degrabă de Dumnezeu decât de oameni" (Fap 5,29), pentru că ei - saduceii - spun: "Voi nu trebuie să mergeţi înainte cu aceste lucruri, nu trebuie să vindecaţi" - "Eu ascult mai întâi de Dumnezeu decât de oameni": este marele răspuns creştin. Asta înseamnă a asculta de Dumnezeu fără rezerve, fără amânări, fără calcule; a adera la El pentru a deveni capabili de alianţă cu El şi cu acela pe care-l întâlnim pe drumul nostru.

Să cerem şi noi Duhului Sfânt puterea de a nu ne înspăimânta în faţa celui care ne porunceşte să tăcem, ne calomniază şi chiar atentează la viaţa noastră. Să-i cerem să ne întărească interior pentru a fi siguri de prezenţa iubitoare şi mângâietoare a Domnului lângă noi.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu