altmarius

cultură şi spiritualitate

Ortodoxia, Papa si data Pastelui

Cine a spus ca Papa Francisc a fost ales pentru a revigora imaginea problematică a Bisericii Catolice a avut mare dreptate. Dar mi-e teama că doar imaginea. Lângă multele afirmaţii referitoare la unificarea Bisericilor mai apare una: stabilirea Paştelui la o dată comună. Ce se ascunde în spatele afirmaţiei?

Propunerea Papei Francisc nu este deloc originală, aşa cum a titrat mai toata presa. În luna aprilie, Papa Tawadros al II-lea al Bisericii Copte a Alexandriei i-a propus Papei Francisc stabilirea unei date comune a Paştelui pentru toate Bisericile creştine, susţinând că aceasta este o urgenţă, în special pentru comunităţile creştine din nordul Africii şi Orientul Mijlociu, care, datorită multiconfesionalităţii locului, sărbătoresc Paştele la date diferite.

Răspunsul de atunci al Nunţiului Apostolic din Egipt, Arhiepiscopul Paul Gobel, a fost o invitaţie adresată Papei Tawadros II de a trimite o delegaţie a Bisericii Copte la Adunarea Episcopilor Catolici ce se va desfăşura în Octombrie la Roma.

Cum însă Papa Francisc a declarat deseori că este nevoie de o unificare a Ortodoxiei şi Catolicismului, ideea i-a plăcut, drept pentru care propunerea a fost trimisă către doi lideri importanţi ai Ortodoxiei: Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I (cu care, reamintesc, Papa a avut o întâlnire mai mult decât protocolară) şi Patriarhului Rusiei, Kiril.

Practic, este încă o declaraţie prin care Papa Francisc îşi exprimă credinţa că într-o lume puternic secularizată şi cu provocări din ce în ce mai mari la adresa creştinismului ar fi nevoie de o minimă strategie comună de acţiune a Bisericilor creştine.

Rămâne de văzut şi ce răspuns va primi propunerea. Deşi este una din chestiunile minore ale diferendelor dintre Ortodoxie şi Catolicism, problema calendarului a generat polemici chiar în sânul Ortodoxiei, odată cu adoptarea calendarului pe linie civilă.

În 1923 Congresul interortodox din Constantinopol a adoptat calendarul gregorian, însă nu fără polemici, unii ortodocşi crezând că adoptarea noului calendar presupune o unire forţată cu Catolicismul. Pentru a aplana aceste polemici, Sinodul de atunci a decis ca fiecare Patriarhie să treacă la calendarul gregorian când va crede de cuviinţă.

Au adoptat îndreptarea Patriarhia Ecumenică, Patriarhia Română (octombrie 1924), Patriarhia Antiohiei, Bisericile din Grecia, Albania, Polonia, Cehoslovacia, Finlanda. Bulgaria şi Arhiepiscopia Ciprului. Nu au îndreptat calendarul încă Patriarhia Ierusalimului, Biserica Rusă şi Biserica Sârbă, la care se adaugă mânăstirile de la Muntele Athos.

De aceea, data Paştelui Ortodox se sărbătoreşte în toată Ortodoxia după vechiul calendarul iulian, chiar şi pentru Patriarhiile care au în uz calendarul gregorian, în scopul păstrării unităţii liturgice a Ortodoxiei.

Aşadar, unificarea datei Paştelui se poate realiza doar printr-o alternativă:

1. Fie întreaga Ortodoxie va renunţa la stabilirea datei Paştelui după calendarul iulian şi îl va folosi pe cel gregorian astfel încât să coincidă cu Paştele Catolic. Cum însă unii ortodocşi încă mai văd în îndreptarea calendarului o erezie, această soluţie va lua foarte mult timp pentru a lămuri problema. Suficient de reamintit că Patriarhia Rusă, o voce importantă ce se visează a fi „a treia Romă”, nu a îndreptat calendarul, iar Patriarhiile care deja folosesc calendarul gregorian fac totuşi o excepţie la serbarea Paştelui, mergând pe calendarul iulian.

2. Fie Catolicismul, deşi foloseşte calendarul gregorian, va face o excepţie, asemenea Patriarhiilor care folosesc deja calendarul gregorian, şi va stabili data Paştelui după calendarul iulian, pentru a coincide cu Paştele Ortodox. Această soluţie pare puţin probabilă, din moment ce Papa Francisc, atunci când a mai vorbit de unificarea Bisericilor, a spus că „nu vrea să impună o anumita cerinţă”. Aceasta, în limbajul codificat al diplomaţiei bisericeşti, înseamnă că, de fapt Biserica Catolică nu este dispusă să renunţe la modificările pe care le-a făcut după Marea Schismă, pentru a reveni în sânul Ortodoxiei.

(Acest text a fost publicat prima data pe blogul Parintelui Eugen Tanasescu de pe adevarul.ro)

Vizualizări: 31

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor