Orbul sau orbii din Ierihon?

[altmariustotal ortodox]

.

“Spre judecata am venit in lumea aceasta, ca cei ce nu vad sa vada, iar cei care vad sa fie orbi” (In. 9,39)

Dreptmaritori crestini,
Evanghelia propusa astazi spre meditatie este o pericopa pe cat de simpla si de scurta, pe atat de pilduitoare si folositoare. A venit, zice, Iisus intr-o zi in Ierihon si, la marginea drumului, in praf, era un orb care cersea. Acela, auzind freamat mare in oras, a intrebat ce se intampla, iar ceilalti i-au spus ca trece Iisus Nazarineanul.

Cand a auzit orbul ca vine Hristos, despre Care aflase cate minuni savarsise si ce invataturi minunate propovaduia, a inceput sa strige cat il tinea gura: “Iisuse, Fiul lui David, fie-Ti mila de mine”. Ceilalti insa il certau sa taca, pentru ca facea tulburare. Dar el mai tare striga: “fie-Ti mila de mine”, neluand seama deloc la cei ce cautat sa-l opreasca. Domnul, insa, l-a auzit pe orb si “a poruncit sa-l aduca la El”, iar ducandu-se la acela, i-au spus: “te cheama Invatatorul”. Atunci orbul, aruncandu-si haina pe care o purta, a mers in fata lui Iisus (Mc.10, 49-50). Si l-a intrebat Domnul: “Ce voiesti sa-ti fac? Iar el a zis: Doamne, sa vad!” “Vezi! Credinta ta te-a mantuit”. Si a inceput orbul sa vada chiar din clipa aceea si, mai adauga evanghelia, mergea dupa Iisus, slavindu-l.

Ei bine, la prima vedere, evanghelia aceasta pare simpla si parca nu ai avea ce sa prea comentezi cu privire la faptele descrise in ea. Atat de simplu si de repede l-a vindecat Hristos pe acest orb si in urma unui dialog atat de scurt, incat iti vine sa zici: aceasta este minunea! Ce sa mai spunem mai mult despre ea?

Am inceput, insa, predica noastra, cu un cuvant pe care Iisus l-a rostit intr-o alta imprejurare: “Spre judecata am venit in lumea aceasta, ca cei care nu vad sa vada, iar cei care vad sa fie orbi”. De aceea, sa cautam, plecand de la aceasta afirmatie, mai in adancul pericopei evanghelice de astazi si sa vedem de ce oare Sfintii Parinti au tinut ca si ea sa fie una din evangheliile duminicale de peste an si care ar fi invataturile pe care ar trebui sa le desprindem fiecare dintre noi?

Mai intai, ar trebui sa observam cu totii ca orbul, care nu vedea nimic, L-a vazut, totusi, si L-a cunoscut pe Dumnezeu. Pe El, pe Care cei care aveau ochi sa-L vada nu L-au vazut. Au crezut ca este un invatator oarecare, iar pretentiile Sale mesianice nu constituie decat o simpla impostura, motiv pentru care, mergand El dupa aceea la Ierusalim, L-au arestat, L-au batut, L-au inchis in temnita si L-au omorat pe cruce. Orbul acesta insa, care nu vedea, “a vazut” totusi la Iisus ceea ce conationalii lui n-au putut sa vada! A cunoscut ca avea de-a face cu Dumnezeu adevarat, lucru pe care a si inceput sa-L strige cat il tinea gura: “Iisuse, Fiul lui David…!” De ce zice Fiul lui David?

Pentru ca auzise ca Mesia avea sa se nasca din neamul aceluia. Iata cum orbul “Il vede” pe Dumnezeu, iar ceilalti din preajma lui ce fac? Cauta sa-L aduca la tacere.

Dupa ce ca nu aveau ochi, voiau sa-I inchida si gura. Il certau sa taca; voiau sa puna capat entuziasmului si credintei lui puternice pe care, de altfel, Domnul Hristos avea sa o aprecieze: “Credinta ta te-a mantuit”. Nimic mai mult despre credinta orbului, dar evidentierea acesteia de catre Hristos ne incredinteaza pe toti de taria ei. In lumea orbului, Iisus era Dumnezeu adevarat si de aceea el nu se lasa intimidat ori tulburat de opiniile si convingerile celor din jurul sau, care cautau cu tot dinadinsul sa-l aduca si pe el in “lumea” lor, orbindu-l si mai rau.

Cat de actuala este evanghelia de astazi, intr-o lume care, vrea sau nu, cauta parca sa ne “inchida” si noua, de multe ori, si ochii si gura; sa ne inchida urechile de la receptarea cuvantului lui Dumnezeu, secularizandu-ne. Suntem provocati tot mai mult sa traim potrivit veacului acestuia trecator; nu punand atat de mult pret pe invatatura crestina si pe pazirea poruncilor sfinte, ci traindu-ne viata asa, la intamplare: cum o fi si cum ne vine mai bine la socoteala, fara sa ascultam si fara sa intretinem un dialog permanent cu Dumnezeu. De cate ori nu ne impiedica si pe noi atmosfera si tentatiile societatii si lumii de astazi sa luam si sa pastram legatura cu Domnul? Aceasta experienta a trait-o si orbul din evanghelia de astazi. Dar el s-a incapatanat si a strigat unul si acelasi lucru: “Iisuse, fie-Ti mila de mine!”

N-a cerut bani, desi era cersetor. Daca mai inainte, ca sa traiasca cerea oamenilor bani, acum, mergand la Hristos, ce i-a cerut? “Doamne, sa vad! Vezi! Credinta ta te-a mantuit!” Apoi, nu s-a multumit sa vada doar fizic, ci si-a recapatat vederea intreaga, adica si pe aceea care le lipsea celor care pretindeau ca vad. Incepand sa vada, orbul L-a vazut in fata lui pe Hristos si, fericit a fost sa aiba in fata ochilor de abia deschisi Fiinta Cea mai vrednica de a fi privita! De acum nu-si mai putea lua ochii de la atata frumusete si slava, ci mergea, ca legat, dupa El. Si, la ce altceva sa se fi uitat? La Ierihonul murdar, unde se chinuise atata amar de vreme? La iarba gata sa se ofileasca? La norii aflati in risipire? La animalele duse la taiere, sau la oamenii ce se indreapta spre mormant? La felurimea fapturilor nascute in durere, vietuind in durere si murind in durere? Nu! Bartimeu (caci asa se numea orbul) privea la Domnul Cel fara de moarte, la Cel mai presus de lume, mai tare decat mormantul si decat toate puterile intunericului. A mers si nu s-a mai dezlipit de El niciodata…

Iata cate putem invata din aceasta evanghelie! De la un orb! Invatam credinta lui puternica in Dumnezeu. Invatam, dupa aceea, entuziasmul si perseverenta lui in aceasta credinta, in pofida “piedicilor” celor care cautau sa-l potoleasca si sa-I inchida gura ca sa nu ia legatura cu Dumnezeu. Si mai invatam ceva de la Bartimeu: invatam urmarea lui Hristos, la care suntem chemati cu totii. Sa-I urmam si noi Lui! Sa nu ne lasam tentati si secularizati de cei care ne vorbesc despre aparitia lumii din nu mai stiu eu ce intamplare sau prin cine stie ce concurs de imprejurari! Sa nu ne lasam, de asemenea, tentati de credinte si inchinari straine de Dumnezeul cel adevarat, ci Sa-l slujim pe Acesta asa cum L-am cunoscut de cand am deschis ochii, de mici, din relatarile bunicii si ale mamei, iar mai tarziu din cele ale preotului la biserica. Iata cate lucruri ne invata orbul care nu vedea, dar care ne-a devenit dintr-odata “dascal” tuturor!

Cine sunt cei despre care spune Hristos ca desi vad sunt orbi? Sunt acei oameni carora nu le lipseau cartile din mana – Legea si prorociile – si tot cautau cu disperare sa descopere cand si unde se va naste Mesia, Cine va fi si cum va arata El si asa mai departe. Si, preocupati peste masura de acestea, Hristos a trecut pe langa ei! Nu L-au cunoscut! Ba inca L-au si luat drept un profet fals. L-au crezut impostor si mincinos si de aceea L-au rastignit impreuna cu talharii pe cruce.

Cine sunt pana la urma orbii? Carturarii, fariseii si conducatorii vremelnici ai lumii iudaice de atunci: Irod care a cautat sa-L omoare inca de la nastere, Pilat care s-a spalat pe maini de El si Caiafa care L-a judecat si L-a predat romanilor sa-L omoare, ca nu cumva sa se “spurce” el. Iata cine sunt orbii, desi fizic vedeau! Cunosteau Legea, Profetii si Psalmii cu privire la Mesia si, cu toate acestea, nu L-au cunoscut, pentru ca nu au avut ochi pentru El. Paradoxal, orbul de astazi “a avut ochi” pentru Hristos, iar cei ce vedeau nu.

Noi oare avem ochi pentru Dumnezeu sau avem ochi numai pentru bogatii, pentru distractii, pentru functii inalte, pentru destrabalare, pentru palavrageala, pentru pierderea timpului in fel si chip? Avem credinta si staruinta orbului, ca sa putem, dupa aceea, sa-L si urmam pe Hristos, asa cum L-a urmat el? Iata un om dispretuit de toti, dar care ne da lectii! Un model pentru fiecare dintre noi! Un cersetor abandonat in praf, la marginea drumului, invatator noua in ziua si in duminica aceasta! Sa invatam de la el, apoi, statornicie si perseverenta in credinta si, mai ales, odata ce L-am cunoscut pe Dumnezeu si ni L-am agonisit noua “Parinte”, sa nu-L mai lasam! Sa nu-L mai vindem pentru dumnezei straini sau ieftini! Si chiar daca pare “pretentios”, cerandu-ne uneori jertfe nu tocmai usor de adus, sa constientizam ca pentru binele nostru ni le cere. Sa-L iubim si sa-L urmam cu toata fiinta noastra, caci El ne va elibera de “orbire” si ne va da vederea cea desavarsita care este cunoasterea Lui in Duh si Adevar, petrecerea si vietuirea impreuna cu El si aici, dar mai ales in viata de dincolo, in Imparatia Cerurilor. Amin.

P.S. Sebastian, Episcopul Slatinei si Romanatilor, 

Predici la Duminicile de peste an, Slatina