altmarius

cultură şi spiritualitate

Cărţi despre muzică


'Opera divina' de Costin Popa

Vineri, 4 Mai 2012 , ora 12.49 
 

De 10 ani încoace, criticul muzical Costin Popa adună în răstimpuri, între coperte de carte articolele semnate de el anterior în reviste sau în mediul online. Au apărut astfel cinci volume însumând peste 1600 de pagini de cronici, recenzii, interviuri, consacrate aproape exclusiv operei. Adevărată operă publicistică, certificând pasiunea, talentul şi profesionismul autorului ei, care a dobândit astfel prestigiul şi notorietate în lumea muzicală.

Ultimul său volum "Opera divina", disponibil de curând la librăria Mihai Eminescu, îţi atrage atenţia din prima clipă. Prin coperta suprarealist barocă, realizată de artistul plastic Tudor Banuş, îţi sporeşte interesul la răsfoire, datorită titlurilor şi subtitlurilor incitante, precum şi datorită bogatului album foto de la sfârşit, dar te cucereşte pe de-a-ntregul la lectură.

Cronicile lui Costin Popa pot fi apreciate plenar de către muzicieni şi melomanii cei mai avizaţi, familiarizaţi cu termenii de specialitate şi capabili să identifice spontan momentele muzicale menţionate, după simpla citare în original a textului acestora. Astfel comentariile, concrete, precise, sugestive, reconstituie în imaginaţia sau în amintirea cititorului, actul artistic la care se referă fixând clipa unică şi efemeră în consemnarea documentului pentru posteritate, oferind totodată celorlalţi martori ocazia de a-şi confrunta, verifica, clarifica, poate, propriile impresii.

Cu adresabilitate largă sunt recenziile şi consemnările unor evenimente, precum cursurile de măiestrie, workshop-urile, concursurile de interpretare, foarte atractive sunt interviurile, partea nevăzută a scenei, a vieţii de artist care nu încetează să capteze atenţia, iar Costin Popa este un partener de dialog empatic şi informat, care conduce discuţiile cu abilitate, provocând uneori răspunsuri surprinzătoare, contrariante. Este un observator fin şi avizat al fenomenului liric, care ştie ce şi cum să asculte, să întrebe, să consemneze şi nu-şi precupeţeşte eforturile în a-şi folosi competenţa, convins fiind că demersurile sale sunt utile, necesare nu numai pe moment, ci şi peste timp.

Merită, în consecinţă, respect, admiraţie şi cât mai mulţi cititori.

Ligia Ardelean

Vizualizări: 25

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

198 state 

(ultimul: Guyana)

Numar de steaguri: 262

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 44

1 stat are peste 600,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 90.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

3 state au peste 10.000 clickuri (ItaliaFranta,  

Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

23 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. BUCURESTIUL MEU DRAG

http://www.orasul.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

33. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

Schnell und Steiner

Creat de altmariusplus Iun 19, 2013 at 1:59pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Iun 19, 2013.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell &Steiner

Creat de altmariusclassic Dec 21, 2012 at 6:55pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Dec 21, 2012.

© 2020   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor