altmarius

cultură şi spiritualitate

 de Cronicar

http://www.romlit.ro/ochiul_magic_49_17

Hagienuș
Nu-mi mai venise de multă vreme în minte numele peronajului călinescian din Bietul Ioanide. Zilele trecute și-a făcut brusc reapariția. N-a fost vorba de un vis.Tocmai îmi povestise un prieten că avusese o discuție cu Cristian Teodorescu. Și, din vorbă în vorbă, își dăduse seama că, nu întâmplător, fostul nostru coleg postează pe Facebook sau face declarații publice în calitate de președinte al USR. Deși are două sentințe judecătorești definitive care îi interzic să uzeze de acest titlu. Cristian Teodorescu e convins în sinea lui că e președinte al USR. Se pare că nimeni nu-i poate scoate asta din cap. Este aprecierea celui care mi-a povestit și care e psiholog la bază. Uite-așa mi-a venit din nou în minte Hagienuș, cel care își compune o autobiografie de mare personaj istoric, confundându-se cu acesta.
P.S. Dacă tot vorbim de cofuzii: o reporteriță de la Realitatea TV i-a pus ministrului Culturii câteva întrebări insidioase referitoare la greșelile lui de exprimare, citându-mă, se pare, și pe mine ca unul din criticii d-sale. Ministrul ar fi replicat: o să primesc lecții de la N.M., când o să-mi explice cum a primit în proprietate după revoluție fosta Editură Politică! Treacă-meargă că domnul Liviu Pop mă confunda cu Gabriel Liiceanu! Confuzia mă onorează și, oricum, din partea ministrului nu mă așteptam să știe despre ce vorbește. Dar că reporterița n-a remarcat confuzia, asta îmi spune multe despre calificarea profesională a jurnalistului tânăr. (N.M.)

Efectul de ecou: Orizont (nr. 10)
Î n ORIZONT n r . 10, Vladimir Tismăneanu scrie despre marxismul secolului XXI, ca nou radicalism utopic, și despre rădăcinile lui. Considerațiile lui sunt de privit cu luare aminte: „Nihilismul a debutat cu teroriștii ruși din ultimele decenii ale secolului al XIX-lea. Nu aveau nici cea mai vagă idee despre ceea ce vor să întreprindă. Toate ideile despre viitor erau atât de vagi pentru că ei credeau într-adevăr că Utopia se poate înfăptui dacă făceau ce trebuie făcut aici și acum. Iar acea cale se baza pe dinamită făcută de mână. În viziunea lor, odată ce omorau, lichidau, asasinau destui oameni, Revoluția ar surveni instantaneu, iar omenirea ar fi pe loc fericită. Apocalipsul ar avea loc aici, în această vale a plângerii printr-o cataclismică purificare. Sclavii ar deveni stăpânii universului. Mânați în luptă de violență și furie în numele Fericirii pentru toți (toți, adică cei care mai stau în picioare după ce va fi trecut frenezia lor genocidară, deoarece, așa cum le plăcea unor nihiliști să admită, ar fi fost poate nevoie ca nouă din zece oameni să moară pentru atingerea scopului lor final), ei au devenit pur și simplu adepții fanatici ai unui cult al bombei. Fetișul violenței însemna că oameni fără orgoliu erau în fapt oameni fără inimă. Asta este ceea ce face ideologia: ia bunele intenții și îi determină pe partizanii ei să performeze la noi cote ale răului. Lumea (jurnaliști, comentatori, politicieni) vorbește în continuu despre „post-adevăr“ („post-truth“). Este încă un exemplu despre cât de neputincioși suntem în fața furiei brute. Nu trăim într-un stat postevidență – ce înseamnă până la urmă acest concept, dacă e să ne gândim serios? Este totul o minciună. Minciunile sunt acum puternice, la fel ca înainte. Stupiditatea, idioțenia, inclusiv cea morală, este din nou în vogă așa că suntem amenințați cu toții. Studierea istoriei marxismului devine vitală dacă vrem să ajutăm victimele acestui nou val, oricare ar fi el. Dacă este să ne recunoaștem umanitatea și să rezistăm unor astfel de minciuni, atunci istoria marxismului, această imensă fantezie a salvării este esențial a fi înțeleasă. În secolul XXI, ea ne poate învăța încă ce trebuie să facem, ce trebuie să nu facem și la ce consecințe trebuie să ne așteptăm în urma acțiunii sau inacțiunii noastre. Succesor al marxismului secolului XX, născut din aceeași matrice a deznădejdii, convertită în așteptare mesianică, noul radicalism utopic este mit salvaționist, o himeră, o Fata Morgana.“ Se cuvine să reținem, din spusele politologului, măcar o formulare (marxismul, „această imensă fantezie a salvării“) și un sfat: trebuie să studiem marxismul ca să nu-i cădem victime, ceea ce, tradus de noi în altă formulare, ar suna cam așa: că să ne putem salva de demoni e obligatoriu să-i cunoaștem.

Tupeu
„Lumea literară are parte de o nouă frământare...“, scrie Ovidiu Șimonca în Observator cultural. Evident, frământarea nu există decât în capul autorului articolului. Lumea literară e liniștită. Realitatea este că O.Ș. și alți câțiva veleitari, care nu fac parte din lumea literară, caută pricină, de câte ori au ocazia, breslei scriitorilor adevărați. O.Ș. se dovedește tendențios, necalificat literar și incalificabil moral. În afară de un nemăsurat tupeu, pe care i-l cunoaștem de ani buni, O.Ș. n-are nicio calitate care să-l abiliteze a-și spune părerea în probleme literare. Tupeul este cel care îl împinge să dea lecții unui juriu din care fac parte personalități de seamă ale literaturii contemporane. Oul neeclozat o sfătuiește, iată, pe găină. Înainte de orice, O.Ș. ar trebui să citească și să fie în stare să aprecieze cărțile. El n-a citit cu atenție nici măcar coperta cărții premiate, al cărei titlu îl greșește. În ce-l privește, laureatul avea deplină îndreptățire să doneze premiul cui dorea el, fie și în lipsa avizului lui O.Ș. Banul public, nu al USR, cum sugerează autorul articolului, a mers în folosul unui supliment literar. Dacă intra în buzunarul laureatului, ce ar mai fi avut de zis O.Ș.? Ar fi făcut cu siguranță același reproș. Și de ce faptul că se află în conducerea USR l-ar exclude automat pe laureat din competiție? Condiția normală și unică este aceea ca juriul să judece onest, ceea ce O.Ș. nu poate aprecia, fiindcă, după cum recunoaște el însuși, nu discută valoarea romanului premiat. Or, tocmai valoarea contează în acordarea premiilor. O tăcere respectuoasă i-ar putea prii publicistului O.Ș., autor al unei singure cărți (de interviuri!), și ar dovedi din partea lui respectul cuvenit. Tupeul nu face altceva decât să-l descalifice.

O confesiune nostalgică
În RAMURI (nr. 10), Gheorghe Grigurcu, criticul atât de auster, care de regulă se ferește de accentele biografice și sentimentale, lăsând impresia că viața lui se reduce la cărțile citite și comentate, iese din starea lui obișnuită și ne surprinde cu o pagină de confesiune nostalgică: „Emoția copleșitoare a ultimului an de liceu, petrecut la Oradea. Citeam pe nesăturate, așteptând «viața», echivalând-o zi de zi cu un soi de enorm mister. Ceva trebuia să se întâmple, să-mi răspundă neapărat acestei adăstări, totodată intense și fragile, un amestec de curaj și timiditate mă anima, făcându-mă să nu mă mai gândesc la sărăcie, la existența urâtă de la mijlocul anilor 1950. Conta acea fervoare, acel flux de fericire dureroasă ca-n pragul unei inițieri. Urmarea? Tot ce-aș putea recunoaște ca realizare acum când am devenit octogenar, nu e decât rodul acelei extraordinare așteptări la care mă reîntorc cu pietate, ca-ntr-un pelerinaj sufletesc. Nu s-a putut mai mult, înțeleg, încercările suficient de aspre n-au lipsit, dar numai în temeiul acelui mirabil incipit moral mi-am putut da seama (și am putut da seama) de mine însumi.“ Aflăm, iată, că, dacă e să căutăm sursa de energie care stă la temeiul devenirii intelectuale a unuia dintre criticii și poeții noștri de seamă, vom avea surpriza să găsim la origine capacitatea de a vibra sufletește, emoția și hipersensibilitatea din adolescență. 

Vizualizări: 103

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor