Ochiul magic

[altmariuspress]

 de ---

Istoria unui eșec În revista 22 nr. 7/ 2017, Peter Derer, arhitectul atât de apreciat, care a condus ani de zile Uniunea A r h i t e c ț i l o r , reconstituie, sub titlul Perspective – București 2000 după 20 de ani, istoria unui mare eșec. Spunem mare eșec fiindcă mare în sensul de măreț ar fi fost, dacă reușea, și proiectul urbanistic despre care se vorbește: un proiect menit, în anii ’90, să redefinească centrul Bucureștiului, după ce acesta fusese mutilat la porunca lui Ceaușescu, care ordonase ridicarea acelui Nou Centru Civic, plin de megalomanie și conținând atâtea erori urbanistice (între ele, și un bulevard pentru manifestații ale oamenilor muncii, care tăia orașul în două și întorcea spatele Centrului Istoric). Așadar, ne amintește arhitectul, în anul 1996, la inițiativa Uniunii Arhitecților, a conceput o soluție coerentă, inteligentă, de inspirație europeană, pentru a salva această zonă centrală devastată în ultimii ani de comunism: s-a organizat, așa cum se procedează oriunde în lumea civilizată, un concurs de arhitectură cu participare românească dar și internațională, București 2000, pus sub înaltul patronaj al președintelui țării și cu un juriu format din personalități recunoscute pe plan mondial. Concursul era menit să găsească cea mai bună soluție pentru remodelarea centrului Bucureștiului. Premiul întâi a revenit unei lucrări impresionante, Memoria ființei urbane, propus de Meinhard von Gerkan și Joachim Zeis, și au fost create condițiile (organizatorice, materiale, financiare) pentru ca proiectul câștigător să capete realitate. „…Părea că nimic nu mai poate împiedica remodelarea ansamblului, vital pentru București. După cum se constată azi, nu s-a întâmplat așa…”, scrie în articolul din 22 Peter Derer. De ce, cum de s-a năruit totul? În anul 2000, s-a schimbat partidul aflat la guvernare și noii decidenți n-au mai acceptat ce pornea de la cei dinainte, proiectul nu intra în „programul” lor și s-a ales praful de o idee care putea să schimbe benefic la față orașul. La noi, doar știm prea bine, suntem pățiți, fiecare partid când ajunge la putere face tabula rasa, o ia de la capăt țanțoș și fără viziune, nu există continuitate și nici interes național, există doar interes partinic. Suntem, să nu uităm, în țara Meșterului Manole și nu putem ieși din datul nostru trist. Disprețul față de valori Tot despre o meteahnă specific românească vorbește și Andrei Pleșu în rubrica sa din DILEMA VECHE nr. 680/ 2017. Editorialistul identifică „problema cea mai gravă cu care se confruntă România”: nu „fuga creierelor” (brain-drain), ci risipa creierelor (brain-waste). Adică, această țară nu vrea sau nu poate să-și prețuiască și să-și folosească, spre beneficiul său, mințile strălucite pe care le are. Strict, este vorba „de tineri care au plecat, s-au format în importante școli din străinătate și care au luat decizia de a se întoarce, pentru a-și exersa competența la ei acasă”. Aceștia, reveniți pe meleaguri natale plini de energie creativă și cu foarte bune intenții, nu sunt băgați în seamă sau sunt ținuți în poziții cu totul marginale, jenante de autoritățile care, iată, arată atâta dispreț față de valoare și care astfel, din păcate, ne condamnă la subdezvoltare. Andrei Pleșu aduce și exemple, cu nume și prenume: un caz este Dan-Alexandru Ilieș, cu o excelentă teză de doctorat la Sorbona, susținută cu Rémi Brague, „unul dintre cei mai mari specialiști din lume în filozofie medievală arabă și iudaică”. Ei da, tânărul savant, care știe arabă, ebraică, greacă și latină, înapoiat în patrie, „n-a găsit de lucru decât ca funcționar la Consiliul Județean Bistrița- Năsăud” (!!). Deprimantă și absurdă țară, dacă așa știe să-și întrebuințeze creierele. Dar ce ne mirăm, noi avem tradiția noastră originală: ascensiunea publică și carierele politice fabuloase se fac cu doctorate luate la universități particulare de pe la Bălți, cu cărți scrise în celulele de pușcării, cu moșteniri familiale ale posturilor de parlamentar, din tată-n fiică și din unchi în nepoată etc., etc. Ce risipă de creiere?, aici nu e risipă, ci lume întoarsă pe dos.