Ochiul magic

[altmariuspress]

 de Cronicar

http://www.romlit.ro/ochiul_magic_45_17 „Bisericile din Franța sunt goale…“ În ORIZONT nr. 9, Vladimir Tismăneanu ne amintește cum a murit (cum a fost ucis) Troțki: „Lev Troțki a fost exclus din PC(b) și din URSS și a fost deportat în Kazahstan. După un an, era expulzat din URSS și i se retrăgea cetățenia sovietică. A locuit, împreună cu soția sa, Natalia Sedova, mai întâi în Turcia, apoi în Franța și în Norvegia. Ultimii ani i-a petrecut în Mexic, singura țară care a acceptat să-i ofere azil politic după 1938. A fost ucis cu o lovitură de toporișcă (piolet, icepick) în creștetul capului, în biroul său din vila ultra-păzită din Coyoacan, de către Ramon Mercader, comunist spaniol și agent NKDV pozând în militant troțkist.“ În același număr, Bogdan Călinescu, director al Institutului de Cercetări Economice și Fiscale din Paris (IREF), ne vorbește despre miopia unora dintre occidentali: „… ei nu văd criza civilizației prin care trecem. Poporul vede – votul protestatar face dovada – și devine din ce în ce mai populist și extremist. Cei de la putere sunt rupți de realități. Nu au înțeles că laicizarea forțată a societății occidentale a facilitat pierderea reperelor morale și islamizarea ei. Bisericile din Franța sunt goale și credincioșii sunt musulmanii. La școală (învățământul e, bineînțeles, de stânga), nu se pomenește de religie decât cu excepții, în unele școli catolice private. Practic, nici un om politic francez nu face aluzie la Dumnezeu, așa cum e cazul în Statele Unite, de exemplu. Această decreștinizare a lăsat loc liber religiei islamice în orașele și suburbiile care altădată erau catolice. Franța laică a pregătit culcușul islamului.“ Și o impresie generală: citind acest număr din revista Orizont, care apare la Timișoara, nu avem niciun moment sentimentul că ar fi vorba despre o revistă provincială/ locală/ regională/ zonală. De la primul articol, semnat de Cornel Ungureanu despre Nicolae Prelipceanu, până la articolul de pe ultima pagină, al lui Mircea Mihăieș despre poezia lui Eugen Suciu, aproape totul în Orizont face dovada unei publicații care exprimă convingător adevărata scară de valori și e capabilă să evidențieze ce se întâmplă interesant în literatura română de astăzi. Mulțumiri, Timișoara Tot la Timișoara, în ziua de 11 octombrie a.c., s-a desfășurat simpozionul Învățăturile lui Titu Maiorescu, Magister Artis, către urmașii săi din epoca Facebook, care încheie seria de manifestări inițiate de Uniunea Scriitorilor în acest an, când se împlinește un secol de la trecerea în neființă a lui Titu Maiorescu, personalitate marcantă a culturii noastre, criticul fondator al literaturii române. Gabriel Chifu și Răzvan Voncu au transmis mesajul conducerii Uniunii Scriitorilor și al președintelui USR, Nicolae Manolescu, cel care a lansat ideea acestei omagieri: Anul 2017 – Anul Maiorescu în critica literară românească. Comunicările, remarcabile, au fost susținute de Gabriel Coșoveanu, Daniel- Cristea Enache, Sorin Lavric, Adrian Lesenciuc, Angelo Mitchievici, Vasile Petrica, Vasile Popovici, Ion Simuț, Vasile Spiridon, Simona Vasilache, Răzvan Voncu și Mihai Zamfir. Iar în rolul de moderatori impecabili s-au aflat Mircea Mihăieș și Cornel Ungureanu. România literarăgăzduiește chiar în acest număr una dintre intervențiile de la această dezbatere, cea a criticului Vasile Popovici, urmând să revină, într-un număr special, cu o selecție reprezentativă din textele prezentate. În acest ochi magic, dorim să fixăm doar un anume accent. În organizarea excelentă a Universității de Vest, reuniunea a avut loc în Aula Magna a acestei instituții de învățământ, într-o sală arhiplină, profesori, scriitori, studenți și elevi, circa șase sute de persoane, când sala număra cinci sute de locuri. Sigur, conferențiarii, universitari, critici și istorici literari importanți din toată țara, au fost luați prin surprindere: căci se așteptau ca simpozionul de la Timișoara să fie o reuniune academică, o masă rotundă cu câteva zeci de participanți. E de subliniat faptul că toți conferențiarii și-au adaptat discursul la sală, reușind să aibă comunicări și de apreciabil nivel intelectual, și neplicticoase, adesea spectacolul de idei a fost palpitant ca un film de acțiune. Simpozionul a durat ore bune și mai toți oaspeții erau încredințați că, la sesiunea a doua, după pauza de cafea de o jumătate de oră, lumea din sală se va rări întristător și fatal. Ei bine, nu s-a întâmplat asta: până la sfârșit, publicul a rămas la locurile sale, circa patru sute de persoane, majoritar oameni tineri, care au urmărit atenți, cu interes, cu plăcere, comunicările. Am elogiat în ochiul magic anterior revista Orizont, iar aici avem îndreptățite cuvinte de laudă pentru simpozionul de la Timișoara. Ce legătură este între cele două? Ambele fapte culturale îl au la origine, îl au în centrul lor pe Mircea Mihăieș, care, iată, demonstrează că nu este numai un scriitor strălucit, ci e la înălțime, e o gazdă perfectă și în postura aceasta „terestră“ de organizator. Desigur, nu de unul singur, ci ajutat de Mădălin Bunoiu, prorectorul Universității de Vest din Timișoara, de Pavel Deheleanu, directorul Casei de Cultură a municipiului și de colegii săi de la Uniunea Scriitorilor, Filiala Timișoara. Împreună au țesut pentru noi, oaspeții, o iluzie fermecătoare și au avut știința s-o transforme într-o realitate cât se poate de solidă, ce s-ar rezuma așa: și în România se poate derula o manifestare culturală de anvergură intelectuală și cu un public ca-n vis. Mulțumiri, Timișoara. Semnal editorial Semnalăm câteva dintre volumele primite de curând la redacție: Ascuns în transparență este o splendidă carte-obiect, apărută la Polirom, cu poeme de Robert Șerban, însoțite de reproduceri după lucrări grafice ale lui Pavel Vereș, cu o prefață de Mircea Mihăieș. E un volum de o rară frumusețe, pe care orice pasionat de literatură, de artă și l-ar dori în bibliotecă. Comunicare interculturală în satul românesc de Adrian Lesenciuc: acest studiu despre fenomenul satului multietnic din România, care apare la Editura Academiei, se remarcă prin seriozitatea cercetării, prin profunzimea și subtilitatea cu care e acoperită o temă de mare interes privind comunitățile umane deschise, unde se intersectează, în aceeași unitate de timp și de loc, culturi diferite.  Doi poeți sârbi, Slavomir Gvozdenovic și Petar Milosevic, trăitori unul în România și celălalt în Ungaria, își reunesc versurile (tipărite în patru limbi, sârbă, română, maghiară și engleză) într-o carte cu totul specială, cu titlul, în românește, De pe limbul sârbesc.  Două volume de versuri aparținând unor poete din noile generații, care au participat la reuniunea Literatura tinerilor, organizată de Uniunea Scriitorilor în această toamnă la Neptun: La vita èbella (Editura Diacritic, din Timișoara, 2017) de Alina Mazilu și Raiul de urgență (Editura Neuma, din Cluj-Napoca, 2017) de Flavia Adam.  În fine, am reținut alte două volume de versuri: la Editura Școala Ardeleană, Gheorghe Vidican publică Fisura privirii, iar Andrei Țurcanu ne propune volumul Zăpezi în august, la Editura Gunivas, din Chișinău.