altmarius

cultură şi spiritualitate

Foto: Corina Muntean

Este cea de-a 67-a zi a lui 2019. Au mai rămas 298 de zile până la sfârşitul anului. Soarele va răsări la ora 6:49 şi va apune la ora 18:17.

- Azi este „Ziua Internaţională a Femeii”, instituită în 1910 şi recunoscută de Naţiunile Unite în 1975, la proclamarea „Anului Internaţional al Femeii” şi declararea perioadei 1976-1985 ca „Deceniu ONU pentru condiţia femeii”.

- La 8 martie 1618 astronomul german Johannes Kepler descoperea cea de-a treia lege a mișcării planetelor, iar în 1848 a avut loc, la Paris, în locuinţa lui Nicolae Bălcescu, o întrunire a revoluţionarilor români, unde s-a hotărât declanşarea revoluţiei, simultan în cele două Principate Române, şi unde s-a redactat programul acesteia. Coordonarea celor două revoluţii s-a dovedit mai greu de realizat la faţa locului, evenimentele urmând un curs deosebit în fiecare dintre cele două capitale. Aviatoarea franceză Raymonde de Laroche a devenit în 1910 prima femeie din lume cu licență de pilot, iar în 1911 era lansată, la Copenhaga, „Ziua Internațională a Femeii”, de către Clara Zetkin, lidera femeilor din Partidul Social Democratic German.

- La data de 8 martie 1917 a avut loc o demonstraţie a femeilor din Petrograd (actualul oraş Sankt Petersburg), împotriva lipsei de alimente, organizată cu ocazia „Zilei Internaţionale a Femeii”. Manifestaţia a continuat până la data de 12 martie, cu o grevă a muncitorilor, moment care reprezintă declanşarea Revoluţiei din februarie. În urma acelor evenimente, pe 15 martie 1917 ţarul Nicolae al II-lea a abdicat, fapta marcând sfârşitul dinastiei Romanovilor şi al Imperiului Ţarist. În 8 martie 1918 a fost semnalat primul caz de gripă spaniolă, faptă care a marcat începutul unei pandemii devastatoare, încheiate în 1920 cu un bilanţ tragic: circa 500 de milioane de oameni din întreaga lume infestaţi cu virus şi aproximativ 100 de milioane de persoane decedate.

- În 1921 liderul bolşevic Vladimir Ilici Lenin declara data de 8 martie drept „Ziua Femeilor”, iar în 1935, la Tokyo, capitala Japoniei, era găsit mort pe stradă câinele credincios Hachikō, rămas în memoria umanității pentru devotamentul față de stăpânul său chiar și la mulți ani după decesul acestuia. La 8 martie 1945 cabinetul român adresa guvernului sovietic o telegramă în care solicita reintegrarea nordului Transilvaniei la România, teritoriul fiind oficial parte a Ungariei, ca urmare a Dictatului de la Viena din 1940. Stalin a fost de acord, astfel că în 13 martie 1945, la Cluj, a avut loc proclamarea oficială a reinstalării administraţiei româneşti în această parte a ţării.

- În 1970 România devenea pentru a treia oară consecutiv campioană mondială la handbal masculin, învingând Republica Democrată Germană, cu scorul de 13-12, în finala de la Paris, iar în 1991 s-a înfiinţat, la Bucureşti, agenţia de presă „A. M. Press”, condusă de poetul Lucian Avramescu, cea dintâi agenție de știri cu capital privat înființată în România după 1989.

- La 8 martie 1999 compania „Gerovital Cosmetics” a lansat în România un nou produs: parfumul anti-stress „Pyramid Blue”, o premieră mondială, iar în anul 2014 un avion aparţinând companiei „Malaysia Airlines” a dispărut de pe radare la două ceasuri după decolarea din Kuala Lumpur spre Beijing, deasupra Golfului Thailandei. La bord se aflau 239 de persoane, considerate decedate. Conform datelor primite prin satelit şi de la echipele de căutare, avionul „Boeing 777” s-a prăbuşit în sudul Oceanului Indian, la vest de oraşul australian Perth.

- La 8 martie s-au născut: compozitorul italian Don Carlo Gesualdo (1566); arhitectul, matematicianul și omul de știință italian Tito Livio Burattini (1617); compozitorul şi organistul Ion Căianu [Caioni], culegător de folclor românesc şi maghiar (1629); compozitorul şi clavecinistul german Carl Philipp Emanuel Bach, al doilea fiu al lui Johann Sebastian Bach (1714);
domnitorul român Alexandru Ioan Cuza (1820); istoricul, filologul, scriitorul, folcloristul şi etnograful român Atanasie Marian Marienescu (1830); compozitorul, pianistul și dirijorul italian Ruggiero Leoncavallo (1857); fizicianul rus Piotr Nicolaievici Lebedev (1866); compozitorul şi pianistul italian Franco Alfano (1875); chimistul german Otto Hahn, laureat Nobel (1879); medicul român Constantin M. Popescu, primul operator român de film (1879); pictorul român Ignat Bednarik (1882); sculptorul român Corneliu Medrea (1888); criticul literar român de etnie maghiară Gaál Gábor (1891); poeta și prozatoarea română Agatha Grigorescu-Bacovia (1895); lăutarul român Zavaidoc, pe numele adevărat Marin Teodorescu (1896); scriitorul român Valeriu Marcu (1899); botanistul român de naţionalitate maghiară Ştefan Péterfi (1906); scriitorul român Radu Tudoran (1910); dirijorul și compozitorul român Emanuel Elenescu (1911); fizicianul rus Iakov Borisovici Zeldovici (1914); poetul român Dimitrie Stelaru (1917); actriţa americană Cyd Charisse, considerată ultima mare dansatoare a Hollywood-ului (1921); pictoriţa, desenatoarea şi gravoarea română Alma Redlinger (1924); sculptorul abstract britanic Sir Anthony Alfred Caro (1924); scriitorul şi istoricul român Gelcu Maksutovici (1931); actorul şi regizorul italian Luca Ronconi (1933); prozatorul român Radu Ciobanu (1935); actrița română Gina Patrichi (1936); muzicianul american Randy Meisner, membru al trupei rock „The Eagles” (1946); chitaristul englez Mel Galley, membru al trupei britanice de heavy metal „Whitesnake” (1948);

compozitoarea și profesoara română Marina-Marta Vlad (1949); muzicianul britanic Clive Burr, baterist al trup ei rock „Iron Maiden” (1957); regizorul, operatorul şi producătorul român de film Cristian Comeagă (1959) şi fotbalistul și antrenorul român Costel Gâlcă (1972).

- În 8 martie au murit: compozitorul francez Hector Berlioz (1869); publicistul şi omul politic român Alexandru Hurmuzaki (1871); inventatorul suedez John Ericsson, creatorul elicei propulsoare pentru nave (1889); constructorul german de dirijabile Ferdinand von Zeppelin (1917); fizicianul olandez Johannes Diderik van der Waals, laureat Nobel (1923); scriitorul american Sherwood Anderson (1941); jucătorul cubanez de şah José Raúl Capablanca, campion mondial (1942); poetul, dramaturgul şi prozatorul român Horia Furtună (1952); compozitorul, dirijorul şi pianistul german Othmar Schoeck (1957); medicul german Max Gerson, care a pus la punct o metodă de tratament alternativ al cancerului şi al altor boli incurabile (1959); prozatorul, memorialistul, traducătorul, preotul şi profesorul român de teologie Gala Galaction (1961); dirijorul englez Sir Thomas Beecham (1961); entomologul român de origine germană Wilhelm Karl W. Knechtel (1967); actorul american de film Harold Lloyd (1971); compozitorul şi pianistul român Florin Eftimescu (1974); dirijorul rus Kiril Kondraşin (1981); zoologul român Vasile Gheorghe Radu (1982); compozitorul englez Sir William Walton (1983); sculptoriţa şi ceramista română Zoe Băicoianu (1987); compozitorul român de etnie germană Wilhelm Georg Berger (1993); prozatorul, traducătorul, editorul şi jurnalistul argentinian Adolfo Bioy Casares (1999); jucătorul american de baseball Joe DiMaggio (1999); balerina britanică Ninette de Valois, fondatoarea companiei Royal Ballet (2001); omul politic român Dan Marţian (2002); filologul, criticul şi istoricul literar şi editorul român George Gană (2010); agronomul român Marcu Botzan (2011); compozitorul român Marcel Dragomir (2015); compozitorul român Teodor Bratu (2015); producătorul, compozitorul, inginerul de sunet şi aranjorul britanic Sir George Martin, care a realizat albumele de studio ale formaţiei „The Beatles” (2016) și scriitoarea americană de science fiction, fantasy și cărți polițiste Kate Wilhelm (2018).

Septimiu Cioloboc

Vizualizări: 14

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

199 state 

(ultimul: Sint Maarten)

Numar de steaguri: 263

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 43

1 stat are peste 600,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 90.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

1 stat are peste 20,000  clickuri (Italia)

2 state au peste 10.000 clickuri (Franta,  Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

24 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. DAFFI'S BOOKS

https://www.daffisbooks.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

33. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

Schnell und Steiner

Creat de altmariusplus Iun 19, 2013 at 1:59pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Iun 19, 2013.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell &Steiner

Creat de altmariusclassic Dec 21, 2012 at 6:55pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Dec 21, 2012.

Hermann Hesse -bucher

Creat de altmariusscience Nov 7, 2012 at 5:47pm. Actualizat ultima dată de altmariusscience Nov 7, 2012.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell & Steiner - 1

Creat de altmariusclassic Oct 8, 2012 at 7:52pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Oct 8, 2012.

Neuerscheinungen zum Schnell &Steiner - 3

Creat de altmariusclassic Oct 8, 2012 at 7:50pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Oct 8, 2012.

Neuerscheinungen zum Bohlau - 1

Creat de altmarius Aug 29, 2012 at 7:30am. Actualizat ultima dată de altmarius Aug 29, 2012.

Neuerscheinungen zum Schnell & Steiner - 2

Creat de altmarius Aug 29, 2012 at 7:26am. Actualizat ultima dată de altmarius Aug 29, 2012.

Neuerscheinungen zum Schnell & Steiner

Creat de altmariusplus Mar 14, 2012 at 3:01pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Mar 14, 2012.

Grosse Kunstfuhrer: Maribor

Creat de altmariusconcurs Feb 22, 2012 at 1:08pm. Actualizat ultima dată de altmariusconcurs Feb 22, 2012.

© 2020   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor