altmarius

cultură şi spiritualitate

oameni-si-fapte-800x500

Este cea de-a 98-a zi a lui 2020. Au mai rămas 268 de zile până la sfârşitul anului. Soarele va răsări la ora 6:49 şi va apune la ora 19:59.

- Astăzi este „Ziua Inspectoratului Român pentru Imigrări”, deoarece la data de 7 aprilie 1881 s-a elaborat prima lege în domeniu, apărută în Monitorul Oficial, Legea asupra străinilor, în care se prevedeau sancţiuni pentru străinii care ameninţă siguranţa naţională sau liniştea publică. Pe plan extern marcăm „Ziua Mondială a Sănătăţii”, care marchează începerea activităţii, la 7 aprilie 1948, a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) – instituţie specializată a ONU, cu sediul la Geneva şi „Ziua Internaţională de Reflecţie asupra Genocidului din Rwanda” – zi care marchează data la care a început, în 1994, genocidul din Rwanda, unde 3/4 din populaţia tutsi a ţării a fost masacrată de conaţionalii hutu. Anual, în această zi sau în jurul acestei date, ONU organizează evenimente comemorative la sediul său din New York, precum şi la reprezentanţele ONU din întreaga lume. De asemenea este „Ziua Libertăţii” în Republica Moldova, marcată pentru comemorarea evenimentelor din 7 aprilie 2009, când un protest paşnic al tinerilor din Chişinău a fost reprimat brutal de autorităţi. Era a doua zi după ce Partidul Comuniştilor obţinuse, în mod suspect, 49,96% la alegerile parlamentare.

- În ziua de 7 aprilie 1805 a avut loc, la Teatrul din Viena, prima audiţie a „Simfoniei a III-a” („Eroica”) de Ludwig van Beethoven. Frescă muzicală impresionantă, lucrarea compozitorului german relevă o nouă concepţie compoziţională şi o motivaţie cu totul deosebită, care se evidenţiază chiar din titlul şi subtitlul ei. Pe 7 aprilie 1863 a început, la Sibiu, un Congres naţional al românilor, care a delegat zece personalităţi, în frunte cu Andrei Şaguna, pentru a expune împăratului Franz Joseph I, la Viena, revendicările politice ale românilor.

- În 1889 a apărut, în România, Legea privind vânzarea către ţărani a peste o jumătate de milion de hectare din moşiile statului, iar la 7 aprilie 1904 a început greva generală a feroviarilor din Transilvania, care revendicau mărirea salariilor până la egalizarea cu celelalte categorii de angajaţi ai statului. Greva a durat până pe 13 aprilie. În anul 1927 a fost efectuată, cu succes, prima transmisiune televizată la mare distanță, în Statele Unite ale Americii. În cadrul transmisiunii a fost difuzat un discurs al lui Herbert Hoover, secretarul Departamentului Comerţului din SUA, la Washington.

- Trei fapte din Al Doilea Război Mondial: în 7 aprilie 1939 Albania era atacată de Italia fascistă, fiind ocupată în aceeaşi lună; în 1940 s-a deschis oficial „Institutul Cultural German” din București, iar în 1945 nava japoneză „Yamato”, aflată într-o misiune kamikaze în Okinawa („Operațiunea Ten-Go”), era scufundată de submarinele americane. „Yamoto” a fost cea mai mare navă de război construită vreodată.

- La 7 aprilie 1959 a fost realizat primul generator atomic de electricitate din lume, în Laboratorul Ştiinţific Los Alamos din statul american New Mexico.

În 1963 Iugoslavia s-a proclamat republică socialistă şi mareşalul de origine croată Josip Broz Tito a fost numit președinte pe viață. Pe 7 aprilie 1968 s-a creat „Clubul de la Roma”, for internaţional cu caracter neoficial, care reuneşte personalităţi din diverse domenii de activitate din mai multe ţări de pe glob, inclusiv din România, preocupate de studierea şi dezbaterea marilor probleme cu care se confruntă lumea contemporană.

- În ziua de 7 aprilie 2009 manifestații violente au avut loc în Chişinău, la sediul Parlamentului și Președinției Republicii Moldova, după anunțarea rezultatelor alegerilor, câştigate suspect de comunişti. Simpatizanții opoziției au contestat corectitudinea alegerilor din urmă cu două zile. Un an mai apoi, pe 7 aprilie 2010, tot în Republica Moldova, a fost lansată televiziunea particulară de ştiri „Publika TV”.

- La 7 aprilie s-au născut: compozitorul italian Domenico Dragonetti (1763); medicul și botanistul german Johann Christian Baumgarten, stabilit în Transilvania (1765); poetul englez William Wordsworth (1770); filosoful utopist și economistul francez Charles Fourier (1772); filologul și scriitorul italian Angelo de Gubernatis (1840); biologul american de origine germană Jacques Loeb, pionier în studierea reproducerii fără fertilizare (1859); botanistul român de etnie maghiară Nyárády Julius Erasmus (1881); pictorul italian Gino Severini, reprezentant al futurismului şi cubismului (1883); poeta chiliană Gabriela Mistral, laureată Nobel (1889); scriitoarea americană Marjory Stoneman Douglas, militantă pentru mediul înconjurător (1890); pianistul francez şi interpretul de muzică de cameră Robert Casadesus (1899); scriitorul, violonistul, compozitorul şi diplomatul român de carieră Grigore Cugler (1903); cântăreața americană de jazz Billie Holiday (1915); scriitorul american Henry Kuttner (1915); compozitorul și chitaristul indian Ravi Shankar, maestru al sitarului (1920); actorul american James Garner (1928); regizorul american de film, scenaristul şi producătorul Alan Jay Pakula (1928); omul de afaceri francez Yves Rocher, fondatorul brand-ului de cosmetice „Yves Rocher” (1930); actorul român Amza Pellea (1931); actorul american Wayne Rogers, cunoscut mai ales pentru rolul din serialul „M.A.S.H.” (1933); jurnalistul, eseistul şi politologul român Nestor Rateș (1933); pictorul, poetul și profesorul român Gheorghe Anghel (1938); trompetistul, compozitorul și pianistul american de jazz Freddie Hubbard (1938); regizorul, producătorul şi scenaristul american de film Francis Ford Coppola (1939); scriitorul britanic, jurnalistul şi prezentatorul de televiziune Sir David Paradine Frost, pionier al satirei politice în televiziune (1939); producătorul francez de film Daniel Toscan du Plantier (1941); regizorul de film, scenaristul, actorul, scenograful, dramaturgul și scriitorul român Mircea Daneliuc (1943); omul politic german Gerhard Schröder, fost cancelar al Germaniei (1944); bucătarul francez Joël Robuchon, chef-ul francez cu cele mai multe stele Michelin din lume, 32, considerat „bucătarul secolului” (1945); regizorul german de teatru, film şi operă Werner Schroeter (1945); criticul literar şi eseistul român Petru Poantă (1947); poetul, romancierul şi publicistul român Nichita Danilov (1952); poetul, prozatorul, eseistul şi criticul literar român Daniel Corbu (1953); actorul american de film de origine chineză, regizorul, scenaristul, producătorul, cascadorul și expertul în arte marțiale Jackie Chan (1954); compozitorul şi cântăreţul Ion Aldea Teodorovici din Republica Moldova (1954); inginerul informatician român Gheorghe Tecuci (1954); soprana română Constanţa Adriana Mesteş (1956); pictorul şi graficianul român George Ovidiu Marciuc (1959); actorul și producătorul australian de film Russell Crowe (1964); pianistul și muzicianul norvegian Leif Ove Andsnes (1970); regizorul şi scenaristul român Radu Jude (1977); cântărețul român de hip hop Nimeni Altu’, pe numele adevărat Adrian Voicu (1984) şi jucătoarea română de tenis de câmp Sorana Cîrstea (1990).

- În 7 aprilie au murit: pictorul spaniol de origine greacă El Greco (1614); poetul englez William Davenant (1668); matematicianul englez Thomas Bayes (1761); compozitorul austriac Anton Diabelli (1858); pictorița franceză Suzanne Valadon, mama pictorului Maurice Utrillo (1938); chimistul român Lazăr Edeleanu (1941); industriaşul american Henry Ford, fondator al industriei auto americane (1947); actorul american de film de origine canadiană Walter Huston (1950); sculptorul român Gheorghe D. Anghel (1966); jurnalistul, istoricul, orientalistul, poetul şi traducătorul român de etnie armeană Hagop Djololian Siruni (1973); silvicultorul român Sterian Munteanu (1990); fotbalistul şi antrenorul român de etnie maghiară Ştefan Dobay (1994); pictorul român Ioan Inocenţiu Dreptu (2008); actorul britanic de film Christopher Cazenove (2010); inginerul, profesorul şi omul politic român Victor Surdu, ministru și fondator al Partidul Democrat Agrar din România (2011); jurnalistul american Mike [Myron Leon] Wallace, legendar om de televiziune (2012); fizicianul Andrei [Mihail] Andrieş din Republica Moldova (2012); actorul american Geoffrey Lewis (2015) și filologul şi istoricul român de origine aromână Nicolae-Şerban Tanaşoca (2017).

Septimiu Cioloboc

Vizualizări: 1

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

200 state 

(ultimul: Micronesia)

Numar de steaguri: 264

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 42

1 stat are peste 660,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

1 stat are peste 20,000  clickuri (Italia)

2 state au peste 10.000 clickuri (Franta,  Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

24 state au un click

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. DAFFI'S BOOKS

https://www.daffisbooks.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

33. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

Schnell und Steiner

Creat de altmariusplus Iun 19, 2013 at 1:59pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Iun 19, 2013.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell &Steiner

Creat de altmariusclassic Dec 21, 2012 at 6:55pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Dec 21, 2012.

Hermann Hesse -bucher

Creat de altmariusscience Nov 7, 2012 at 5:47pm. Actualizat ultima dată de altmariusscience Nov 7, 2012.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell & Steiner - 1

Creat de altmariusclassic Oct 8, 2012 at 7:52pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Oct 8, 2012.

Neuerscheinungen zum Schnell &Steiner - 3

Creat de altmariusclassic Oct 8, 2012 at 7:50pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Oct 8, 2012.

Neuerscheinungen zum Bohlau - 1

Creat de altmarius Aug 29, 2012 at 7:30am. Actualizat ultima dată de altmarius Aug 29, 2012.

Neuerscheinungen zum Schnell & Steiner - 2

Creat de altmarius Aug 29, 2012 at 7:26am. Actualizat ultima dată de altmarius Aug 29, 2012.

Neuerscheinungen zum Schnell & Steiner

Creat de altmariusplus Mar 14, 2012 at 3:01pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Mar 14, 2012.

Grosse Kunstfuhrer: Maribor

Creat de altmariusconcurs Feb 22, 2012 at 1:08pm. Actualizat ultima dată de altmariusconcurs Feb 22, 2012.

© 2020   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor