altmarius

cultură şi spiritualitate

Sursa foto: wikimedia.org

Este cea de-a 218-a zi a lui 2019. Au rămas 147 de zile până la sfârşitul anului. Soarele a răsărit la ora 6:08 şi va apune la ora 20:47.

- În Calendarul Creştin-Ortodox, cel al Bisericii Române Unite cu Roma şi cel Romano-Catolic figurează Schimbarea la Faţă a Domnului.

- În România este „Ziua Minerului”, când în toate bazinele carbonifere se comemorează ortacii ucişi în timpul grevei de la Lupeni din 5-6 august 1929 (prima mare acţiune colectivă de protest a muncitorilor, din timpul crizei economice din 1929-1933). Sunt comemorați cei care s-au jertfit în luptele pentru obţinerea unor condiţii de muncă şi de viaţă mai bune şi victimele numeroaselor accidente de muncă din minerit.

- Astăzi este „Ziua Hiroshima” – Ziua Mondială a Luptei pentru Interzicerea Armelor Nucleare – zi de rugăciune în memoria victimelor dezastrelor nucleare de la Hiroshima şi Nagasaki. La 6 august 1945 americanii au lansat prima bombă atomică din istorie, asupra oraşului japonez Hiroshima, iar la 9 august 1945 au slobozit-o pe cea de-a doua, la Nagasaki. E şi Ziua Naţională a Republicii Bolivia, unde se aniversează proclamarea independenţei din 1825, precum şi Ziua Națională a Jamaicăi, ţară în care se sărbătoreşte proclamarea independenței din 1962, faţă de Marea Britanie.

- La data de 6 august 1413 domnitorul român Mircea cel Bătrân dădea, din Câmpulung, un privilegiu comercial braşovenilor, care le asigura acestora libertatea de tranzit a mărfurilor în şi prin Ţara Românească, iar în 1484 sultanul Baiazid al II-lea a început asediul cetăţii moldovene Chilia, care, după opt zile, a fost cucerită de invadatori şi transformată în raia turcească.
Pe 6 august 1791 s-a inaugurat Poarta Brandenburg, celebrul monument din Berlin, iar în 1806, ca urmare a înfrângerii suferite în Războiul celei de-A Treia Coaliții, împăratul Francisc al II-lea a abdicat și a dizolvat Sfântul Imperiu Roman. La 6 august 1813 generalul și omul de stat sud-american Simón Bolivár a ocupat orașul Caracas (capitala de astăzi a Venezuelei) și a restaurat republica.

- În 6 august 1845, la iniţiativa ţarului Nicolae I al Rusiei, s-a înfiinţat, la Sankt Petersburg, „Societatea Geografică Rusă”, în vreme ce la Londra, în
1863, a intrat în funcțiune primul metrou din lume, de-a lungul sectorului „Victoria Street”, cu lungimea de 6,3 kilometri, tracțiunea fiind realizată cu o mașină cu abur.

- Pe 6 august 1867 a fost fondată Biblioteca Academiei Române, la un an după fondarea Societăţii Academice Române, având de la început misiunea de a aduna şi conserva în colecţiile sale fondul naţional de manuscrise şi tipărituri, ilustrând istoria şi cultura românească, precum şi istoria şi civilizaţia universală.

- În 6 august 1890 criminalul american William Kemmler, condamnat la moarte, a fost prima persoană executată pe scaunul electric, în închisoarea Auburn din New York. Avem şi două fapte din Primul Război Mondial: la data de 6 august 1914 Serbia declara război Germaniei, iar în 1917 începea Bătălia de la Mărășești, între armatele României și Germaniei.

- La 6 august 1926 înotătoarea americană Gertrude Ederle a devenit prima femeie din lume care a traversat Canalul Mânecii, faptă care a durat mai mult de 14 ore, iar în 1936 România a aderat la Convenţia de la Berna pentru protecţia operelor literare şi artistice, în varianta adoptată de Conferinţa de la Roma, din 1928. În 1940 URSS a anexat ilegal Estonia, iar în 6 august 1945, la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, bombardierul american „Enola Gay” a lansat prima bombă atomică, denumită „Little Boy”, asupra orașului japonez Hiroșima. Circa 70.000 de oameni au fost uciși instantaneu și câteva zeci de mii de au decedat apoi datorită arsurilor și radiațiilor. Tot la 6 august 1945 URSS a restabilit relațiile diplomatice cu România, legaţiile fiind ridicate la nivel de ambasade.

- În 6 august 1973 compozitorul și cântărețul american Stevie Wonder a suferit un grav accident rutier, în timpul turneului său din Carolina de Nord. Un buștean dintr-un camion a trecut prin parbrizul maşinii sale și l-a lovit în cap, faptă în urma căreia a stat patru zile în comă, pierzându-şi temporar mirosul şi gustul. La 6 august 1991 programatorul britanic Tim Berners-Lee și-a publicat primele sale idei pentru realizarea unui sistem de documente legate între ele prin Internet, sistem care va fi denumit World Wide Web, iar în 2005 a avut loc, în Brazilia, unul dintre cele mai mari jafuri bancare: circa 70 de milioane de dolari americani au fost furaţi de o gaşcă de spărgători, printr-un tunel săpat sub Banca Centrală din Fortaleza.

- La 6 august 2015 a avut loc, în Egipt, inaugurarea extinderii Canalui Suez. Lungă de de 72 de kilometri, noua cale dublează capacitatea traficului pe această arteră fundamentală care leagă Marea Roşie de Marea Mediterană. În 2017 s-a desfășurat, la Mănăstirea Robaia din Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului, ceremonia de canonizare a Sfântului Cuvios Pafnutie – Pârvu Zugravul, primul pictor canonizat de Biserica Ortodoxă Română, considerat cel mai mare pictor din epoca Brâncovenilor și a Cantacuzinilor.

- La 6 august s-au născut: prelatul catolic şi scriitorul francez François Fénelon (1651); chimistul şi medicul englez William Hyde Wollaston, care a descoperit elementele chimice paladiu şi rodiu (1766); poetul englez Lord Alfred Tennyson (1809); actrița română Maria Ciucurescu (1866); poetul, dramaturgul și eseistul francez Paul Claudel (1868); scriitorul şi designerul maghiar Ács Lipót (1868); compozitorul român de muzică bisericească Ion Popescu-Pasărea (1871); juristul român Ioan P. Papp, care a avut un rol însemnat în reorganizarea justiţiei transilvane (1878); bacteriologul britanic Sir Alexander Fleming, laureat Nobel şi care a descoperit penicilina (1881); medicul nutriționist și fiziopatologul român Iuliu Niţulescu (1895); tenorul român Dimitrie Onofrei (1897); dirijorul român Henry Selbing (1912); actorul de film și cântărețul american Robert Mitchum (1917); silvicultorul român Sterian Munteanu, specialist în corectarea torenţilor şi ameliorarea terenurilor degradabile (1918); desenatorul şi caricaturistul român Cik [Hacik] Damadian (1919); artistul plastic american Andy Warhol, realizator de filme și reprezentant al cinematografului underground (1928); sculptoriţa română Georgeta Caragiu-Gheorghiţă, sora actorului Toma Caragiu şi soţia sculptorului Alexandru Gheorghiţă (1929); pictoriţa română Rodica Lazăr (1931); compozitorul român Liviu Glodeanu (1938); scriitorul, criticul şi istoricul literar român Serafim Duicu, profesor la Institutul de Teatru din Tîrgu-Mureş (1938); poetul şi dramaturgul român Cezar Ivănescu (1941); muzicianul român, pianistul și omul de radio și televiziune Dan Grigore (1943); pictorul și profesorul român Cezar Atodiresei (1954); actrița malaeziană de origine chineză Michelle Yeoh (1962); cântăreața britanică Geri Halliwell, membră a trupei pop „Spice Girls” (1972) şi actrița română Monica Davidescu (1972).

- În 6 august au murit: actorul, dramaturgul şi poetul englez Ben Jonson (1637); pictorul spaniol Diego Velázquez (1660); astronomul și fizicianul scoțian de origine germană Johann von Lamont (1879); poetul și publicistul român George Crețianu, fost ministru (1887); matematicianul român Constantin Climescu (1926); geograful, etnograful și profesorul român George Vâlsan, fondatorul geomorfologiei moderne în România (1935); criticul literar şi traducătoarea română Izabela Sadoveanu-Evan (1941); compozitorul, dirijorul și profesorul român de origine italiană Alfonso Castaldi (1942); Nicolae Bălan, mitropolit ortodox al Transilvaniei (1955); filosoful german Theodor Adorno, sociolog al muzicii şi compozitor (1969); regizorul român, directorul de teatru, dramaturgul şi memorialistul Sică Alexandrescu (1973); violoncelistul american de origine rusă Gregor Piatigorsky (1976); Papa Paul al VI-lea (1978); biochimistul german Feodor [Felix Konrad] Lynen, laureat Nobel (1979); sculptorul italian Marino Marini (1980); graficiana română Marcela Cordescu, soră geamănă cu pictoriţa şi graficiana Florica Cordescu-Jebeleanu (1984); zoologul, oceanologul şi muzeologul român Mihai C. Băcescu, creatorul şcolii române de oceanologie (1999); actorul român Petre Gheorghiu (2000); scriitorul brazilian Jorge Amado (2001); informaticianul olandez Edsger Dijkstra, celebru pentru algoritmul drumului minim într-un graf (2002); ziaristul brazilian Roberto Marinho, proprietarul postului de televiziune „TV Globo” (2003); poetul român Andrei Ciurunga, deținut politic (2004); cântăreţul afro-cubanez Ibrahim Ferrer, membru al formaţiei „Buena Vista Social Club” (2005); criticul român de artă Horia Horşia (2006); chimistul român Cristofor Simionescu (2007); baronul francez Élie Robert de Rothschild, membrul uneia dintre cele mai renumite dinastii europene (2007); scenaristul şi regizorul american de film John Hughes (2009); istoricul şi eseistul britanic Tony Judt (2010); actorul şi imitatorul francez Henri Tisot (2011); actorul britanic John Wood (2011); compozitorul, dirijorul și pianistul american Marvin Frederick Hamlisch (2012); criticul de artă, scriitorul şi realizatorul australian de filme documentare de televiziune Robert Hughes (2012); regizoarea română de film şi scenarista Malvina Urşianu (2015); atleta australiană Betty Cuthbert, multiplă campioană olimpică la sprint (2017); actorul spaniol Ernesto Chao (2018) și bucătarul francez Joël Robuchon, chef-ul francez cu cele mai multe stele Michelin din lume [32], considerat „bucătarul secolului” (2018).

Septimiu Cioloboc

Vizualizări: 7

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

198 state 

(ultimul: Guyana)

Numar de steaguri: 262

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 44

1 stat are peste 600,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 90.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

3 state au peste 10.000 clickuri (ItaliaFranta,  

Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

23 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. BUCURESTIUL MEU DRAG

http://www.orasul.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

33. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

Schnell und Steiner

Creat de altmariusplus Iun 19, 2013 at 1:59pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Iun 19, 2013.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell &Steiner

Creat de altmariusclassic Dec 21, 2012 at 6:55pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Dec 21, 2012.

Hermann Hesse -bucher

Creat de altmariusscience Nov 7, 2012 at 5:47pm. Actualizat ultima dată de altmariusscience Nov 7, 2012.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell & Steiner - 1

Creat de altmariusclassic Oct 8, 2012 at 7:52pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Oct 8, 2012.

© 2019   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor