altmarius

cultură şi spiritualitate

history-home

Este cea de-a 34-a zi a lui 2020. Au mai rămas 332 de zile până la sfârşitul anului. Soarele va răsări la ora 7:44 şi va apune la ora 17:28.

- Din 1395 datează prima menţiune documentară a Cetăţii Neamţ, iar în 1815 s-a fondat, în Elveția, cea dintâi fabrică din lume pentru producția de brânză, în vederea comercializării. În 3 februarie 1880 s-a constituit Partidul Conservator din România, prin fuziunea mai multor grupări conservatoare, iar în 1890 a avut loc, pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, premiera dramei „Năpasta” de Ion Luca Caragiale, avându-i în distribuţie pe actorii Aristizza Romanescu, Grigore Manolescu şi Constantin Nottara.

- La 3 februarie 1908 s-a înfiinţat Partidul Conservator-Democrat Român, în frunte cu Take Ionescu, formaţiune desprinsă din Partidul Conservator,
cu un program politic de centru, ce se pronunţa pentru intensificarea ritmului de modernizare a României.

- În 1926 s-a semnat, la Berna, Tratatul de conciliaţiune, de aranjament judiciar şi de arbitraj obligatoriu româno-elveţian, iar la 3 februarie 1929 a avut loc premiera filmului „Iancu Jianu” de Horia Igiroşanu, primul film românesc de aventuri pe fundal istoric şi prima peliculă din trilogia cu haiduci a lui Horia Igiroşanu, cu acţiunea plasată la începutul secolului al XIX-lea, în mediu rural.

- În 1950 au fost stabilite relaţii diplomatice între România şi Republica Socialistă Vietnam, iar la 3 februarie 1959 un avion charter care-i transporta pe muzicienii americani Buddy Holly, Ritchie Valens și Bopper Big s-a prăbuşit în apropiere de Clear Lake – statul american Iowa. În accident au murit toți cei patru pasageri, inclusiv pilotul. Mai târziu, tragedia a fost numită „Ziua când muzica a murit”, popularizată în piesa „American Pie” a lui Don McLean, în 1972.

- La 3 februarie 1962 SUA au instituit blocada economică asupra Cubei, din cauza declanşării revoluţiei în urma căreia Fidel Castro preluase puterea, în ianuarie 1959. Cuba va reuşi să depăşească blocada comercială datorită susţinerii economice directe din partea URSS. În anul 1966 stația rusească automată „Luna 9” a realizat prima aselenizare și a transmis imagini ale suprafeței Lunii, iar la 3 februarie 1983 Papa Ioan Paul al II-lea a prezentat noul drept canonic.

- În 1994 s-a lansat naveta spaţială „Discovery”, pentru o misiune de 8 zile, avându-i la bord pe cosmonautul rus Serghei Krikaliov și alți 5 astronauţi americani. A fost prima misiune comună americano-rusă din 1975 încoace, când a avut loc istorica întâlnire în cosmos dintre stația americană „Apollo” şi cea sovietică „Soiuz”. Tot în ziua de 3 februarie 1994 preşedintele SUA, Bill Clinton, a anunţat ridicarea embargoului, vechi de 19 ani, impus pe plan comercial Vietnamului. Unul dintre argumentele aduse în favoarea deciziei a fost sprijinul acordat de autorităţile asiatice pentru găsirea celor 2.238 de americani dispăruţi în timpul Războiului din Vietnam.

- În 3 februarie 2000 începea, la Bruxelles, prima etapă a negocierilor pentru aderarea României la Uniunea Europeană. Dintre cele 31 de capitole care urmau a fi negociate, s-a început cu cele referitoare la învăţământ, cultură şi audio-vizual. În anul 2006 feribotul egiptean „Al Salam Boccaccio 98” s-a scufundat în Marea Roșie, în sudul Egiptului. La bord erau 1.312 de pasageri și 96 membri ai echipajului. Dintre toți, doar 388 de oameni au supraviețuit.

- La 3 februarie 2009 Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga a dat câştig de cauză României în procesul cu Ucraina privind platoul continental din Marea Neagră şi Insula Şerpilor, acordând țării noastre 9.700 de kilometri pătraţi de zonă economică exclusivă şi platou continental, reprezentând 79,34% din totalul suprafeţei în dispută. Zona conţine circa 70 de miliarde de metri cubi de gaze şi 12 milioane de tone de petrol.

- În 3 februarie s-au născut: dramaturgul englez George Lillo (1693); compozitorul german Felix Mendelssohn Bartholdy (1809); inginerul britanic Sir Charles Augustus Hartley, autorul unor grandioase planuri pentru porturile Trieste, Odessa şi Constanţa, ca şi pentru amenajarea unor fluvii, precum Don, Gange ş.a. (1825); scriitorul şi criticul literar american Sidney Lanier (1842); constructorul german de avioane Hugo Junkers, care a inventat unul dintre primele motoare cu turboreacţie (1859); filologul şi folcloristul austriac Matthias Friedwagner (1861); poetul austriac George Trakl (1887); fizicianul elvețian Paul Scherrer (1890); politicianul român Gheorghe I. Brătianu (1892); desenatorul, ilustratorul şi pictorul american Norman Percevel Rockwell (1894); scriitorul spaniol Ramon J. Sender (1901); compozitorul şi pianistul italian Luigi Dallapiccola (1904); scriitorul şi scenaristul american James Michener (1907); regizorul, scenaristul şi producătorul francez de film André Cayatte (1909); medicul chirurg român Constantin N. Arseni (1912); actriţa americană Mary Carlisle (1914); compozitorul și violonistul român Florin Dimitriu (1914); medicul american Henry Judah Heimlich, inventator al tehnicii salvatoare care utilizează presiunea aplicată pe abdomen pentru a elibera căile respiratorii blocate ale unei persoane (1920);

poetul român Sergiu Filerot (1921); actorul român Ștefan Mihăilescu-Brăila (1925); comicul de stand-up, poetul și profesorul american Shelley Berman (1925); poetul şi traducătorul român Tudor George (1926); graficianul român Tiberiu Nicorescu (1927); soprana americană Claire Watson (1927); pictoriţa britanică Gillian Ayres (1930); prozatorul român și inginerul automatist Constantin Virgil Negoiţă, profesor de informatică și calculatoare (1936); regizorul şi scenaristul american Michael Cimino, autorul filmului „The Deer Hunter” – o epopee a Războiului din Vietnam (1939); actorul român Ștefan Iordache (1941); filosoful și profesorul român Vasile Tonoiu (1941); scriitorul, sociologul, istoricul literar, teologul, jurnalistul și profesorul român Petre Anghel (1944); actorul român Dan Tufaru (1944); inginerul electronist şi profesorul român Adrian Rusu, inventator de dispozitive electronice şi circuite integrate (1946); regizorul de teatru şi scriitorul suedez de romane poliţiste Henning Mankell (1948); actriţa americană de film Morgan Fairchild (1950); actrița română Eugenia Maci (1951); fotbalistul român Cătălin Hâldan, fost căpitan al echipei Dinamo Bucureşti (1976) și actriţa americană Bridget Regan (1982).

- În 3 februarie au murit: metalurgistul german Johann Gutenberg, care a inventat tiparul (1468); juristul şi omul politic român Emanoil Gojdu, reprezentant al intereselor românilor din Transilvania şi Ungaria (1870); juristul, publicistul şi omul politic român Vincenţiu Babeş, luptător pentru drepturile naţionale ale românilor transilvăneni (19070; astronomul american Edward Charles Pickering, unul dintre pionierii astrofizicii (1919); omul politic democrat și preşedintele american Thomas Woodrow Wilson (1924); matematicianul şi fizicianul britanic Oliver Heaviside, care a descoperit calculul vectorial (1925); constructorul german de avioane Hugo Junkers, care a proiectat unul dintre primele motoare cu turboreacţie (1935); preotul român Nicolae Ivan, episcop al Vadului, Feleacului şi Clujului (1936); poetul român Constant Tonegaru (1952); scriitorul român Ionel Teodoreanu, creatorul romanui pentru adolescenţi „La Medeleni” și frate cu scriitorul Păstorel Teodoreanu (1954); matematicianul francez Émile Borel (1956); fizicianul român Traian Gheorghiu (1968); caricaturistul și prozatorul român Neagu Rădulescu, autor de literatură pentru copii (1972); fizicianul american Frank Oppenheimer (1985); regizorul şi actorul american de film John Cassavetes (1989); scriitorul ceh Bohumil Hrabal (1997); poeta română Florenţa Albu (2000); scriitoarea elveţiană de limbă germană, originară din România, Aglaja Veteranyi (2002); poetul şi traducătorul român Ioan Flora (2005); biologul american Ernst Mayr, considerat „un Darwin al secolului al XX-lea” (2005); pictorul român Virgil Almăşanu (2009); actriţa franceză Maria Schneider, fiica cineastului Daniel Gélin şi a unei bibliotecare de origine română (2011); regizorul, scenaristul şi producătorul american de film Zalman King (2012);

actorul, scenaristul şi regizorul american de film Ben Gazzara (2012); sculptorul monumentalist Mihai Istudor (2015) şi actorul american de comedie Joe Alaskey III, care a asigurat vocea unor personaje animate legendare, precum Bugs Bunny, Daffy Duck, Tweety şi Sylvester the Cat (2016); bateristul şi compozitorul american Maurice White, fondator al trupei de muzică funk şi R&B „Earth, Wind & Fire” (2016) și bateristul de jazz funk, percuționistul, producătorul muzical și compozitorul american Leon „Ndugu” Chancler (2018).

Septimiu Cioloboc

Vizualizări: 17

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor