altmarius

cultură şi spiritualitate

oameni,fapte

Este cea de-a 216-a zi a lui 2020. Au rămas 150 de zile până la sfârşitul anului. Soarele a răsărit la ora 6:05 şi va apune la ora 20:50.

- Azi este „Ziua Timişoarei”, marcată, din 1999, la iniţiativa municipalităţii de pe Bega. E data la care, în anul 1919 batalioane de dorobanţi, conduse de generalul Virgil Economu, intrau în oraş să instaureze prima administraţie română care a luat locul celei sârbeşti. O săptămână mai târziu, pe 10 august 1919, bănăţenii votau unirea Banatului cu România.

- Pe plan extern este Ziua Naţională a Insulelor Cook, republică în care se aniversează Constituţia din 1965. Ziua se marchează în prima zi de luni din august. Insulele Cook (15 insule situate în Pacificul de Sud) reprezintă, politic, o republică parlamentară, asociată, ca stat liber, cu Noua Zeelandă.
Este și Ziua Naţională a Jamaicăi, țară insulară din Marea Caraibilor în care se aniversează independenţa faţă de Marea Britanie, obținută într-o zi de luni (pe 6 august 1962). Ziua se celebrează în prima zi de luni din august.

- La 3 august 1492, din portul spaniol Palos de la Frontera, începea prima călătorie a navigatorului italo-spaniol Cristofor Columb, care-şi propusese să ajungă în Indii. În anul 1571 a vut loc Bătălia de la Famagusta (oraş situat pe coasta de est a Ciprului), unde armata Imperiului Otoman cucerea, de la venețieni, insula Cipru. În 1601 trupele domnitorului român Mihai Viteazul și cele ale generalului italo-austriac Giorgio (Gheorghe) Basta obțineau, în Bătălia de la Guruslău (astăzi sat în judeţul Sălaj), victoria împotriva oştilor transilvănene conduse de Sigismund Báthory.

- În anul 1778 a fost inaugurat „Teatrul Scala” din Milano, care, iniţial, era cunoscut sub numele de „Nuovo Regio Ducale Teatro alla Scala”, unul dintre cele mai renumite teatre de operă din lume. Inaugurarea s-a făcut cu opera „Europa riconosciuta”, de Antonio Salieri. La 3 august 1783 vulcanul japonez Asama a erupt, omorând pe loc circa 1.400 de persoane. Foametea generată de erupţie a dus la decesul altor aproximativ 20.000 de oameni.

- La 3 august 1795 s-a înfiinţat Conservatorul de Muzică din Paris, prin reorganizarea Şcolii Regale şi a Institutului Naţional de Muzică, iar în anul 1858 exploratorul britanic John Speke a descoperit Lacul Victoria, situat în Africa de Est, în Tanzania, Uganda şi Kenya.

- În 3 august 1865 armata română reprima mişcarea împotriva domnitorului Alexandru Ioan Cuza, aflat la Ems, în Germania, complot organizat de două grupuri opoziţioniste, conservatorii şi liberalii radicali – grupuri care îl vor detrona pe Cuza la 23 februarie 1866. În anul 1914 a avut loc inaugurarea Canalului Panama – lung de 79,6 kilometri, cu o lăţime variabilă de 30 până la 300 de metri și adânc de 14 metri, iar în 1929 s-a creat Regia Autonomă a Poştelor, Telegrafelor şi Telefoanelor (PTT) din România, care a luat în exploatare şi administrare serviciile publice de poştă, telegraf şi telefon.

- La 3 august 1948 Marea Adunare Naţională a României a adoptat Legea privind reforma învăţământului, prin care întregul învăţământ era unificat şi laicizat, potrivit modelului sovietic. În 1958 submarinul atomic american „USS Nautillus” atingea Polul Nord sub calota de gheață, iar la 3 august 1960 statul african Niger își câștiga independența față de Franța.

- În 3 august s-au născut: matematicianul şi astronomul irlandez Sir William-Rowan Hamilton (1805); inventatorul american Elisha Graves Otis, autorul liftului pentru persoane (1811); prozatorul, dramaturgul, publicistul şi traducătorul român Ioan M. Bujoreanu (1834); scriitorul și jurnalistul maghiar Gárdonyi Géza (1863); omul politic român din Bucovina Iancu Flondor (1865); scriitorul german Bruno Petzold (1873); arhitectul maghiar Székely László (1877); scriitorul american de literatură science-fiction Clifford D. Simak (1904); regizorul român de teatru şi profesorul Moni Ghelerter (1905); cardinalul austriac Franz König, inițiator al reconcilierii catolice cu Biserica Ortodoxă (1905); medicul român Marin Gheorghe Voiculescu, specialist în boli contagioase (1913); scriitoarea britanică P. D. James, pe numele întreg Phyllis Dorothy James (1920); Papa Shenouda al III-lea de Alexandria şi Patriarh al Întregii Africi pe Sfântul Scaun Apostolic al Sfântului Marcu Evanghelistul (1923); scenaristul, producătorul american de film și scriitorul Leon Uris (1924); cântărețul american de jazz Tony Bennett (1926); navigatoarea română Teodora Angela Lefterescu, prima femeie căpitan de cursă lungă din România (1926); filologul, lingvistul, editorul şi istoricul literar român Neculai Alexandru Ursu (1926); criticul muzical și muzicologul român Alfred Hoffman (1929); esteticianul şi traducătorul român Ion Pascadi (1932); pictoriţa română Angela Popa-Brădean (1934); soprana Maria Bieşu din Republica Moldova (1935); sculptorul român Grigore Patrichi-Smulţi (1937); prezentatorul irlandez de radio şi televiziune Sir Terry Wogan (1938); compozitorul, dirijorul de cor, muzicologul şi profesorul român Constantin Râpă (1938); actorul american Martin Sheen (1940); scriitorul, criticul literar şi eseistul român Cornel Ungureanu (1943); muzicologul şi criticul muzical român Luminiţa Vartolomei, care a lucrat la Radiodifuziunea Română (1945);

politicianul și omul de afaceri român Dinu Patriciu (1950); fotbalistul argentinian Osvaldo Ardilez (1952); jurista și politiciana română Renate Weber (1955); antrenoarea română de gimnastică Mariana Bitang (1962); muzicianul american James Hetfield, membru fondator al trupei „Metallica” (1963); actrița și scriitoarea americană Lisa Ann Walter (1963); realizatoarea și moderatoarea română de emisiuni de televiziune Mihaela Rădulescu (1969) și modelul și actrița canadiană Evangeline Lilly (1979).

- În 3 august au murit: teoreticianul şi istoriograful muzical, compozitorul, pedagogul şi dirijorul italian Giovanni Battista Martini (1784); inventatorul și industriașul englez Sir Richard Arkwright (1792); scriitorul francez Eugène Sue (1857); filologul şi istoricul german Philipp August Böckh (1867); poeta şi prozatoarea română Veronica Micle, care l-a iubit până la moarte pe Mihai Eminescu (1889); medicul și botanistul român Dimitrie Brândză, întemeietorul Institutului Botanic şi al Grădinii Botanice din Bucureşti (1895); scriitorul britanic de origine poloneză Joseph Conrad (1924); juristul și politicianul român Vladimir Hertza (1924); inginerul şi inventatorul american de naționalitate germană Emil Berliner (1929); biochimistul german Richard Willstätter, laureat al Premiului Nobel (1942); memorialista, eseista și romanciera franceză Sidonie-Gabrielle Colette (1954); muzicologul român George Breazu (1961); scriitorul italian Giovanni Battista Angioletti (1961); geologul român Augustin Vancea (1973); muzicologul român Victor Iusceanu (1976); omul politic, fostul președinte cipriot și arhiepiscopul Makarios al III-lea, lider al Bisericii Ortodoxe Cipriote (1977); actorul rus de film Innokenti Smoktunovski (1994); medicul și profesorul român Ion Jovin, întemeietorul oncologiei şi radioterapiei româneşti și fost deţinut politic (1994); compozitorul român Dinu Petrescu (1999); doctorul american de origine austriacă Peter Safar, primul care a folosit tehnica resuscitării cardiorespiratorii – respiraţia „gură la gură” (2003); fotograful și pictorul francez Henri Cartier-Bresson (2004); soprana britanică de origine germană Elisabeth Schwarzkopf (2006); scriitorul, dramaturgul şi istoricul rus Aleksandr Soljenițîn, laureat Nobel (2008); fotbalistul american Charles „Bubba” Smith, devenit actor la finalul anilor ‘70 şi cunoscut mai ales pentru rolul din filmele de comedie din seria „Academia de Poliţie” (2011); actriţa americană Annette Charles (2011); criticul şi istoricul literar italian Rosa del Conte (2011); medicul român Mircea Laurenţiu Popescu, descoperitorul telocitelor – un tip de celule umane cu rol regenerativ (2015); pictorul creştin român Paul Gherasim (2016); actorul britanic Robert Hardy (2017); pilotul spaniol de motociclism Angel Nieto, multiplu campion mondial (2017) și regizoarea de teatru și profesoara română Cătălina Buzoianu (2019).

Septimiu Cioloboc

Vizualizări: 2

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

200 state 

(ultimul: Micronesia)

Numar de steaguri: 242

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 42

1 stat are peste 600,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 90.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

1 stat are peste 20,000  clickuri (Italia)

2 state au peste 10.000 clickuri (Franta,  Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

24 state au un click

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. DAFFI'S BOOKS

https://www.daffisbooks.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

33. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

Schnell und Steiner

Creat de altmariusplus Iun 19, 2013 at 1:59pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Iun 19, 2013.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell &Steiner

Creat de altmariusclassic Dec 21, 2012 at 6:55pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Dec 21, 2012.

Hermann Hesse -bucher

Creat de altmariusscience Nov 7, 2012 at 5:47pm. Actualizat ultima dată de altmariusscience Nov 7, 2012.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell & Steiner - 1

Creat de altmariusclassic Oct 8, 2012 at 7:52pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Oct 8, 2012.

Neuerscheinungen zum Schnell &Steiner - 3

Creat de altmariusclassic Oct 8, 2012 at 7:50pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Oct 8, 2012.

Neuerscheinungen zum Bohlau - 1

Creat de altmarius Aug 29, 2012 at 7:30am. Actualizat ultima dată de altmarius Aug 29, 2012.

Neuerscheinungen zum Schnell & Steiner - 2

Creat de altmarius Aug 29, 2012 at 7:26am. Actualizat ultima dată de altmarius Aug 29, 2012.

Neuerscheinungen zum Schnell & Steiner

Creat de altmariusplus Mar 14, 2012 at 3:01pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Mar 14, 2012.

Grosse Kunstfuhrer: Maribor

Creat de altmariusconcurs Feb 22, 2012 at 1:08pm. Actualizat ultima dată de altmariusconcurs Feb 22, 2012.

© 2020   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor