altmarius

cultură şi spiritualitate

 Este cea de-a 84-a zi a lui 2019. Au mai rămas 281 de zile până la sfârşitul anului. Soarele a răsărit la ora 6:16 şi va apune la ora 18:41.

- Ortodocșii și greco catolicii sărbătoresc „Buna Vestire”, zi cu dezlegare la pește.

- Azi este „Ziua Poliţiei Române”, deoarece la 25 martie 1822 domnitorul muntean Grigorie Dimitrie Ghica a înmânat Agiei (poliţia vremii) un steag galben, având brodată pe o parte icoana Maicii Domnului şi pe cealaltă însemnele poliţiei. Ziua se marchează la această dată din 2002, pe baza unui ordin al ministrului de interne. Până în 2001 se marca la 8 iulie, dată la care (în 1929) s-a votat în Parlament prima lege modernă de organizare a Poliţiei Române.

- Este și „Ziua Naţională a Pădurilor”, instituită din 2017 cu scopul creşterii gradului de responsabilizare asupra gestionării, conservării şi dezvoltării durabile a tuturor tipurilor de păduri, în beneficiul generaţiilor prezente şi viitoare. Ziua se află în intervalul „Lunii plantării arborilor” (15 martie – 15 aprilie), lună stabilită prin articolul 81 din Legea 46/2008 – Codul silvic, în care este subliniată importanţa pădurilor și rolul esenţial pe care îl au pădurile în menţinerea echilibrului ecologic.

- Este „Ziua Internaţională a Comemorării Victimelor Sclaviei şi Comerţului Transatlantic cu Sclavi” – adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 17 decembrie 2007 și „Ziua Internaţională a Solidarităţii cu Angajaţii Reţinuţi şi cu Cei Dispăruţi”. În această zi se trage un semnal de alarmă cu privire la riscul la care este supus personalul implicat în misiuni desfăşurate în zone de conflict, dominate de violenţe şi instabilitate. Soarta jurnalistului britanic Alec Collett, răpit la 25 martie 1985 de persoane înarmate, în timpul unei misiuni în Liban desfăşurate de Agenţia ONU de Ajutorare a Palestinienilor Refugiaţi din Orientul Apropiat (UNRWA), este considerată un simbol pentru destinul unui număr mare de angajaţi dispăruţi sau reţinuţi, în timp ce desfăşurau activităţi în slujba Naţiunilor Unite. Uniunea Angajaţilor ONU şi Comitetul de securitate şi independenţă al Serviciului Civil Internaţional aduc, prin marcarea acestei zile, un omagiu celor care au avut un destin similar. E și Ziua Naţională a Greciei, care şi-a declarat independența față de Imperiul Otoman în 1821. La 25 martie 1924 s-a proclamat Republica Elenă.

- Astăzi începe „Săptămâna Internațională a Educației Financiare” („Global Money Week”), lansată în 2012 și inițiată și coordonată de „Child & Youth Finance International”. Săptămâna (25-31 martie) implică organizarea de evenimente și diverse activități al căror scop este de a inspira copii și tinerii să învețe despre bani, economisire, despre posibilitățile de angajare și cum să devină antreprenori.

- La 25 martie 101 d.Hr. împăratul Traian a părăsit Roma, îndreptându-se spre Moesia Superior pentru a începe luptele cu dacii regelui Decebal. Data marchează începutul primului război daco-roman (101-102 d.Hr.). În 1245 o scrisoare a Papei Inocențiu al IV-lea menționa existența românilor în spațiul danubiano-pontic, iar la 25 martie 1655 matematicianul și fizicianul olandez Christian Huygens a descoperit corpul ceresc Titan, cel mai mare satelit al planetei Saturn.

- În 1807 a fost abolit comerțul cu sclavi în Anglia, iar la 25 martie 1882 mitropolitul primat al Ungro-Vlahiei, Calinic Miclescu, a săvârşit pentru prima dată, la Bucureşti, sfinţirea marelui mir, faptă care a însemnat autocefalia (independenţa) Bisericii Ortodoxe Române faţă de Patriarhia de Constantinopol, care a recunoscut explicit autocefalia Bisericii Ortodoxe Române la 25 aprilie 1885, când patriarhul ecumenic Ioachim IV a dat obişnuitul „tomos”.

- În 1907 s-a publicat Decretul privind obligativitatea ortografiei fonetice stabilite de Academia Română, iar la 25 martie 1908 a apărut, în România, Legea pentru organizarea Corpului Jandarmeriei, pentru înfiinţarea Direcţiei Poliţiei şi Siguranţei Statului şi a Direcţiei Administraţiei Generale a Personalului. Între 25-27 martie 1949 s-a desfășurat, la Bucureşti, cea dintâi Conferinţă pe ţară a scriitorilor. Prin fuziunea Societăţii Scriitorilor Români cu Societatea Autorilor Dramatici s-a constituit Uniunea Scriitorilor din România, al cărei preşedinte de onoare a fost ales Mihail Sadoveanu, în timp ce preşedinte activ era Zaharia Stancu.

- În ziua de 25 martie 1957 s-a semnat, la Roma, Tratatul privind crearea Comunităţii Economice Europene (CEE, sau Piaţa Comună), act care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958. Prin Tratatul de la Maastricht, semnat la data de 1 noiembrie 1993, Comunitatea Economică Europeană a devenit Uniunea Europeană (UE). La 25 martie 1975 regele Faisal al Arabiei Saudite a fost asasinat de către unul din nepoții lui, Faisal bin Musaid, iar în 1994 a fost incendiată sinagoga din Lübeck, eveniment catalogat drept primul atentat de acest fel comis în Germania după perioada nazistă.

- Din 25 martie 1997 ora de vară a României este corelată cu orarul de vară practicat în Uniunea Europenă. Astfel, din ultima duminică a lunii martie, ora 03:00 devine ora 04:00. Cu alte cuvinte ora oficială a României trece de la GMT+2 la GMT+3. Acest orar de vară se aplică până în ultima duminică a lunii octombrie.

- În 25 marie 1999 s-a iscat o revoltă împotriva NATO la Skopje, capitala Macedoniei. Circa 10.000 de protestatari au atacat cu cockteiluri Molotov ambasadele Statelor Unite, Germaniei și Marii Britanii. „Victime” ale asediului au căzut şi hotelurile „Continental” (sediul NATO la Skopje) şi „Aleksander” (unde erau cazați inspectorii OSCE evacuați din Kosovo). Clădirile au suferit pagube însemnate, iar multe automobile diplomatice au fost incendiate.

- În 2004 România, ca parte a „Convenţiei privind interzicerea utilizării, stocării, producerii şi transferului de mine antipersonal şi distrugerea acestora” (semnată la Oslo, în 15 noiembrie 1997), a distrus ultimul lot de mine de acest gen. În Poligonul Cislău (judeţul Buzău), pe 25 martie 2004, în prezenţa şefului Statului Major General, generalul dr. Mihail Popescu, a reprezentanţilor categoriilor de forţe, ministrul apărării naţionale, Ioan Mircea Paşcu, a apăsat butonul de declanşare a exploziei ultimului lot de mine antipersonal. În depozitele Ministerului Apărării Naţionale s-au mai reţinut 2.500 de bucăţi în scop de instrucţie.

- La 25 martie 2018 a avut loc, la Iași, proclamarea solemnă a canonizării Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei (ziua de pomenire este la 26 ianuarie) şi a Sfântului Gheorghe Pelerinul (ziua de pomenire e la 17 august). Canonizarea s-a desfășurat în cadrul şedinţei Sinodului Bisericii Ortodoxe Române de la Bucureşti din 5 octombrie 2017.

- În 25 martie s-au născut: matematicianul şi astronomul german Christopher Clavius, unul dintre principalii realizatori ai calendarului gregorian (1538); compozitorul german Johann Adolph Hasse (1699); matematicianul şi astronomul francez Pierre Simon Laplace, autorul teoriei cosmogonice – „Kant-Laplace” (1749); scriitorul şi filosoful rus Alexandr Herzen (1812);
compozitorul, violonistul, dirijorul şi pedagogul român de origine austriacă Ludovic Wiest (1819); scriitorul italian Antonio Fogazzaro (1842); colecţionarul român de artă Anastase Simu (1854); soprana română Elena Teodorini, prima româncă ce a cântat pe scena Operei Scala din Milano (1857); dirijorul italian Arturo Toscanini (1867); slavistul român Stoica Ştefan Nicolaescu (1879); pianistul, compozitorul, muzicologul și folcloristul maghiar Bartok Béla (1881);

scriitorul român Mateiu Ion Caragiale, fiul natural al lui I.L. Caragiale (1885); compozitorul, baritonul și regizorul român de operă Nicolae Bretan (1887); actriţa română Sonia Cluceru (1892); cineastul francez Jean Epstein (1897); poetul și traducătorul român George Lesnea (1902); soprana italiană Magda Olivero (1910); actorul și regizorul francez de teatru Jean Vilar (1912); arheologul italian de origine română Dinu Adameşteanu (1913); agronomul american Norman Ernest Borlaug, specializat în patologie vegetală şi genetică și laureat Nobel (1914); prinţul român Şerban [Bani] Ghica, om politic ţărănist (1919); medicul oncolog şi fizicianul francez Maurice Tubiana, promotor al radioterapiei (1920); compozitorul român Henri Mălineanu (1920); actrița franceză de film Simone Signoret (1921); prozatorul român Ion Cârja (1922); pictoriţa iconară română Maria Deac Poenariu (1923); pictorul român Mihai Horea (1926); compozitorul italian de muzică de film Riz Ortolani (1926); actorul român Ion Pavlescu (1929); poetul şi publicistul român Niculae Stoian (1935); pictorul român Ion Grigore (1940); poeta, eseista şi publicista română Ana Blandiana, fost preşedinte al Alianţei Civice (1942); fizicianul şi filosoful român Basarab [Eftimie] Nicolescu (1942); cântăreaţa, pianista și compozitoarea americană Aretha Franklin (1942); soprana slovacă Gabriela Beňačková (1947); cântărețul, pianistul și compozitorul britanic Elton John (1947) și cântăreața britanică Maizie Williams, membră a trupei disco „Boney M” (1955).

- La 25 martie au murit: poetul italian Giambattista Marini (1625); poetul romantic german Novalis (1801); poetul, prozatorul şi publicistul român I.[oan] A.[lexandru] Lapedatu (1878); poetul, romancierul şi dramaturgul francez Frédéric Mistral, laureat Nobel (1914); compozitorul francez Claude Debussy (1918); compozitorul şi dirijorul român Ion Nonna Otescu (1940); etnograful, muzeograful şi publicistul sas transilvănean Emil Sigerus (1947); poetul simbolist, publicistul şi prozatorul român Emil Isac (1954); regizorul francez de teatru şi film Max Ophüls (1957); actorul român și veteranul de război Constantin Ramadan (1958); filologul şi traducătorul român Ştefan Bezdechi (1958); filosoful român şi istoricul de artă Marin Simionescu-Râmniceanu (1964); pianista şi profesoara română Maria Cernovodeanu (1968); poetul bulgar Asen Kaloianov (1974); pictorul, poetul şi pedagogul american Josef Albers (1976); dirijorul, compozitorul şi profesorul român Ioan D. Chirescu (1980); diplomatul, istoricul literar şi eseistul român Valentin Lipatti (1999); regizorul de film şi scenaristul român Paul Călinescu (2000); cântărețul și chitaristul american Buck Owens (2006); scriitorul şi traducătorul italian Antonio Tabucchi (2012); dramaturgul, poetul, memorialistul, nuvelistul şi publicistul român Daniel Drăgan (2016) și medicul endocrinolog şi profesorul român Mihail Coculescu (2016).

Septimiu Cioloboc

Vizualizări: 11

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

198 state 

(ultimul: Guyana)

Numar de steaguri: 262

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 44

1 stat are peste 600,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 90.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

3 state au peste 10.000 clickuri (ItaliaFranta,  

Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

23 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. BUCURESTIUL MEU DRAG

http://www.orasul.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

33. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

Schnell und Steiner

Creat de altmariusplus Iun 19, 2013 at 1:59pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Iun 19, 2013.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell &Steiner

Creat de altmariusclassic Dec 21, 2012 at 6:55pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Dec 21, 2012.

© 2019   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor