altmarius

cultură şi spiritualitate

2 ianuarie 1492 - Granada capitulează (Sursa foto: alansvejk.com)

2 ianuarie 1492 - Granada capitulează (Sursa foto: alansvejk.com)

Este cea de-a 2-a zi a lui 2019. Au mai rămas 363 de zile până la sfârşitul anului. Soarele va răsări la ora 8:06 şi va apune la ora 16:46.

- Creştinii romano-catolici îi sărbătoresc astăzi pe Sfinţii Vasile cel Mare şi Grigore din Nazians, episcopi învăţători ai Bisericii.

- La 2 ianuarie 1492 avea loc capitularea Granadei, asediată din anul 1481, faptă care a marcat sfârşitul Reconquistei (lupta spaniolilor pentru eliberarea de sub ocupaţie arabă). Muhammad al XI-lea, comandantul ultimei fortăreţe arabe din Spania, s-a predat regelui Ferdinand al II-lea şi reginei Isabella I.

- În ziua de 2 ianuarie 1529 Radu de la Afumaţi, domn al Ţării Româneşti, a fost ucis, împreună cu fiul său Vlad, la Râmnicu Vâlcea, unde se refugiase la mănăstirea Cetăţuia, în capela „Sfântul Gheorghe”. În oraşul german Dresda avea loc, în 1843, premiera operei „Olandezul zburător” de Richard Wagner.

- În 1853 a luat fiinţă, la Bucureşti, Şcoala de mică chirurgie”, instalată lângă spitalul „Filantropia”, iar la data de 2 ianuarie 1919 Consiliul Dirigent al Transilvaniei a procedat la organizarea administrativă a teritoriilor unite cu România, împărţindu-le în 23 de judeţe şi numind prefecţi în toate acestea, plus încă trei prefecţi pe lângă primarii oraşelor Arad, Cluj şi Sibiu.

- În 1921 avea loc întemeierea Partidului Comunist din Luxemburg, iar SUA şi Canada au adoptat în anul 1929 un plan de protejare a cascadei Niagara.
La 2 ianuarie 1942, în cadrul celui de-Al Doilea Război Mondial, armata japoneză a ocupat capitala filipineză Manila, iar în anul 1959 a fost lansată racheta cosmică sovietică „Luna-1”, prima sondă spaţială care a învins forţa de atracţie terestră.

- În anul 1990 a luat fiinţă organizaţia apolitică Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România (AFDPR), iar la 2 ianuarie 1992 a intrat în vigoare Legea STASI, conform căreia cetăţenilor germani, victime ale poliţiei politice secrete est-germane, li s-a permis consultarea dosarelor care le fuseseră întocmite, oferindu-li-se totodată şi posibilitatea de a afla numele informatorilor „personali”.

- Pe 2 ianuarie 1995 Franţa deschidea traficului aerian din Europa aeroportul din Orly, la sud de Paris.

- La 2 ianuarie s-au născut: sultanul otoman Mehmed al IV-lea (1642); medicul şi botanistul român Anastasie Fătu (1816); criticul muzical şi de artă, esteticianul, istoricul de artă şi arheologul rus Vladimir Stasov (1824); compozitorul, pianistul şi dirijorul rus Mili Balakirev (1837); folcloristul şi flautistul român Dimitrie Vulpian (1848); filologul şi umanistul englez Gilbert Murray (1866); tenorul italian Tito Schipa (1889); poetul, jurnalistul şi traducătorul român Aron Cotruş (1891); medicul şi neurologul român Ion T. Niculescu (1895); regizorul rus de film documentar Dziga Vertov (1896); pictorul român Sabin Popp (1896); poetul, dramaturgul şi ziaristul român George Silviu (1901); compozitorul englez Sir Michael Tippett (1905); pictorul român Ion Popescu Negreni (1907); alpinistul italian Riccardo Cassin (1909); poetul şi prozatorul român Mircea Streinul (1910); medicul român Ioan [Jak Rene] Juvara (1913); filologul francez Alain Guillermou (1913); biochimistul şi scriitorul american de origine rusă Isaac Asimov, autor de literatură S.F. (1920); poetul, prozatorul şi eseistul român Francisc Pădurariu (1920); fizicianul român Victor Mercea (1924); compozitorul român de etnie maghiară Tiberiu Olah (1928); prozatorul şi dramaturgul român Ion Băieşu (1933); cântăreţul american Roger Miller (1936); ucigaşul în serie britanic Ian Brady (1938); fotbalistul şi antrenorul român Ion „Liţă” Dumitru (1950); actrița braziliană Débora Duarte (1950); prozatorul şi editorul român Nicolae Stan (1953); cântăreţul şi compozitorul român Adrian Romcescu (1956); actriţa americană de film de origine poloneză Joanna Pacula (1957); actriţa americană Tia Carrere (1967); actorul american Cuba Gooding Jr. (1968); modelul american Christy Turlington (1969); cântăreaţa română Sanda Ladoşi (1970); actorul american Taye Diggs (1971); actrița spaniolă Paz Vega (1976); fotbalistul și antrenorul român Florin Bratu (1980); modelul brazilian Danielle Souza (1981) și actrița americană Kate Bosworth (1983).

- În 2 ianuarie au murit: poetul latin Publius Ovidius Naso, cunoscut ca Ovidiu (17 d.Hr.); pictorul florentin Pontormo (1557); prozatorul grec Alexandros Papadiamantis (1911); ciclistul italian Fausto Coppi (1960); actorul american Dick Powell (1963); muzicologul, istoricul de artă, criticul muzical și diplomatul român Octavian Beu (1964); actriţa americană Una Merkel (1986); poeta şi prozatoarea română Ludmila Ghiţescu (1991); omul politic ţărănist, diplomatul și ministrul român de externe Constantin Vișoianu (1994); preşedintele somalez Siad Barre (1995); actriţa americană Nancy Kelly (1995); compozitorul elveţian Rolf Liebermann (1999); istoricul şi scriitorul englez Patrick O’Brian (2000); actriţa americană Teri Diver (2001); actriţa americană Lynn Cartwright (2004); actrița și cântăreața poloneză Lidia Wysocka (2006); poetul şi prozatorul român Stelian Filip (2010); actorul britanic de film Pete Postlethwaite (2011);

fotbalistul român Ioan Drăgan (2012); actorul american Ned Wertimer (2013); jurnalista română de televiziune Andreea Chirvasiu (2013); actorul american Jim Boyd (2013); prozatorul şi ziaristul român Alexei Rudeanu (2013); actorul american Council Cargle (2013); istoricul de film şi omul de televiziune ceh Karel Čáslavský (2013); pianista română Camelia Chiţibea (2014); scriitoarea şi actriţa britanică Elizabeth Jane Howard (2014); cântăreţul şi compozitorul american de country Little Jimmy Dickens (2015); cântăreţul, compozitorul şi scriitorul francez Michel Delpech (2016) și omul de știință român de etnie armeană Garabet Kumbetlian (2018).

Septimiu Cioloboc

Vizualizări: 12

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

197 state 

(ultimul: Anguilla)

Numar de steaguri: 260

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 45

1 stat are peste 600,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 85.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

3 state au peste 10.000 clickuri (ItaliaFranta,  

Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

28 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. BUCURESTIUL MEU DRAG

http://www.orasul.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

33. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

Schnell und Steiner

Creat de altmariusplus Iun 19, 2013 at 1:59pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Iun 19, 2013.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell &Steiner

Creat de altmariusclassic Dec 21, 2012 at 6:55pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Dec 21, 2012.

Hermann Hesse -bucher

Creat de altmariusscience Nov 7, 2012 at 5:47pm. Actualizat ultima dată de altmariusscience Nov 7, 2012.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell & Steiner - 1

Creat de altmariusclassic Oct 8, 2012 at 7:52pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Oct 8, 2012.

© 2019   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor