altmarius

cultură şi spiritualitate

Este cea de-a 291-a zi a lui 2019. Au mai rămas 74 zile până la sfârşitul anului. Soarele va răsări la ora 7:43 şi va apune la ora 18:30.

- Ortodocşii, greco catolicii şi romano catolicii îl sărbătoresc pe Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca. Astăzi este Sărbătoarea Breslei Artiştilor Religioşi şi a Restauratorilor din România, eveniment care are loc cu prilejul zilei patronului şi ocrotitorului lor, Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca, iar în lume este „Ziua Europeană de Luptă împotriva Traficului de Persoane”, adoptată în 2007 de Comisia Europeană, şi Ziua Independenţei Republicii Azerbaidjan, obţinută în 1991, faţă de URSS.

- În 1009 Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim a fost distrusă complet, din ordinul califului fatimid Al-Hakim bi-Amr Allah, iar în 1386 s-a deschis Universitatea din Heidelberg, cea mai veche universitate din Germania. În 1541 Dieta de la Debreţin recunoştea suzeranitatea Porţii Otomane asupra Transilvaniei, care devenea astfel principat autonom vasal, iar în 1599 s-a dat Bătălia de la Şelimbăr (astăzi localitate în judeţul Sibiu), încheiată cu victoria lui Mihai Viteazul asupra oştii principelui Andrei Báthory, succes care i-a adus coroana Transilvaniei. Învingătorul şi-a făcut intrarea triumfală în Alba Iulia la 21 octombrie 1599, când întreg teritoriul Transilvaniei trecea sub autoritatea sa.

- În 1685 regele Franţei, Ludovic al XIV-lea, a revocat Edictul de la Nantes, hotărâre prin care se interzicea exercitarea cultului protestant, iar în 1830 s-a pus piatra de temelie pentru construirea Memorialului de marmură Walhalla din localitatea Donaustauf, pe malul stâng al Dunării, în Bavaria. În 1851 scriitorul american Herman Melville a publicat romanul „Moby Dick”, sub titlul „The Whale” („Balena”), iar la 18 octombrie 1867 americanii au preluat regiunea Alaska, cumpărată de la ruşi cu 7,2 milioane de dolari.

- În 1878 Rusia a luat în stăpânire totală Basarabia, iar în 1881 s-a inaugurat linia ferată Buzău – Mărăşeşti, prima de acest fel proiectată şi construită de ingineri români. La 18 octombrie 1883, prin semnarea, la Viena, a Tratatului secret de alianţă româno-austro-ungar, România a aderat la blocul militar al Puterilor Centrale, rămas în vigoare până la 14/27 august 1916, când țara noastră a intrat în Primul Război Mondial de partea Antantei.

- În 1909 cavalerul francez Hugues d’Eywo filma, pe Hipodromul Băneasa din Bucureşti, demonstraţiile aviatorului francez Louis Blériot, care a traversat primul Canalul Mânecii la bordul unui avion, aceasta fiind prima peliculă românescă cu subiect sportiv, din care s-au păstrat câteva fragmente, încadrate apoi într-un montaj de actualităţi. În anul 1918 apărea proclamaţia „Către naţiunea română”, care anunţa constituirea Consiliului Naţional Român Central, ca unic for de conducere a românilor transilvăneni. Consiliul se va ocupa de pregătirea Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918.

- În 1919 a luat fiinţă Societatea Simfonică „George Enescu” din Iaşi, iar în 1922 s-a înființat, la Londra, „The British Broadcasting Company, Ltd.”, ce va fi înlocuită în 1927 de „British Broadcasting Corporation” (BBC), una din cele mai mari companii de televiziune din lume și cea mai importantă companie britanică de televiziune. La 18 octombrie 1945 s-a creat Agenţia Poloneză de Presă (PAP), iar în 1961 s-a semnat „Carta Socială a Consiliului Europei”, intrată în vigoare în anul 1965. În aprilie 1996, Consiliul Europei a revizuit Carta, semnată de România, în această formă, la 14 mai 1997.

- În 1967 a fost prezentat, în cinematografele americane, filmul de desene animate „The Jungle Book” („Cartea junglei”) al studiourilor Walt Disney, iar în 18 octombrie 1969 România şi Bolivia au stabilit relaţii diplomatice la nivel de ambasadă. Între 18 și 19 octombrie 2003 a avut loc referendumul naţional de modificare a Constituţiei României postcomuniste, iar în 2006 alpinistul român Ticu Lăcătușu şi doi colegi germani au reușit să escaladeze, în premieră mondială, cel mai înalt vârf al Masivului Tsartse din Munții Himalaya, care măsoară 6.403 metri și pe care l-au botezat „Peak Europa”, deoarece acesta nu avea nume pe hărţi.

- La 18 octombrie s-au născut: poetul italian Giambattista Marino (1569); pictorul italian Luca Giordano (1634); Eugen de Savoia, feldmareșal al Sfântului Imperiu Roman, eliberatorul Ungariei și Transilvaniei de sub turci şi guvernator al Banatului (1663); pictorul italian Canaletto – Giovanni Antonio Canal (1697); compozitorul italian Baldassare Galuppi (1706); poetul, dramaturgul şi nuvelistul german Heinrich von Kleist (1777); chimistul german Christian Friedrich Schönbein, care a descoperit ozonul (1799); chimistul român Nicolae Teclu (1839); filosoful francez Henri Bergson, laureat Nobel (1859); poetul, prozatorul şi dramaturgul român George Ranetti (1875); profesorul japonez George Ohsawa, fondatorul dietei şi filosofiei macrobiotice (1893); dramaturgul, prozatorul şi eseistul român Mihail Sebastian (1907); dirijorul elveţian de etnie română Otto Ackermann (1909); soprana americană Camilla Williams (1919); regizorul şi scenaristul român de film documentar Mirel Ilieşiu (1923); actrița de film şi politiciana greacă Melina Merkouri (1923); cântărețul, chitaristul şi compozitorul american Chuck Berry (1926); actorul german de film, de origine poloneză, Klaus Kinski (1926); biofiziciana canadiană Hulda Regehr Clark, biolog și fiziolog, practicantă a medicinei alternative și complementare (1928); dirijorul român Carol Litvin (1932); compozitorul și organistul francez Jacques Charpentier (1933); poetul, dramaturgul și gazetarul român Coman Şova (1933); actriţa şi cântăreaţa americană de origine suedeză Inger Stevens (1934); pictoriţa-scenografă şi graficiana română Irina Borovski (1938); criticul literar român C.[onstantin] Stănescu (1938); poetul norvegian Jan Erik Vold (1939); inginerul român Sergiu I. Chiriacescu, specialist în dinamica maşinilor (1940); dirijorul român Horia Andreescu (1946); artistul plastic român Simion Moldovan (1954); jucătoarea americană de tenis de origine cehă Martina Navrátilová, de nouă ori câştigătoare a turneului de Mare Şlem de la Wimbledon (1956); actorul şi regizorul belgian de film Jean-Claude Van Damme, expert în arte marţiale (1960); contrabasistul român Ovidiu Bădilă (1962); cântărețul, actorul, compozitorul și prezentatorul român de televiziune Ștefan Bănică Jr. (1967); omul politic român de etnie maghiară Kelemen Hunor, deputat și președinte al Uniunii Democrate Maghiare din România – UDMR (1967); jucătorul german de tenis Michael Stich (1968); producătorul şi regizorul român de film Raul Cristian, fost actor de filme porno (1973) şi actorul, cântărețul şi dansatorul american Zac Efron (1987).

- În 18 octombrie au murit: pictorul flamand Jacob Jordaens (1678); matematicianul englez Charles Babbage (1871); inventatorul italian Antonio [Santi Giuseppe] Meucci, care a realizat transmiterea electrică a vocii umane la distanţă (1889); compozitorul francez Charles Gounod (1893); poetul şi traducătorul român Ioan I. Ciorănescu (1926); inventatorul american Thomas Alva Edison (1931); filosoful și eseistul spaniol José Ortega y Gasset (1955); filosoful american de origine germană Leo Strauss (1973); soprana franceză Janine Micheau (1976); dramaturgul, prozatorul şi poetul român Teodor Mazilu (1980); poetul, scriitorul și pictorul francez de origine belgiană Henri Michaux (1984); lingvistul şi profesorul universitar român Iancu Fischer (2002); pictorul român Mihai Cismaru (2003); poetul român Ion Stratan (2005); regizorul român de film de animaţie Olimp Vărăşteanu (2007); regizorul de teatru, actorul și profesorul român Ion Cojar (2009); dramaturgul, prozatorul și publicistul român Paul Everac (2011); polonista şi traducătoarea română Olga Zaicik (2013); actorul american Anthony Addabbo (2016) și actriţa şi profesoara română Olga Tudorache, supranumită „marea doamnă a teatrului românesc” (2017).

Septimiu Cioloboc

Vizualizări: 8

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

198 state 

(ultimul: Guyana)

Numar de steaguri: 262

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 44

1 stat are peste 600,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 90.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

3 state au peste 10.000 clickuri (ItaliaFranta,  

Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

23 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. BUCURESTIUL MEU DRAG

http://www.orasul.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

33. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

Schnell und Steiner

Creat de altmariusplus Iun 19, 2013 at 1:59pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Iun 19, 2013.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell &Steiner

Creat de altmariusclassic Dec 21, 2012 at 6:55pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Dec 21, 2012.

© 2019   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor