poen

   Vocea este cel mai frumos dar făcut omului de către natură prin divina binecuvântare iar Nicolae Herlea rămâne unul dintre cei mai dăruiţi fii ai naţiunii noastre. În prag de seară, în ajun de primăvară, această voce s-a sublimat într-o rază de lumină ale cărei unde a purtat în eternitate spiritul celui care intrase de mult în marea carte a istoriei. Trista veste a pornit cu repeziciune declanşând fiorii emoţiei umezite de lacrimile celor mulţi care s-au bucurat cu fascinată uimire de unicitatea fenomenului vocal aureolat de profunzimea expresivă cu care Nicolae Herlea a dăruit generos magnificul său mesaj de artă şi omenie.

 

Născut la 28 august 1927, la Bucureşti, într-o familie de oameni gospodari şi sensibili, Nicolae Herlea a primit o educaţie a cărei trăinicie s-a bazat pe bunul simţ şi respectul faţă de valorile fundamentale ale vieţii la temelia cărora stau răbdarea şi tenacitatea muncii.

 

La vârsta de 16 ani, de ziua onomastică, mama sa îi dăruieşte un patefon şi o colecţie de douăzeci de discuri; acest dar avea să fie determinant pentru destinul vieţii sale. Primele două discuri făceau să răsune în casa lor două voci pe care Nicolae Herlea le va iubi şi aprofunda toată viaţa: Enrico Caruso şi Beniamino Gigli. Mi-a vorbit foarte mult despre efectul produs de aceste două voci asupra fiinţei sale şi asupra evoluţiei sale în viitoarea sa carieră artistică. Dacă prin vocea lui Enrico Caruso avea să cunoască fenomenul vocal ce generează un fenomen sufletesc, vocea lui Beniamino Gigli îl confrunta cu delicateţea sufletească ilustrată în expresia vocală. Din amplele povestiri care mi le-a dăruit generos printr-o Prietenie unică, am înţeles că Nicolae Herlea a asimilat foarte de tânăr esenţa fundamentală a acelui fenomen de rezonanţă prin care sufletul şi vocea devin o entitate unică şi binecuvântată. Această perfectă rezonanţă dintre suflet şi voce l-a urmărit şi l-a călăuzit în mirabila parabolă a devenirii sale artistice. Datorită revelaţiei produse de această rezonanţă, chiar dezvoltarea fizică a vocii sale s-a înscris pe o traiectorie evolutivă deosebită conferindu-i un profil sonor şi timbral cu totul neobişnuite care aveau să-l impresioneze foarte mult pe viitorul său profesor, baritonul Aurel Costescu – Duca al cărui discipol a devenit la Conservatorul „Astra” şi apoi la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti. Maestrul a înţeles valoarea absolută a vocii tânărului Herlea aplicându-i cu gravitate şi severitate un regim auster de vocalize, atât la clasă cât şi în privat, care a durat … trei ani cu totala interdicţie de a se aventura în piese de repertoriu până la momentul considerat oportun. Nicolae Herlea s-a supus cu încredere şi respect concentrându-se în timpul lecţiilor la exerciţii între care dominante erau acelea pe o singură notă îndelung emisă pe vocala „A” şi care ajunseseră treptat să fie executate pe întregul ambitus în mezzoforte cu crescendo şi decrescendo bine supravegheate. În urma acestor trei ani de răbdare, Nicolae Herlea avea să obţină perfectul instrument al uneia dintre cele mai desăvârşite vocalităţi din istoria universală a teatrului liric. După o perioadă de studiu a repertoriului, în urma audiţiilor la care a participat, Nicolae Herlea a fost angajat la Opera Română din Bucureşti. Debutul său absolut a avut loc la 14 aprilie 1950 în rolul Silvio din opera „Paiaţe” de Leoncavallo avându-i ca parteneri pe soprana Dora Massini (Nedda), tenorul Garbis Zobian (Canio), baritonul Petre Ştefănescu – Goangă (Tonio), tenorul Valentin Teodorian (Beppe) sub bagheta dirijorului Egizio Massini.

 

După succesul extraordinar de la debutul absolut, frumuseţea vocală, muzicalitatea şi talentul scenic nativ i-au stimulat acumulări repertoriale prilejuindu-i succese răsunătoare în cele mai importante roluri de bariton din operele şcolilor italiană, rusă, franceză. Treptat începe să se afirme atât la Opera Română din Bucureşti cât şi în celelalte teatre lirice ale ţării; încep imediat turneele în ţările vecine, la început, pentru ca treptat cariera sa să se desfăşoare intens în aproape toate ţările europene şi o serie de importante teatre din continentele american şi asiatic.

 

Nicolae Herlea rămâne în istoria teatrului liric primul bariton român afirmat pe cele mai mari şcene de operă ale lumii precum Teatro alla Scala din Milano, Metropolitan Opera din New York, London Royal Opera Covent Garden, Opera din Paris, Opera de Stat din Viena, Teatrul Liceo din Barcelona.

 

La Teatro alla Scala din Milano, exact acum o jumătate de veac, după debutul în rolul lui Rodrigo din „Don Carlo” de Verdi şi interpretarea lui Figaro din „Bărbierul din Sevilla” de Rossini, interpretează rolul Valentin la prima producţie în limba originală cu „Faust” de Gounod din istoria teatrului. La Metropolitan Opera din New York, după debutul în „Don Carlo” de Verdi, se afirmă în „Lucia di Lammermoor” de Donizetti, „Faust” de Gounod, „Bărbierul din Sevilla” de Rossini şi debutează în „Paiaţe” de Leoncavallo (rolul Tonio) şi în operele verdiene „Rigoletto” şi „Forţa destinului”.

 

Din repertoriul său mai fac parte titluri de mare importanţă ale vocalităţii de bariton: „Traviata”, „Trubadurul”, „Bal mascat”, „Falstaff” de Verdi frecvent interpretate dar şi „Aida” sau „Otello” de Verdi interpretate doar în străinătate în anumite producţii de importanţă foarte mare. „Evgheni Oneghin” şi „Dama de Pică” de Ceaikovski, „Kneaz Igor” de Borodin, „Boris Godunov” de Mussorgsky, „Carmen” de Bizet, „Andrea Chénier” de Giordano, „Tosca” de Puccini, au fost opere care i-au prilejuit un foarte mare succes de public şi de critică atât în ţară cât şi peste hotare.

 

A colaborat cu dirijori precum Herbert von Karajan, Gabriele Santini, Alberto Erede, Kurt Adler, Giuseppe Morelli, Lorin Maazel, Nello Santi, Giuseppe Patané, Georges Prêtre, Horst Stein, Kiril Kondrashin, Egizio Massini, George Georgescu, Jean Bobescu, Constantin Bobescu, Constantin Silvestri, Constantin Bugeanu, Paul Popescu, Cornel Trăilescu, Constantin Petrovici, Iosif Conta, Carol Litvin, Ludovic Bacs. A avut ca parteneri  cele mai mari personalităţi ale artei cântului din ţară şi din străinătate: sopranele Leonye Rysanek, Antonietta Stella, Sena Jurinac, Virginia Zeani, Joan Sutherland, Gabriella Tucci, Anna Moffo, Montserrat Caballé, Raina Kabaivanska, Grace Bumbry, Ghena Dimitrova, Roberta Peters, Mirella Freni, Valentina Creţoiu, Cornelia Gavrilescu, Ioana Nicola, Maria Crişan, Teodora Lucaciu, Lucia Stănescu, Lella Cincu, Magda Ianculescu, Maria Şindilaru, Magdalena Cononovici, Maria Slătinaru-Nistor, Elena Dima, Mariana Stoica, Ileana Cotrubaş, Marina Krilovici, Silvia Voinea, Marina Mirea, Eugenia Moldoveanu, Sanda Şandru, Elena Simionescu, Cornelia Angelescu; mezzosopranele Giulietta Simionato, Elena Cernei, Irina Arkipova, Zenaida Pally, Fiorenza Cossotto, Viorica Cortez, Teresa Berganza, Mignon Dunn, Irene Dalis, Iulia Buciuceanu, Rodica Mitrică; tenorii Mario Del Monaco, Richard Tucker, Franco Corelli, Giuseppe Di Stefano, Carlo Bergonzi, Nicolai Gedda, Placido Domingo, Sandor Konya, Dimiter Uzunov, James Mc Cracken, Luigi Alva, Zurab Andjaparidze, Cornel Stavru, Octavian Naghiu, Ludovic Spiess, Ion Buzea, Ion Piso, Corneliu Fânăţeanu, Valentin Teodorian, Florin Diaconescu; başii Nicola Rossi-Lemeni, Cesare Siepi, Nicolai Ghiaurov, Giorgio Tozzi, Ivan Petrov, Theo Adam, Marti Talvela, Nicolae Secăreanu, Viorel Ban, Nicolae Florei, Valentin Loghin, Constantin Gabor. S-a bucurat de colaborarea şi preţuirea unor mari regizori precum Margarita Wallman, Jean Louis Barrault, Jean Pierre Ponnelle, Jean Rânzescu, George Teodorescu, Eugen Gropşeanu, Hero Lupescu.

 

Pe lângă rolurile marelui repertoriu de operă, Nicolae Herlea şi-a exprimat crezul artistic şi uman şi în repertoriul liedului, cântecului românesc şi al canzonettei; în aceste memorabile interpretări, starea sa sufletească s-a integrat minunat în tensiunea estetică dintre sunet şi cuvânt.

 

Pentru prima dată l-am urmărit în sala Operei Române din Bucureşti în rolul Figaro din „Bărbierul din Sevilla” de Rossini, rol pe care l-a interpretat de peste 550 de ori în întreaga lume. Încă de la primele sunete emise din culise, am simţit în masa de public fiorul acelei aşteptări pline de emoţie şi de dragoste. Am fost uimit de forţa sonoră a glasului său magnific emis cu o relaxată uşurinţă a cărei elasticitate punea în valoare un vibrato fascinant, admirabil modulat în nuanţe timbrale de la cele mai strălucitoare la cele mai întunecate. Treptat, l-am admirat în toate celelalte roluri ale repertoriului său. Linia nobilă a cantilenei verdiene era de o eleganţă absolută care culmina într-o seducătoare expansiune a acutelor sale legendare. În aria „Cortigiani … „ din „Rigoletto” de Verdi atingea un paroxism care declanşa un entuziasm uriaş. Prologul lui Tonio din „Paiaţe” de Leoncavallo era grandios iar acel la bemol care culmina în motivul „ … al pari di voi … „ electriza publicul aşa cum se poate constata şi în înregistrarea live de la debutul în rol la Metropolitan sub bagheta lui Nello Santi, alături de Franco Corelli. Accentele dramatice şi sublinierile lirice de o genială expresivitate au făcut din rolul Scarpia în „Tosca” de Puccini o interpretare de referinţă unanim apreciată de parteneri, critici şi de public, în ţară şi în străinătate. În Marchizul de Posa din „Don Carlo” de Verdi, aşa cum avea să-mi mărtuerisească, intepreta rolul propriului său profil etic şi moral iar în monologul lui Gérard din „Andrea Chénier” de Giordano ilustra propria filosofie de viaţă în faţa relativităţii revoluţiilor şi a panteonului care ar trebui să devină umanitatea.

 

Încă de pe vremea studenţiei am avut fericirea să leg o trainică prietenie cu Nicolae Herlea care m-a onorat şi m-a stimulat enorm în devenirea mea umană şi profesională. La un moment dat, am pornit prin lume pe unde m-a purtat destinul cunoscând personal pe mulţi dintre celebrii săi parteneri pe scenele lumii; peste ani, ne-am regăsit şi am continuat o prietenie a cărei stare emotivă şi spirituală se menţinuse fără întrerupere.

 

O experienţă fantastică mi-a fost dat să trăiesc alături de Nicolae Herlea la ediţiile Festivalului şi Concursului Internaţional de Canto Hariclea Darclée creat la Brăila de marea noastră artistă, soprana Mariana Nicolesco. Din anul 2004 am devenit membru al juriului pe care Nicolae Herlea l-a prezidat încă din 1995. Atât ediţiile Festivalului şi Concursului cât şi sesiunile de master classes la care era invitat, deveniseră pentru Nicolae Herlea un ritual estival al bucuriei de viaţă şi de artă, al stimei şi dragostei exprimate de toată lumea. Plăcutele emoţii începeau cu ceva timp înainte; voiajurile cu maşina, sosirile, primirea entuziastă, perfecta organizare a desfăşurării, mesele festive încununate de evocări, povestiri, comentarii, veselie şi bună dispoziţie. Nu voi uita momentul în care Nicolae Herlea, într-o seară, şi-a exprimat unicul regret al carierei, acela de a nu fi cântat cu Mariana Nicolesco. Port în suflet momentele petrecute împreună în loja oficială din teatru sau pe esplanada Dunării, la interviuri de radio şi televiziune, la deliberările juriului, la analizele interpretărilor. Cele mai frumoase aniversări ale marelui artist Nicolae Herlea au avut loc la Brăila, din iniţiativa plină de dragoste şi admiraţie a incomparabilei Mariana Nicolesco, în prezenţa entuziastă a publicului şi a tinerilor artişti participanţi la ediţiile Concursului Internaţional de Canto Hariclea Darclée. Aşa a fost la împlinirea a 75 de ani, la împlinirea a 80 de ani şi la aniversarea a 85 de ani de viaţă a marelui nostru artist din 2012 când a fost şi ultima sa apariţie în public. Nu voi uita nici-odată emoţiile trăite în timpul conferinţei pe care i-o dedicasem; în timpul proiecţiilor filmelor cu interpretările comentate de mine,Nicolae Herlea şi Mariana Nicolesco, ţinându-se de mână, vibrau cu ochii umezi la momentele măreţe de artă pe care publicul le omagia cu aplauzele sale entuziaste. Iar după înmânarea Medaliei şi a Diplomei de Onoare Hariclea Darclée, a urmat o cină de gală care a culminat cu un falnic tort sărbătoresc şi o şampanie ce a catalizat un coral „Mulţi ani trăiască” încununat de un sol natural acut emis de Nicolae Herlea la 85 de ani cu aceiaşi vigoare din carieră. După patru luni, avea să părăsească Bucureştiul pentru totdeauna fapt pe care mi l-a împărtăşit într-un moment de presimţire. Am comunicat permanent telefonic până în urmă cu câteva zile …

 

Încerc senzaţia unei singurărtăţi apăsătoare. Mă refugiez în noianul de amintiri. Păstrez în suflet dar şi în zecile de îndelungi imprimări, emoţiile şi colocviile noastre despre viaţă şi artă, despre oameni şi evenimente, despre voci şi vocalităţi, despre roluri şi teatre, despre compozitori şi parteneri, despre principiile fundamentale ale profilului său spiritual. Sunt dialoguri de suflet care mi-au prilejuit revelaţia misterului existenţial a personalităţii sale şi aprofundarea minuţioasă a tuturor mecanismelor de gândire şi simţire ale trăirilor sale artistice ilustrate prin verbul său vocal. Aceasta este preţioasa moştenire pe care mi-a lăsat-o artistul, prietenul şi omul Nicolae Herlea destinată unei ample monografii gândită împreună dar pe care va trebui să o prepar posterităţii singur de aici înainte purtându-l în suflet cu toată dragostea şi admiraţia.

 

 Dr. STEPHAN POEN

 

Doctor în Medicină şi în Muzicologie