altmarius

cultură şi spiritualitate

Nici o boala nu a ramas nevindecata de puterea Lui

Nici o boala nu a ramas nevindecata de puterea Lui

Nicio boala nu a ramas nevindecata de puterea Lui

As vrea sa continui sirul gandurilor exprimate ultima data si sa ramanem putin asupra acestei realitati a vietii: pacatul. Acest pacat care de la inceput a produs ruptura dintre noi si Dumnezeu, dar prin Hristos poate fi iertat.

Traim liberi si dupa voia noastra, cautam placerea fara sa ne intrebam ce este bun pentru noi, iar de cele mai multe ori uitam ca Dumnezeu exista pana cand o boala pune stapanire pe noi si ne vedem "puterea". 

Poate ca ne simtim atat de obositi din toate punctele de vedere incat nu ne mai putem lupta cu pacatul. Dar, chiar si aceasta stare o putem pune in fata Domnului cu umilinta si inima infranta, o putem transforma in rugaciune. Si "cine sta mult la soare isi incalzeste trupul; astfel, cine cugeta tot timpul la Dumnezeu si la cele dumnezeiesti isi incalzeste duhul" scria Sf. Teofan Zavoratul unui ucenic. Oare am inceput sa ne racim de tot?...

"Intrand in corabie, Iisus a trecut si a venit in cetatea Sa. Si iata, I-au adus un slabanog zacand pe pat. Si Iisus, vazand credinta lor, a zis slabanogului: Indrazneste, fiule! Iertate sunt pacatele tale! Dar unii dintre carturari ziceau in sinea lor: Acesta huleste. Si Iisus, stiind gandurile lor, le-a zis: Pentru ce cugetati rele in inimile voastre? Caci ce este mai lesne a zice: Iertate iti sunt pacatele tale? Sau a zice: Scoala-te si umbla? Dar ca sa stiti ca putere are Fiul Omului pe pamant a ierta pacatele, a zis slabanogului: Scoala-te, ia-ti patul si mergi la casa ta. Si sculandu-se s-a dus la casa sa..." (Matei 9, 1-8)

Orice gest sau minune facuta de Mantuitorul pe acest pamant are scop didactic, incearca sa ne invete ceva. Spun "incearca" pentru sunt multi dintre noi si in ziua de astazi care se indoiesc de invatatura Lui. Iar aceasta vindecare are ca scop "sa stiti ca putere are Fiul Omului pe pamant a ierta pacatele" si pacatul este pricina suferintei.

Problema nu este boala in sine, ci felul in care o intampinam; adica daca avem pace si sanatate sufleteasca. Felul in care ne pozitionam in fata Domnului: primim cu pace sau incepem sa-L acuzam de suferinta noastra?

De multe ori, noi cei "sanatosi" suntem tentati sa nu intelegem taina mantuirii. Ramanem adesea credinciosi gandului ca tot ceea ce ne bucura pe noi este bine, iar tot ceea ce ne intristeaza, este rau. Acum, cred si marturisesc ca este exact invers: tot ce-i "rau" de fapt imi face bine, si tot ce-i "bine" imi face rau. Imi face rau pentru ca ma indeparteaza de Dumnezeu... De multe ori ma gandesc ca in viata nu trebuie sa ne intrebam "de ce?", in credinta nu trebuie sa existe dovezi si in iubire nu exista obstacole.

Ca sa intelegem mai bine ganditi-va la starea de rugaciune si ravna cu care ne rugam inainte de a sta la masa, si starea de multumire dupa ce am mancat. pe cat de doritori eram sa ne rugam inainte de masa, pe atat de ingreunati ne simtim dupa. Mi se pare a fi duhul "progresului" de astazi: ne ajuta toata tehnologia aceasta, dar in acelasi timp ne invata lenea si dependenta. Este o stare fireasca sa uiti de Dumnezeu atunci cand iti este bine, dar nu este indicata pentru sanatatea sufleteasca. De aceea unii Sfinti Parinti cand nu erau bolnavi spuneau ca i-a parasit Dumnezeu, pentru ca boala ii tinea in rugaciune si pocainta

"Exista boli care ne curatesc de pacate, si boli care ne smeresc dorintele" spunea Sf. Ioan Scararul. Cu toate ca boala este urmarea pacatului de cele mai multe ori, Dumnezeu o ingaduie spre folosul sufleteasc al fiecaruia dintre noi. In timpul Sfintei Liturghi si a celorlalte slujbe savarsite in Biserica ne rugam ca "cele bune si de folos... sufletelor noastre de la Domnul sa cerem"! Nu cele bune si de folos trupurilor noastre, pentru ca ceea ce are pret la Dumnezeu este sufletul, caci spune Mantuitorul: "ca ce-i foloseste omului sa castige lumea intreaga si sa-si pagubeasca sufletul? Sau ce ar putea sa dea omul in schimb pentru sufletul sau?" (Marcu 8, 36-37).

Pacatele sufletesti de cele mai multe ori nu se vad. Traim dand atentie maxima felului in care ne comportam in lume, si lasam gandurile sa dea navala in sufletele noastre. Nu ne luptam cu ele si incet-incet pun stapanire pe fiinta noastra fara ca noi sa opunem rezistenta. Ar fi bine sa ma intreb pe mine insumi cateodata: ma voi mantui prin viata pe care o duc acum?... Cand se bucura sufletul meu: in Domnul sau in lume?... Traiesc ca sa ma pocaiesc, sau ma pocaiesc ca traiesc?... Oricare ar fi raspunsul fiecaruia dintre noi, sa nu uitam ca daca pacatul inseamna rana sufleteasca si trupeasca, Hristos inseamna vindecare prin iertare si impacare.

Pacatul poate fi si o stare sufleteasca care la un moment dat se poate rasfrange asupra trupului si astfel durerea devine vizibila. Rugaciunea nu va face altceva decat sa curete rana, sa indrepte gandul catre Dumnezeu si "Harul Domnului nostru Iisus Hristos, cu dragostea Lui Dumnezeu Tatal si partasia Sfantului Duh" sa fie cu noi cu toti.
Sa nu cugetam rele in sufletele noastre, ci acum ca ne aflam in Postul Adormirii Maicii Domnului sa ne rugam ca: "De neputintele trupesti si de pacatele sufletesti, pe cei ce vin cu dragoste catre acoperamantul tau cel dumnezeiesc, invredniceste-i sa fie tamaduiti, Nascatoare de Dumnezeu, care ai nascut noua pe Mantuitorul Hristos" (tropar cantarea a 7-a Paraclisul Maicii Domnului)

 Arhim. Siluan Visan

Despre autor

Siluan VisanArhim. Siluan Visan

Senior editor

Vizualizări: 13

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

199 state 

(ultimul: Sint Maarten)

Numar de steaguri: 263

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 43

1 stat are peste 600,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 90.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

1 stat are peste 20,000  clickuri (Italia)

2 state au peste 10.000 clickuri (Franta,  Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

24 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. DAFFI'S BOOKS

https://www.daffisbooks.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

33. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

Schnell und Steiner

Creat de altmariusplus Iun 19, 2013 at 1:59pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Iun 19, 2013.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell &Steiner

Creat de altmariusclassic Dec 21, 2012 at 6:55pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Dec 21, 2012.

Hermann Hesse -bucher

Creat de altmariusscience Nov 7, 2012 at 5:47pm. Actualizat ultima dată de altmariusscience Nov 7, 2012.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell & Steiner - 1

Creat de altmariusclassic Oct 8, 2012 at 7:52pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Oct 8, 2012.

Neuerscheinungen zum Schnell &Steiner - 3

Creat de altmariusclassic Oct 8, 2012 at 7:50pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Oct 8, 2012.

Neuerscheinungen zum Bohlau - 1

Creat de altmarius Aug 29, 2012 at 7:30am. Actualizat ultima dată de altmarius Aug 29, 2012.

Neuerscheinungen zum Schnell & Steiner - 2

Creat de altmarius Aug 29, 2012 at 7:26am. Actualizat ultima dată de altmarius Aug 29, 2012.

Neuerscheinungen zum Schnell & Steiner

Creat de altmariusplus Mar 14, 2012 at 3:01pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Mar 14, 2012.

Grosse Kunstfuhrer: Maribor

Creat de altmariusconcurs Feb 22, 2012 at 1:08pm. Actualizat ultima dată de altmariusconcurs Feb 22, 2012.

© 2020   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor