Newsletter Agentia de carte - 27 ianuarie 2020

[altmariusbook]

“Primul documentar românesc selectat în competiția internațională d...

---

• Primul documentar românesc selectat în competiția internațională de...
• Despre Paris și Reuniunea Comitetului ”Scriitorilor pentru Pace”
• Finisajul expoziției ”Mir și borangic” de Camelia Ionescu-Popa, la ...

Primul documentar românesc selectat în competiția internațională de... Posted: 26 Jan 2020 10:00 AM PST „Acasă” / „My Home”, în regia lui Radu Ciorniciuc este primul documentar românesc selectat în competiția internațională a Festivalul de Film Sundance / Sundance Film Festival, eveniment ce se desfășoară în perioada 23 ianuarie – 2 februarie 2020. Filmul este înscris în categoria „World Cinema Documentary Competition”, alături de alte 11 lungmetraje din întreaga lume. Până în acest moment, filmul „Acasă” a primit premiul pentru cel mai bun proiect din cadrul secțiunii Works in Progress – Les Films du Cannes a Bucharest (octombrie 2019), premiul „Best Development of a Project” în cadrul workshopului internațional Dok Incubator (Suedia, septembrie, 2019) și premiul pentru cel mai bun proiect în cadrul Astra International Documentary Film Festival (Sibiu, 2018). Participarea în competiția internațională a documentarului „Acasă” beneficiază de susținerea Institutului Cultural de la New York și va avea cinci proiecții. „Acasă” spune povestea unei familii formată din nouă copii și părinții acestora, care, după ce a fost dezrădăcinată de la o viață în completă armonie cu natura, în cartierul Văcărești – celebra Deltă a Bucureștiului, se zbate să-și regăsească liniștea, într-o societate care nu este încă pregătită să-i accepte pe cei diferiți. Activitatea regizorului Radu Ciorniciuc ca artist și militant a fost prezentată până acum de postul de televiziune Channel 4 News, de ziarul The Guardian și a primit, pentru implicarea sa, numeroase premii de la instituții rezonante precum Amnesty International, The Royal Television Society și Fundația Wincott. Alături de producătoarea Monica Lăzurean Gorgan și de editorul Andrei Gorgan, Radu Ciorniciuc va participa la întâlniri cu presa americană și cu producătorii de film invitați la Sundance Institute Talent Forum, din cadrul aceluiași prestigios festival. Sundance Film Festival are loc anual care în statul american Utah, începând din 1978. Este considerat a fi cel mai mare festival al cinematografului independent din Statele Unite ale Americii, iar selecția pentru acesta  se face după criterii profesionale riguroase.       Număr de vizualizări :4http://feeds.feedburner.com/~r/AgentiaDeCarte/~4/WRvvNM8q39k?utm_source=feedburner&utm_medium=email" height="1" width="1" alt="" class="CToWUd" />

Despre Paris și Reuniunea Comitetului ”Scriitorilor pentru Pace” Posted: 26 Jan 2020 09:58 AM PST Un prieten, aflând despre reuniunile scriitorilor din PEN International care au avut loc, în ultimii 3 ani, în India, în Filipine…, se întreba, mai în glumă, mai în serios, de ce nu se întâmplă astfel de întâlniri la Paris, la Londra…Răspunsul este că sunt mai greu de organizat în capitalele occidentale mai sus pomenite; ca să nu mai zicem că, paradoxal, în ciuda distanțelor mai mici pentru participanții europeni, costurile sunt mai mari.Timp de două zile s-au desfășurat la Paris lucrările Sesiunii Intermediare a Comitetului ”Scriitori pentru pace”. Președintele ales anul trecut, eseistul și avocatul Emmanuel Pierrat, și-a asumat această provocare de a organiza împreună cu colegii lui din PEN Franța un program complex, ce a conținut promovarea Manifestului ”Democrația Imaginatiei”, rezoluții, discuții, întrebări, masa rotundă ”Rolul scriitorilor față cu mișcările contestatare”, informări cu privire la situația unor scriitori și jurnaliști privați de libertate în țările lor, precum și noutățile ori problematicile recente din cadrul diferitelor centre PEN, reprezentate la această reuniune. La Paris lucrurile par a fi complicate, nu numai pentru cineva venit doar pentru câteva zile, dar mai ales pentru locuitorii Capitalei franceze. Am stat de vorbă, în aeroportul din Cluj și apoi în avionul care ne ducea la Bauvais, cu o veche amică, medic român, rezident în Franța de aproape 3 decenii. Pentru ea și familia ei, acasă înseamnă Arondismentul 16 din Paris. Doar că înțelege din ce în ce mai puțin ce se întâmplă cu Franța și, mai ales, cu Parisul. În mod normal, de câte ori te întorci ”acasă”, ar trebui să îți pară totul familiar. Problema e că, după fiecare întoarcere, chiar și după una care a durat doar o săptămână, Parisul i se înstrăinează tot mai mult. Amica mea vorbea despre tot felul de scenarii, zvonuri care circulă legat de orice. Confuzia este starea ei cu care încheie, de o vreme încoace, fiecare zi. În ceea ce mă privește, am constatat și m-au afectat perturbările zilnice ale traficului, din cauza unor mișcări de stradă, turbulențe, grupuri numeroase sau mai puțin numeroase de contestatari. Am avut parte de întreruperi, nefuncționări ale unor linii de metrou în fiecare din cele trei zile. Am ocolit, așa cum am fost sfătuită (chit că o anume curiozitate jurnalistică îmi dădea ghes) să evit cât pot apropierea de astfel de mișcări de stradă. Ele includ categorii diverse, cu nivel de educație diferit, cu grade diferite de gestionare a frustrărilor. Între revendicări vocale și frustrări manifestate furibund există o graniță foarte subțire, greu de gestionat atunci când forțele de menținere a ordinii încearcă, prin toate mijloacele, să intervină. Când eu le-am vorbit colegilor despre mișcarea ”Vă vedem din Sibiu”, adică despre jumătate de oră de protest tăcut, între două dangăte de clopote, denotative și conotative, timp de 669 de zile în fața Sediului Partidului Social Democrat din Sibiu, până la căderea Guvernului Dăncilă, am fost un contrapunct. Mișcările protestatare din Paris devin din ce în ce mai violente. Mulți protestatari spun că Emmanuel Macron trebuie să plece. L-am întrebat pe unul dintre cunoscuții mei, parizian get-beget, care este fondul recentelor nemulțumiri, legate de modificarea vârstei de pensionare, având în vedere că peste tot în Europa guvernele au avut sau au în vedere creșterea vârstei la care cetățenii țărilor lor vor ieși la pensie. Răspunsul a fost că în Franța, poate mai mult decât în alte state din Uniune, firmele se debarasează fără prea multe procese de conștiință, de angajații trecuți de 55 de ani, fiindcă aceștia necesită un fond de salarizare mai mare decât niște tineri, angajați pe aceleași locuri de muncă. Ori, un bărbat sau o femeie, în jurul vârstei de 60 de ani, cu greu își mai găsește un alt loc de muncă. Creșterea vârstei de pensionare ar însemna, în cazul acestor disponibilizați, un număr de ani mai mare în care să trăiască cu sabia șomajului deasupra capului. Dar mi s-a spus, de asemenea, că nerespectarea zilelor și locurilor pentru proteste, anunțate în prealabil, blocarea din ce în ce mai intenționată a unor linii de metrou au ca scop transmiterea mesajului subliminal cum că anarhia a cuprins Parisul, că haosul impune revenirea la normal. Ori această revenire la normal poate fi făcută numai de o mână forte. Dacă ea se va numi Marine Le Pen, Hitler  (văzut pe prima pagină a unor reviste franceze), sau altcineva din această categorie dură, nici nu mai contează. Franța este o democrație care pare că a obosit; articolele din presa culturală clamează tot mai mult vârsta ei venerabilă și vulnerabilitățile acesteia. La asta se adaugă personalitatea accentuată a doamnei Marine Le Pen, președinta partidului de extremă dreaptă Frontul Național, cotată ca unul dintre cei mai influenți o sută de oameni din lume, care pare să nu se împăcat cu ideea că a pierdut alegerile în favoarea lui Emmanuel Macron. Între revendicări de stânga și un extremism naționalist de dreapta, melanjate adesea după toate regulile manipulării, Parisul pare în aceste zile obosit, fragil, așteptând ordinea care să fie adusă de o mână forte.   Mariana Gorczyca         Număr de vizualizări :5http://feeds.feedburner.com/~r/AgentiaDeCarte/~4/whtfzI9ZYzU?utm_source=feedburner&utm_medium=email" height="1" width="1" alt="" class="CToWUd" />

Finisajul expoziției ”Mir și borangic” de Camelia Ionescu-Popa, la ... Posted: 26 Jan 2020 08:20 AM PST Luni, 3 februarie 2020, ora 18.30, în spațiile Liceului Pedagogic Ortodox ”Anastasia Popescu” din București (str. Zborului, nr. 7-9), va avea loc finisajul expoziției ”Mir și borangic” a artistei Camelia Ionescu-Popa. Despre expoziție (vernisată la 18 noiembrie 2019) și artistă vor vorbi  Prof. Mona Șerbănescu, directoarea Liceului Pedagogic Ortodox ”Anastasia Popescu”, și scriitorul Dan Mircea Cipariu. ”Mir și borangic” a fost prezentată, între 13 iunie-13 iulie 2019, la Galeria Romană din București, cu un cuvânt de deschidere susținut de Ierom. Savatie Baştovoi, etnologul Laura Jiga-Iliescu și de criticul şi jurnalistul de artă Vladimir Bulat. În septembrie 2019, Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos a găzduit un dublu eveniment cultural: vernisajul expoziţiei „Mir și borangic”, cu lucrări semnate de Camelia Ionescu Popa, şi un recital extraordinar de pian, susţinut de Cătălin Răducanu. Recent, expoziția ”Mir și borangic” a fost itinerată la Paris. ”Am pornit în această formulă complexă a sărbătoririi ZILEI ȘCOLII ANASTASIA POPESCU atunci când am vernisat o expoziție a doamnei Silvia Radu și am construit evenimentele în jurul acesteia. Apoi ne-am dat seama că pentru copii sunt esențiale aceste întâlniri culturale cu artiști, cu oameni de știință, cu scriitori”, a spus Prof. Mona Șerbănescu, directoarea Liceului Pedagogic Ortodox ”Anastasia Popescu”. AgențiadeCarte.ro este partenerul media al evenimentului.   Între imagine poetică și epifanie, expoziția Cameliei Ionescu-Popa, realizată cu siguranța unui artizan sigur pe mijloacele sale de expresie plastică, ne invită în apele teritoriale ale formei identitare propuse de cele două materiale organice și autentice care dau, de altfel, titlul expoziției, mirul și borangicul. Discursul vizual, bazat pe aceste elemente cu valențe organice, primordiale și inițiatice, se arată în dubla sa semnificație: este undă și intuiție prin apelul la forța și simbolistica rezonantă și iradiantă a Luminii Lumii și a Vieții, dar este și materie luminată prin însușirea specială dată mirului și borangicului și prin formele identitare pe care le propun ia românească, atât de revizitată de artiștii și designerii lumii de ieri și de azi. Dubla natură a cercetării vizuale gândită de Camelia Ionescu-Popa poate fi înțeleasă, pe de o parte, prin sensul de mirungere a spațiului operei și de curățire a spațiului privitorului, și, pe de altă parte, prin ieșirea din tiparul unei forme identitare nu prin mimetism, ci prin actul creator de redesemnare și de resimbolizare a formei identitare propuse de ia românească. Astfel, lectura vizuală a privitorului își găsește noi și proteice interpretări, într-un timp al trăirii și al mărturisirii prin asumarea creatoare a unei identități și de formă, și de conținut interior. – Dan Mircea Cipariu     Mir și borangic Fantasticul colorist Henry Matisse a vorbit pictural printre primii, în lumea apuseană, despre bluza românească (La Blouse Roumaine, 1940). Fatalmente, pentru români începea înrobirea cu bacilul comunismului, care le-a corodat temeiurile, esența și diversitatea strămoșească. De fapt, românii s-au născut risipitori. Dar nu toți. Dumnezeu a avut grijă ca anumite repere să fie salvate! Portul popular este una din permanențele acestui popor. Dar s-o luăm de departe. Să ne concentrăm puțin pe un fragment de frescă de la vechea biserică a Curții de Argeș, care este de la 1535! Portretul domniței Rocsanda conservă niște splendide mânecuțe de ie gorjeană, pe care nu ai fi bănuit-o la o progenitură domnească, dar iată o evidență. Obrazele subțiri și bine spălate nu se sfiau să preia gustul pentru frumos al țăranilor, pe care-i aveau la picioare…Ulterior, bisericii Valahiei zidurile s-au umplut cu imagini de țărani, boieri și alte categorii sociale, îmbrăcate în straie tradiționale, fiecare cu specificul zonei, cu dominanta cromatică și cu preferințe decorative. E o întreagă geografie acoperită de această bogăție. În anul 1868 pictorul revoluționar Gh. Tattarescu pictează 2 portete de munteni, în straie țărănești tradiționale. Le pictează cu acribia și curiozitatea unui european, care descoperă Lumea Nouă; este absolut încântat, iar încântarea sa îl face aidoma unui fotograf, voiește să fie exact, să nu-i scape niciun detaliu, nicio iotă din ce avea în fața ochilor. Picturile acestea au valoare de document major, și chiar substituie și suplinesc lipsa unor mărturii fotografice din acea epocă.(…) Artista Camelia Popa s-a concentrat de ceva timp pe studiul iei românești și-a propus să-i exploreze etosul stilistic și cromatic.  Și-a dat seama că nu este suficient să o pictezi o singură dată, precum au făcut înaintașii ei, de aici și de aiurea, ci s-a concentrat pentru mai multă vreme în jurul acestui ofertant subiect. Ne dăruiește acum un întreg ciclu. Exact precum un artist contemporan, care coase și descoase subiectul. Vorbim despre un program, despre un concept și un valoros laborator pictural. Mai mult, chiar i s-a comandat anul trecut o icoană cu o Maica Domnului cu Pruncul Iisus, îmbrăcată într-o cămeșoaie țărănească. A ajuns într-o biserica de la Alba-Iulia. Astfel s-a sfințit borangicul. Magnific. Iar Mirul este aroma Raiului. Este chintesența plantelor care provin de acolo, și care nu au plecat de acolo niciodată. Tot astfel poate fi numită și icoana – mirozna Prototipului, savoarea care-I face simțită și vizual prezența Mântuitorului. Pentru că ne mântuim și prin gust, și prin miros, mai ales, prin aroma Paradisului Pierdut. Mir și borangic este o expoziție de pictură și iconografie.  Artista, cu studii la Galați, București și întreagă Europă, mai ales în Italia, unde a și pictat în sfinte locașuri, alături de soțul său, zugravul de biserici Ioan Popa, ne propune o perspectivă proprie și asumată duhovnicește asupra artei, o retrospectivă, o etapă a maturizării. Iar locul acela, pentru această întâlnire cu publicul, nu este nici el unul aleatoriu. Dimpotrivă. Vorbim despre un vechi și nobil apartament, în chiar inima capitalei României, care găzduiește de mai bine de 5 ani Galeria Romană, un loc care face să rămână vie flacăra tradiționalismului,  a bunului-gust, a artiștilor pentru care valorile frământate de țăranii noștri, erau mai presus decât chiar propria lor operă. Camelia Popa vine și ea în rândurile celor pentru care moștenirea încă palpabilă, lăsată nealterată de cei de demult, este un seducător izvor pentru generațiile simțitoare, gânditoare și creative. Mir și borangic – va fi veriga și dovada acestei stări de lucruri,  cu asupra de măsură! Să ne bucurăm.   Camelia Ionescu-Popa s-a născut la 16 ianuarie 1979, la Galați. A absolvit Universitatea Națională de Artă din București, secția de Artă Murală, promoția 2002. Expoziții personale de pictură: iunie 2019, București – Galeria Romana, “Mir si Borangic’’; august 2014,  București, galeria “La Vulturi”; sept.- oct.. 2014,  Otopeni, Centrul Vultural “Ion Manu”; febr. 2015,  București, galeria “Rost & more”; martie 2016  “Sinonime”- Mogoșoaia, Palatele brâncovenești, galeria “Foișor”; pictură și bijuterie, mai 2016,  “Firesc” – București, galeria “Rost & more. Expoziții personale de icoane în Lisabona, Oeiras, Portugalia, Velletri-Lazio, Paris, Catania, Roma, Mandanici- Sicilia, București. Lucrări de Artă Monumentală Religioasă (în comun cu Ioan Popa); 2008-2010, Biserica ’’Sfânta Treime’’ a mănăstirii Afteia(Cioara), judeţul Alba, frescă; 2006-2007, Biserica  spitalului de copii Grigore Alexandrescu, București; 2005, Altarul bisericii parohiale  ‘’SS.Redemptore’’, Manfredonia, Italia, acryl; 2005-2006, Altarul bisericii parohiale ‘’SS.Crociffiso’’, Barlletta-Bari, Italia, acryl; 2005, Catedrala Sf. Napa, Limassol – 1897, CIPRU, frescă; 2004, Biserica parohială, scena timpan exterior, Aiud, jud.Alba, mosaic; 2004, Baptisterul bisericii parohiale „Spirito Santo”, Manfredonia- Bari, Italia. fresca bizantină; 2003, Altarul paraclisului bisericii ortodoxe Sf. Napa, Limassol, CIPRU. Acryl; 2003,  Capela santuariului ” San Michele sul Gargano”, Monte S. Angelo- Foggia, sec. V- VI, fresca stil bizantin; 2002, Baptisterul bisericii parohiale „Santa Maria del Carmine”, Manfredonia, Italia. fresca stil bizantin si acrylic pe pânză; 2002, Baptisterul bisericii parohiale „Santa Maria dell’Immacolata”, Monte S.Angelo, Italia, frescă stil bizantin; 2002, Baptisterul bisericii parohiale „San Giuseppe „, Manfredonia, Italia, frescă stil bizantin; 2001, Iconostasul bisericii parohiale Costești (Gorj), tempera pe lemn; 2001, Iconostasul Mitropoliei Ortodoxe Române pentru Germania și Europa Centrală, Nurnberg, Germania, tempera pe lemn (lucrare comună)