altmarius

cultură şi spiritualitate

Newsletter Agentia de carte - 24 ianuarie 2020

“Expoziții la ETAJ” plus 7 more


Expoziții la ETAJ

Posted: 23 Jan 2020 02:29 PM PST

Am ajuns prima oară la ETAJ artist-run space anul trecut în mai, la vernisajul expoziției lui Ştefan Botiş, „Fuck it, who cares!?”. Textul de prezentare al expoziției, printat pe A4, servea totodată drept cornet pentru semințe prăjite de floarea soarelui. La intrare erau suficiente astfel de texte-cornet, cu care fiecare vizitator se putea delecta. Cojile de semințe rezultate în urma consumului textului-cornet formau un covor pe podeaua de la ETAJ, decor în care Țâța, câinele casei, se plimba în voie. După această primă vizită a apartamentului devenit spațiu expozițional din București, str. George Enescu, nr. 43, am revenit aici destul de des, mai ales pentru că programul propus este unul foarte dinamic, aducând în atenția publicului o serie de artiști, în special din zona super-contemporary, care experimentează în acest cadru fără niciun fel de constrângeri, cu rezultate, de cele mai multe ori, spectaculoase. Dintre expozițiile memorabile care au avut loc aici anul trecut, îmi amintesc de „Unintended Consequences” semnată de Sorin Dan Cojocaru, „Loud silence of colors” a Teodorei Gavrilă, „RAFIN X”, personala lui Emil Cristian Ghita (Bubu) curatoriată de Raluca Nestor Oancea, personala „GASLIGHT” a Ruxandrei Tudoran, colectiva „Playing GOD, why?” sau personala Dianei Vasiliu „CIRCO[stanze] ”. Cel mai recent solo show găzduit la ETAJ a fost „Delirul” lui Eduard Bălaș, iar în februarie urmează personala lui Theodor Grigoraș.

Totodată, programul expozițional de la ETAJ tinde să se extindă și în afara spațiului, outdoor și internațional: „(3×3) la pătrat”, evenimentul de lansare al proiectului „ETAJ on wheels” i-a adus împreună pe artiștii grupului ETAJ alături de alți artiști invitați, pe terasa complexului de ateliere din București, str. Eforiei, cooperarea cu ETAJ K 41 din Copenhaga i-a adus pe aceștia în capitala Danemarcei, iar recent, Mircea Modreanu a realizat o intervenție în spațiu public, în Insulele Canare, acțiune care a purtat titlul „KRAT3R”. Pe lângă Mircea Modreanu, artiștii afiliați spațiului ETAJ artist-run space sunt: Ştefan Botiş, Mihai Coltofean, Dragoş Dumitraşcu, Dumitru Gurjii, Lucian Hrisav, Radu Nastasia și Pandele Pandele. Ideea de a organiza expoziții în apartamente nu e deloc nouă; în 1974 Harald Szeemann a curatoriat în apartamentul său din Berna o expoziție despre bunicul său, în 1991 Hans Ulrich Obrist a curatoriat în bucătăria apartamentului său din St. Gallen prima sa expoziție, „The Kitchen Show”, iar pe plan local, în 2008, Ionuț Cioană (sub pseudonimul Mircea Nicolae) a curatoriat în sufrageria apartamentului său din București o serie de expoziții pentru un număr restrâns de invitați, proiect denumit „galeria 29”.

Deși este deschis doar din 2018, iar forma sa de organizare, cea de artist-run space implică cel mai probabil și o anume doză de precaritate, ETAJ a reușit să strângă în jurul său, într-un interval de timp relativ scurt, un public destul de interesant și de consecvent, din care fac parte personaje dintre cele mai diverse, de la reprezentanți ai Institutelor Culturale și jurnaliști, la artiști consacrați și galeriști. În viitor are în plan și o asociere cu celelalte spații de acest fel din București, Atelier 030202, ALERT studio și Diptych.

Ana-Daniela SULTANA-CIPARIU

Număr de vizualizări :12http://feeds.feedburner.com/~r/AgentiaDeCarte/~4/rGiML4ALIpk?utm_source=feedburner&utm_medium=email" height="1" width="1" alt="" class="CToWUd" />

Teatrul de Comedie lansează înscrierile pentru CONCURSUL DE COMEDIE...

Posted: 23 Jan 2020 02:08 AM PST

Primăria Municipiului București organizează prin Teatrul de Comedie, Concursul de Comedie Românească, ediția a XV-a, 2020. Concursul va premia cele mai bune comedii scrise de autori români, comedii care, girate de un juriu format din profesioniști, vor avea șansa să stea la baza unor viitoare producții de teatru. Concursul de Comedie Românească este un proiect inițiat în anul 2006, iar de paisprezece ediții, prin intermediul acestuia s-au descoperit texte inedite și a fost încurajată dezvoltarea unei noi generații de dramaturgi.

Condițiile pentru înscrieri sunt următoarele:

– Textele trebuie să aparțină genului comic, să fie nepublicate şi nemontate pe scenă, la teatrul de televiziune sau radiofonic;

– Piesele trebuie trimise în 3 exemplare, în format fizic, la adresa: Strada Sf. Dumitru, nr. 2, sector 3, cod 030079, Bucureşti;

– Expedierea trebuie să se realizeze într-un plic format A4, împreună cu un plic mai mic, sigilat, pe exteriorul căruia va fi menționat titlul piesei, iar în interior va conține datele de identificare ale autorului (nume, prenume, contact);

– Textele trebuie să cuprindă pe prima pagină titlul piesei, fără menționarea autorului;

– Tehnoredactarea textelor trebuie realizată cu diactritice;

– Manuscrisele trimise pentru concurs nu se înapoiază.

Data limită de depunere a textelor este 15 martie 2020, iar câştigătorii vor fi anunţaţi în cadrul Festivalului Comediei Româneşti – festCO 2020, ediția a XVII-a.

*

Proiect organizat de Primăria Municipiului București, în parteneriat cu Teatrul de Comedie.

Număr de vizualizări :62http://feeds.feedburner.com/~r/AgentiaDeCarte/~4/3eUQb4aVyLI?utm_source=feedburner&utm_medium=email" height="1" width="1" alt="" class="CToWUd" />

Andrei Rus, invitat ca membru al juriului la Festivalul Internațion...

Posted: 22 Jan 2020 11:20 PM PST

Institutul Cultural Român la Budapesta este partenerul celei de-a șasea ediții a Festivalului Internațional de Film Documentar din Budapesta, care va avea loc între 27 ianuarie și 2 februarie 2020, la Cinema City Arena.

Festivalului Internațional de Film Documentar din Budapesta prezintă cele mai bune filme documentare din toată lumea, invitând creatorii lor să participe la sesiuni Q&A. Festivalul acordă premii substanțiale pentru filmele încadrate în patru secțiuni tematice de filme documentare de lung metraj și patru categorii de scurtmetraje realizate de tineri cineaști.

 

Andrei Rus, co-directorul festivalului One World Romania este invitat în calitate de membru al juriului alături din personalități marcante din lumea artei internaționale și din Ungaria.

 

Programul detaliat al festivalului și detalii se găsesc pe site-ul oficial: https://bidf.hu/en/.

 

Număr de vizualizări :43http://feeds.feedburner.com/~r/AgentiaDeCarte/~4/8unFie-rhWA?utm_source=feedburner&utm_medium=email" height="1" width="1" alt="" class="CToWUd" />

Întâlnire cu istoricul Marius Oprea la Idei în Agora

Posted: 22 Jan 2020 11:18 PM PST

Marți, 28 ianuarie 2020, ora 18:00, Muzeul Municipiului București invită publicul la Idei în Agora cu tema: „Ce-am avut și n-am pierdut: Securitatea”. Marius Oprea în dialog cu Sorin Antohi. Evenimentul are loc la Casa Filipescu-Cesianu (Calea Victoriei nr 151). Intrarea este liberă.

Principalul trop al narațiunii hegemonice despre 1989 este ruptura. Pe conceptul/figura de ruptură s-au construit toate legitimitățile ideologice, politice și culturale ale noii democrații românești. Continuitatea, complementul rupturii în toate conjuncturile istorice, a fost aproape complet (programatic?) uitată, deși indiciile numeroaselor “moșteniri” sunt spectaculoase în plan genealogic, societal și instituțional. Acesta e firul dialogului cu Marius Oprea despre Securitate” – Sorin Antohi

Voi începe cu o prezentare sumară a Securității și a rolului ei. Voi continua cu crimele ei (ilustrate de un scurt film de la săpăturile arheologice pe care le-am inițiat și condus), de la cele ale începutului la crima finală – reprimarea și apoi confiscarea Revoluției. Voi încheia cu regruparea Securității după 1989, urmărind în special controlul asupra politicilor publice” – Marius Oprea.

*****
Marius Oprea (n. 1964). Licenţiat în istorie, Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti (1988). Doctor în istorie la aceeași Universitate (2002), cu tema „Rolul şi evoluţia Securităţii (1948 – 1964)”, coordonator Acad. Dinu C. Giurescu.
Activitate profesională: Redactor la revista „Observator cultural”; corespondent MEDIAFAX (în prezent). Expert în cadrul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (până la 10 ianuarie, când prin OUG detașarea s-a suspendat). Președinte al Fundației Asociația pentru Memoria Victimelor Comunismului și coordonator al Centrului de Investigare a Crimelor Comunismului. Preşedinte al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului (aprile 2006–februarie 2010). Consilier personal al Primului ministru (2006– 2010). Consilier de stat la Cancelaria Primului Ministru pe probleme de securitate naţională (decembrie 2005–decembrie 2006). Coordonator de programe la Institutul Român de Istorie Recentă (2000–2006). Senior editor al cotidianelor „România liberă” (2000–2002) şi „Ziua” (2003– 2004); Consilier la Preşedinţia României, Departamentul de Politici Publice (martie 1999-decembrie 2000); Ziarist, redactor-şef al cotidianului „Transilvania Jurnal” (1 ianuarie 1998–15 martie 1999); senior editor la cotidianul „Transilvania Expres„ din Brașov (martie 1997–martie 1999); Consilier local la Brașov pe listele PNL (1998-1999); Ziarist, corespondent al postului de radio „Europa Liberă” la Bucureşti (august 1993–februarie 1997); Ziarist, redactor-şef al cotidianului „Mesager” din Braşov (august 1992–august 1993); Ziarist, reporter special la revista „Cuvîntul” (mai 1991–august 1992); Redactor al revistei „Interval”, editată de Uniunea Scriitorilor din România (iunie 1990–mai 1991); Colaborator la reviste culturale: „Observator Cultural”, „Sfera politicii”, „Timpul”, „Dilema”, 22 ș.a.
Cărţi: Pauză de respiraţie, Ed. Litera, 1990 – poezie; Plimbare pe Uliţa Tipografiei, Ed. Fundaţiei Culturale Române, 1996, istorie; Solo de tamburină, Ed. Paralela 45, 1999 – poezie; Banalitatea răului. O istorie a Securităţii în documente, Ed. Polirom 2002, istorie; Ziua care nu se uită. 15 noiembrie 1987, Braşov, Ed. Polirom, 2002, istorie; Securiştii partidului. Serviciul de cadre al PCR ca poliţie politică. Studiu de caz – arhiva Comitetului municipal de partid Braşov (coordonator), Polirom, 2002, istorie; Moştenitorii Securităţii, Ed. Humanitas, 2004, istorie; Zorba şi catedrala, Ed. Humanitas, 2006, eseu; Chipul morţii. Dialog cu Vladimir Bukovski despre natura comunismului, Ed. Polirom, 2006, istorie; Adevărata călătorie a lui Zahei. Vasile Voiculescu și taina rugului aprins, Ed. Humanitas, 2008, istorie; Bastionul cruzimii. O istorie a Securității (1948-1964), Ed. Polirom, 2008, istorie; America! America! Cartea Românească, poezie; Șase feluri de a muri, Ed. Polirom, 2009, proză; Adevărata față a lui Traian Băsescu, Ed. Jurnalul Național, 2012, istorie; Întîlnire cu Apostol, Ed. Grinta, 2012, poezie; Rețeta fericirii, Ed. Grinta, 2015, poezie; Mafia arabă de la Ceaușescu la Iliescu, Editura Corint, 2016, istorie; Turma păstorului mut, Editura Polirom, 2016, roman; Ziua care nu se uită. Revolta brașovenilor din 15 noiembrie 1987 (coordonator), Ed. Polirom, 2017, istorie; Neasemuita istorie a Imperiului Român de Răsărit, Ed. Polirom, 2017, roman; Rola 800. Constantin Hagea, omul care a umilit Securiatea, Ed. Corint, 2018, istorie; Moştenitorii Securităţii, (Edția a doua, revăzută și adăugită), Ed. Polirom, 2018), istorie; Adevărata călătorie a lui Zahei. Vasile Voiculescu și taina rugului aprins (Edția a doua, revăzută și adăugită), Ed. Polirom, 2019, istorie; Studiu de fezabilitate pentru Mîntuire. 101 povestiri despre România, Ed. Polirom, 2019, eseu. Scenarii de filme documentare: Execuția și Patru feluri de a muri, care reflectă principala preocupare din ultimul deceniu ca expert arheolog, anume aceea de identificare a rămășițelor victimelor celor care au fost uciși de Securitate. Articole: Peste 300 articole şi studii axate în special pe problemele istoriei Securităţii, peste 500 de articole şi reportaje pe probleme social-politice.

Sorin Antohi (n. 1957) este istoric al ideilor, eseist, traducător. Membru în Academia Europaea. Mai multe informații la www.sorinantohi.org.
****
Idei în Agora este un program dedicat analizei spiritului public. A fost inițiat în 2017 de Sorin Antohi și este susținut de Adrian Majuru. Este conceput, planificat de Sorin Antohi și găzduit de Casa Filipescu-Cesianu. Realizat de Muzeul Municipiului București (MMB), în parteneriat cu Asociația Orbis Tertius / A Treia Lume (OT). Întâlnirile au formate diferite (dialoguri, conferințe, colocvii, seminarii, dezbateri publice etc.), propunând un dialog între curente, mișcări, personalități, viziuni despre lume, teorii, ideologii aflate în consens, rezonanță, tensiune ori conflict. Evenimentele sunt filmate și transmise prin live streaming pe YouTube, fiind apoi arhivate la www.sorinantohi.org (unde se arhivează de asemenea afișele și pliantele) și http://www.youtube.com/channel/UCv5R2xEgA_M5nzwIUGl8kcQ. Arhiva seriei se găsește și la http://muzeulbucurestiului.ro/idei-in-agora.html. Informații și la https://www.facebook.com/IdeiinAgora/, https://muzeulbucurestiului.ro/.
*****
Întâlnirile din al treilea an de Idei în Agora: LI: 1989 in the Balkans: Annus horribilis instead of annus mirabilis. Lecture by Stefan Troebst followed by a dialogue with Sorin Antohi (1.10.2019). LII: The Peaceful Revolution in Leipzig in European and Global Contexts. Public debate. Tobias Hollitzer, Gisela Kallenbach, Michael Kölsch, Matthias Middell, Volker Rodekamp. Welcome address by Gabriele Goldfuss. Opening statement by Michael Kölsch. Moderator: Sorin Antohi (4.10.2019). LIII: Situația studiilor literare. Conferință de Mircea Martin urmată de un dialog cu Sorin Antohi (29.10.2019). LIV: Pe drum, prin ceilalți, către sine. Identitățile unui cosmopolit. Fernando Klabin în dialog cu Sorin Antohi (12.11.2019). LV: Contracultura: muzica și versurile. Alexandru Andrieș în dialog cu Sorin Antohi (26.11.2019). LVI: Revoluție? Istorie, ficțiune, justiție. Gabriel Andreescu în dialog cu Sorin Antohi (3.12.2019). LVII: România și Europa. De la decalaje la convergențe? Bogdan Murgescu în dialog cu Sorin Antohi (14.01.2020)
În pregătire: LIX: 11.02.2020, 18:00. Ultimul copil al Imperiului. De la marginalii sovietici la precariatul de azi. Vasile Ernu în dialog cu Sorin Antohi. LX: 25.02.2020, 18:00. Jazz, cultură, libertate. Virgil Mihaiu în dialog cu Sorin Antohi.
În afara seriei, dar legat de ea, au avut loc: România Mare 2.0. De la insula de latinitate la arhipelagul global, conferință organizată Sorin Antohi (23-24.11.2018); Royal Colloquium IV, From Dystopia to Posthistory. Conveners: Sorin Antohi and Gregory Claeys (23.06.2019); The Museum of the Future / Muzeul Viitorului / Museum der Zukunft. Public debate. Volker Rodekamp, Anselm Hartinger, Adrian Majuru. Moderator: Sorin Antohi (3.10.2019). Evenimentele au fost transmise și arhivate pe canalul YouTube al MMB. Detalii la www.sorinantohi.org.

Număr de vizualizări :42http://feeds.feedburner.com/~r/AgentiaDeCarte/~4/q4I-W4v6Sss?utm_source=feedburner&utm_medium=email" height="1" width="1" alt="" class="CToWUd" />

Expoziție de fotografie „Ultima Lună” de Nicola Bertasi și Marzio V...

Posted: 22 Jan 2020 11:00 PM PST

Luni, 27 ianuarie 2020, la ora 19:00, Accademia di Romania in Roma, cu sprijinul Institutului Cultural Român, va inaugura expoziția de fotografie „Ultima Lună” constând într-un portofoliu de lucrări fotografice aparținând artiștilor Nicola Bertasi și Marzio Villa, proiect curatoriat de Valentina Ribaldi. Seria de imagini expuse a fost realizată în regiunea Maramureș și reprezintă o explorare a stilului de viață al locuitorilor zonei și a tradițiilor uneia dintre cele mai îndepărtate și neschimbate regiuni ale Europei. Expoziția găzduită de Galeria Accademia di Romania va rămâne deschisă din 28 ianuarie până la data de 15 februarie 2020 și va putea fi vizitată pe bază de rezervare. Cei doi artiști care expun, colaboratori ai Studioului Hans Lucas din Paris, vor fi prezenți la ianugurarea evenimentului.

ULTIMA LUNĂ

de Nicola Bertasi și Marzio Villa

Expoziție de fotografie

Cu ocazia sărbătoririi Zilei Unirii Principatelor Române

Inaugurare – Luni, 27 ianuarie, ora 19:00

Galeria de Artă Accademia di Romania in Roma

Viale delle Belle Arti, 110

27.01.2020 – 15.02.2020

 

Conceptul proiectului:

„Un proiect fotografic de cercetare a magiei, a misterului, a visului şi a legăturilor între dimensiunea primitivă a existenţei şi comportamentele umane care persistă, într-un fel, dincolo de contemporaneitate”.

Nicola Bertasi și Marzio Villa au ajuns în Maramureș, după o lungă cercetare fascinată de unicitatea geografică, arhitecturală și culturală a regiunii, cu un interes deosebit asupra bisericilor locale din lemn, renumite în întreaga lume și protejate de patrimoniul UNESCO. În urma unei lungi și atente documentări, cei doi fotografi au ajuns în Maramureș, unde au fost fascinați de unicitatea peisajului, a arhitecturii și a tradițiilor acestei zone extrem de pitorești. De-a lungul călătoriei au popsit în localitățile Sarbi, Budești și Botiza (trei sate antice izolate de dealurile Carpaților), dedicându-se cu curiozitate și atenție înțelegerii și documentării tradițiilor și modului de viață străvechi legate de acest loc.

Ca urmare a experienței și informațiilor acumulate în această perioadă, artiștii au alcătuit un parcurs fotografic compus din treizeci și una de imagini alb-negru pe care îl propun publicului, ca semn şi mărturie a unui trecut bogat, cu rădăcini arhaice, dar și al erodării care progresează o dată cu societatea globală.

Această serie de imagini este ca o poveste care ne însoțește prin Maramureș, îndemnând privitorul să asiste la confruntarea dintre trecut și prezent, să cunoască obiceiurile și chiar intimitatea domestică a locuitorilor unei lumi guvernate de ritmuri diferite, aflată între respectarea valorilor străvechi și împărtășite și nevoile și curiozitățile vremurilor moderne.

 

Despre artiști:

Nicola Bertasi (1983) trăiește și lucrează între Paris și Milano. Licențiat în istorie și literatură la Universitatea de Stat din Milano în 2009, învață în timp ce își lucreze fotografiile în camera obscură. Întotdeauna fascinat de posibilitățile relatării prin fotografie, călătorește prin Europa, Orientul Mijlociu, Magreb, Statele Unite, Cuba și India. Scrie articole pentru diverse publicații și colaborează cu diverse instituții, galerii și festivaluri. Din 2014 este membru al studioului Hans Lucas.

Marzio Villa (1987) locuiește și lucrează la Paris. A studiat multimedia și artă contemporană la Academia Brera din Milano. În primii zece ani de producție fotografică, și-a concentrat cercetările pe structurile sociale, lucrând cu oameni, amintiri și istorii. Pregătirea sa clasică joacă mereu un rol cheie în estetica sa, atunci când transpune și portretizează figura umană în studio, folosind portretul și nudul ca cercetare. Marzio Emilio Villa este membru al Studio Hans Lucas din 2017.

 

Despre Studio Hans Lucas, Paris:

Hans Lucas este un studio de producție dedicat fotografiei și alfabetizării digitale. Din 2006, studioul este implicat în producția de conținut foto, video și multimedia, precum și în formarea producătorilor la toate nivelurile, folosind platformele de difuzare pentru a împărtăși celor interesați conținuturi selectate de la colaboratării săi. În efortul de a crea sinergii deasupra disciplinelor tradiționale, studioul susține și invită artiști, autori, fotografi, regizori și ingineri de sunet să lucreze împreună în colectiv.

 

Link eveniment Facebook

https://www.facebook.com/events/151865999591469/

Expoziția va rămâne deschisă din 28 ianuarie până la data de 15 februarie și va putea fi vizitată pe bază de rezervare.

 

Număr de vizualizări :44http://feeds.feedburner.com/~r/AgentiaDeCarte/~4/XZG523lDNsc?utm_source=feedburner&utm_medium=email" height="1" width="1" alt="" class="CToWUd" />

Ziua UNATC „I.L.Caragiale”, dedicată scenografului Radu Boruzescu

Posted: 22 Jan 2020 10:28 PM PST

Pe 30 ianuarie, „tinerimea universitară” și profesorii UNATC București sărbătoresc ziua Universității și a patronului său, geniul dramaturgiei românești, Ion Luca Caragiale. Sărbătoarea UNATC îi este dedicată în acest an scenografului Radu Boruzescu, căruia Senatul universitar îi va acorda titlul de Doctor Honoris Causa. Ceremonia va avea loc joi, 30 ianuarie 2020, ora 12.00 (Sala „Ileana Berlogea”).

 

În cadrul evenimentului, Uniunea Cineaștilor din România va decerna un Premiu special artiștilor Radu și Miruna Boruzescu, pentru întreaga carieră.

 

Creația artistică prodigioasă a lui Radu Boruzescu include filme, spectacole de teatru și de operă care au marcat viața teatrală și cinematografică din Europa și Statele Unite. Cele peste cinci decenii de creație neîntreruptă au început pe scena Studioului Casandra al IATC, încă din vremea studenției, în 1968, odată cu spectacolul Uriașii munților de Luigi Pirandello, în regia Ginei Ionescu.

 

În 1973, după interzicerea spectacolului Revizorul de N. Gogol, la chemarea lui Lucian Pintilie, merge în Franţa împreună cu soţia și colaboratoarea sa constantă, creatoarea de costume Miruna Boruzescu, unde se vor și stabili doi ani mai târziu. De-a lungul timpului, ambii artiști au contribuit decisiv la realizarea unor capodopere ale teatrului și operei mondiale: Prințesa Turandot de C. Gozzi, Livada de vișini de A.P. Cehov, Rața sălbatică de H. Ibsen, Pescărușul de A.P. Cehov, Azilul de noapte de M. Gorki, Tartuffe de Molière, Carmen de C. Bizet, Flautul fermecat de W.A. Mozart – toate semnate de Lucian Pintilie, Macbett de E. Ionesco, Piațeta de C. Goldoni, Așteptându-l pe Godot de S. Beckett, A douăsprezecea noapte de W. Shakespeare, Falstaff de G. Verdi – semnate de Liviu Ciulei, Cum vă place de W. Shakespeare, Maestrul și Margareta de M. Bulgakov – puse în scenă de Andrei Șerban, dacă este să dăm doar câteva exemple. Radu și Miruna Boruzescu au mai colaborat cu Iulian Mihu, Dan Pița și Mircea Veroiu, Sergiu Nicolaescu, Alexandru Tatos, Radu Penciulescu, David Esrig, Horea Popescu, Petrică Ionescu, Robert Carsen, Dušan Makavejev, Rudolf Nureev, Claude Regy și mulți alți regizori unanim recunoscuți.

 

UNATC îi dedică lui Radu Boruzescu zilelele de 30 și 31 ianuarie, în care vor fi proiectate trei dintre filmele ale căror decoruri le-a semnat, în două dintre ele interpretând și roluri principale.

 

Pe 31 ianuarie, Radu Boruzescu va susține un masterclass dedicat studenților și profesorilor UNATC, dar nu numai.

 

 

Program Ziua UNATC ,,I.L. Caragiale” București

 

 

 

30 ianuarie 2020

 

ora 11:00 – Sala „Ileana Berlogea”

Lansarea ultimului număr al revistei academice de studii de film și media al UNATC CLOSE UP, editată de UNATC Press, cu sprijinul UCIN

 

ora 12:00 – Sala „Ileana Berlogea”

Ceremonia de conferire a titlului de Doctor Honoris Causa al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematogafică ,,I.L.Caragiale” București scenografului RADU BORUZESCU

 

ora 17:00 – Sala „Ileana Berlogea” – Proiecție de film

NUNTA DE PIATRĂ

regia: Mircea Veroiu și Dan Pița

scenografia: Radu Boruzescu și Helmut Stürmer

cu: Leopoldina Bălănuță, Radu Boruzescu, Mircea Diaconu

 

ora 19:00 – Sala „Ileana Berlogea” – Proiecție de film

DUHUL AURULUI

regia: Mircea Veroiu și Dan Pița

scenografia: Radu Boruzescu și Helmut Stürmer

cu: Eliza Petrăchescu, Liviu Rozonea, Ernest Maftei, Lucia Boga

 

 

31 ianuarie 2020

 

ora 11:00 – Sala „Ileana Berlogea”

Masterclass RADU BORUZESCU

 

ora 14:00 – Sala „Ileana Berlogea” – Proiecție de film

FELIX ȘI OTILIA

regia: Iulian Mihu

scenografia: Radu Boruzescu și Liviu Popa

costumele: Miruna Boruzescu

cu: Radu Boruzescu, Julieta Szönyi, Sergiu Nicolaescu, Gheorghe Dinică, Clody Bertola, Gina Patrichi, Ovidiu Schumacher, Violeta Andrei, Eliza Petrăchescu, Leni Dacian

 

ora 22:40 – Sala Atelier

PARTY STUDENȚESC

            (bring your own)

 

 

 

Pentru informații suplimentare: www.unatc.ro; pagina de Facebook

 

Număr de vizualizări :52http://feeds.feedburner.com/~r/AgentiaDeCarte/~4/0p_2UTU-9N4?utm_source=feedburner&utm_medium=email" height="1" width="1" alt="" class="CToWUd" />

„Terapie prin cuvânt”, la Iași

Posted: 22 Jan 2020 10:12 PM PST

Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerului este marcată pe 4 februarie pentru a crește gradul de conștientizare a cancerului și pentru a încuraja prevenirea, detectarea și tratamentul. Asociaţia „Universul Prieteniei” Iaşi în parteneriat cu Asociaţia pentru Managementul Calităţii în Sănătate vă invită marți, 4 februarie 2020, ora 19:00, în Amfiteatrul Institutului Regional de Oncologie Iaşi, la un recital de poezie susţinut de scriitorii Doina Guriță, Rafila Radu şi Vasile Larco, membri ai Uniunii Scriitorilor din România. Alex Marinescu va susține un recital de pian completând programul serii.

Evenimentul se desfăşoară în cadrul proiectului „Terapie prin cuvânt”, iniţiat de Asociaţia „Universul Prieteniei” în anul 2019, cu scopul de a crea o adevărată oază de alinare a sufletului celor aflaţi în suferinţă fizică.

„Poezia este un fel de terapie, este expresia unor afecte aflate în inconștient. Deci poate vindeca”- declară Daniela Luca, doctor în psihopatologie și psihanaliză, și poetă.

Desigur că poezia și muzica nu pot înlocui medicamentele și tratamentele de specialitate, însă pot fi o terapie alternativă cu efect, cel puțin, paliativ.

Amfitrionul întâlnirii este  Conf. Univ. Dr. Vladimir Poroch,  de la Universitatea de Medicină și Farmacie  „Grigore T. Popa” Iaşi, medic  coordonator la IRO Iaşi,  Compartimentul Îngrijiri Paliative.

Evenimentul va fi moderat de Rodica Rodean, preşedintele Asociaţiei „Universul Prieteniei” Iaşi.

 

 

 

Număr de vizualizări :74http://feeds.feedburner.com/~r/AgentiaDeCarte/~4/hn61c8edYOA?utm_source=feedburner&utm_medium=email" height="1" width="1" alt="" class="CToWUd" />

Crime + Investigation transmite al doilea sezon din serialul docume...

Posted: 22 Jan 2020 09:23 PM PST

Crime + Investigation® difuzează, în exclusivitate, din 23 ianuarie 2020, în fiecare joi, de la ora 21:00, cel de-al doilea sezon al serialului „Orele dinaintea crimei”, care prezintă cazuri reale de crime și modul în care detectivii încearcă să reconstituie ultimele ore din viața victimei pentru aflarea adevărului.

Acest serial documentar urmăreşte detectivii pe măsură ce aceștia reușesc să pună cap la cap evenimentele petrecute în intervalul critic al ultimelor 24 de ore din viața victimei. Pentru a ajunge la o interpretare cât mai apropiată de adevăr, aceștia se concentrează asupra elementelor cheie cu ajutorul cărora vor putea identifica atât mobilul crimei cât și autorul acesteia. Tensiunea crește odată cu acumularea unor detalii care îi aduc pe detectivi mai aproape de rezolvarea cazului respectiv.

 

Fiecare episod analizeză din perspective distincte traseul ultimelor ore din viața victimei, făcând apel la expertiza unor specialiști, dar și a martorilor, astfel încât fiecare element, inițial aparent desprins din context, devine extrem de important în cheia dezvăluirilor finale.

Despre Crime+ Investigation

Crime + Investigation® dezvăluie lumea complexă și fascinantă a crimelor, purtând telespectatorii într-o călătorie în căutarea adevărului, dreptății şi a unei mai bune înțelegeri a comportamentului unui ucigaş. Fiecare călătorie este personală şi emoţională, fiind completată de poveştile anchetatorilor, experţilor şi a victimelor și apropiaților acestora. Crime + Investigation® este disponibil la nivel internațional în peste 50 de milioane de locații și difuzat în 18 limbi.

Despre A+E Networks®

A+E Networks® UK este un joint venture între A+E Networks® şi Sky. Portofoliul său include televiziuni factuale și de divertisment de înaltă calitate, precum HISTORY®, Lifetime®, Crime + Investigation®, H2® și noua televiziune free-to-air BLAZEhttps://s.w.org/images/core/emoji/11/72x72/2122.png" alt="™" class="CToWUd" />. A+E Networks® UK a fost lansat în noiembrie 1995 şi operează în prezent 18 televiziuni transmise în 56 de milioane de locuinţe din 102 de ţări, din Regatul Unit, Scandinavia, Benelux, Europa Centrală şi de Est, Africa şi Orientul Mijlociu. Compania deține birouri în Londra, Varșovia, Copenhaga, Amsterdam și Johannesburg.

Vizualizări: 2

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

199 state 

(ultimul: Sint Maarten)

Numar de steaguri: 263

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 43

1 stat are peste 600,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 90.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

3 state au peste 10.000 clickuri (ItaliaFranta,  

Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

24 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. DAFFI'S BOOKS

https://www.daffisbooks.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

33. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

Schnell und Steiner

Creat de altmariusplus Iun 19, 2013 at 1:59pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Iun 19, 2013.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell &Steiner

Creat de altmariusclassic Dec 21, 2012 at 6:55pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Dec 21, 2012.

Hermann Hesse -bucher

Creat de altmariusscience Nov 7, 2012 at 5:47pm. Actualizat ultima dată de altmariusscience Nov 7, 2012.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell & Steiner - 1

Creat de altmariusclassic Oct 8, 2012 at 7:52pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Oct 8, 2012.

© 2020   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor