altmarius

cultură şi spiritualitate

Perspective imediate :

Nevoia de sărbătoare

Diferenţa dintre un om apatic şi un altul care cu mari eforturi a reuşit să se apropie de starea de trezie constă tocmai în capacitatea de-a depăşi golurile existenţiale. În cazul celui dintâi, acestea sunt ca şi ignorate, fiindcă toată viaţa lui este un gol. Când totuşi le conştientizează, fie le consideră mofturi, indispoziţii trecătoare şi se ascunde în spatele unor scuze de felul: nu am chef, nu sunt în apele mele.

E de la sine înţeles pe de altă parte că un asemenea tip de om nu mai ştie să-şi folosească timpul liber. Sau tocmai timpul liber ajunge să-l tiranizeze fiindcă vede că nu ştie cum să şi-l umple. Preferă poate de aceea să tragă ca o vită la jug, să muncească de dimineaţă până seara, dar să nu fie cumva pus în faţa vreunei dileme. În acest fel marxismul se răzbună. Munca e alienare, dar şi aşa-zisă salvare pentru cei care nu sunt în stare de altceva. Numai că atributul principal al omului nu este dat de puterea de-a munci - deşi avem toată stima pentru adevăraţii muncitori -, ci de bucuria de-a sărbători. Dacă am uitat starea aceasta de graţie, nu mai suntem oameni. Primejdia robotizării - formă rafinată a abrutizării - ne paşte însă pe toţi. De aceea am şi spus că majoritatea dintre noi nu mai ştiu să-şi umple timpul liber şi în ultimă instanţă ajung chiar să se teamă de aşa ceva. Ca să iasă din încurcătură organizează petreceri deşănţate, mănâncă şi beau peste măsură, dacă au bani călătoresc în neştire fără să înţeleagă nimic din ce au vizitat, în cele din urmă sunt nevoiţi să recunoască faptul că abia aşteaptă să se întoarcă la locul de muncă. Pentru asemenea oameni pensionarea este o mare belea. Liberi toată ziua, le vine să se urce pe pereţi.

Trăim, fără îndoială, în paradigma unui activism feroce. Lumea aceasta nu-i tolerează pe leneşi. Dar tot lumea aceasta nu ştie că în interiorul fiecărui leneş se ascunde un contemplativ. Şi astfel mă întorc la începutul acestor rânduri. Golurile existenţiale, intervalele moarte când nu ne mai găsim rostul reprezintă tocmai reversul clipelor de sărbătoare. Dacă sărbătoarea descrie un prea plin, o expansiune a vitalităţii şi o racordare la principiile sacre ale cosmosului, criza existenţială redă exact invers pustiul pe care omul este silit să-l străbată. Detenţia intră în aceeaşi categorie a golului, dacă nu e chiar cel mai adecvat simbol. Un om lipsit de libertate se confruntă cu aceeaşi faţă sumbră a vieţii. Lui nu i se mai arată Jupiter, ci Saturn. Dar lui îi mai este dată o şansă. Ani de zile, în loc să se ruineze fizic şi mental, poate să înţeleagă că deşertul în care se află nu e ceva absurd insuportabil, ci încifrează Sensul. Asemănător, momentele pustii din viaţa noastră au aceeaşi semnificaţie. Deşi nu suntem închişi, ne simţim de fapt într-o teribilă captivitate. Nu ne opreşte nimeni să ieşim din casă şi să ne plimbăm, doar că starea noastră sufletească este a unuia care nu se poate bucura de asemenea avantaje. Atunci însă putem vorbi de marea şansă. Simţindu-ne captivi, facem un prim pas spre transfigurare. Pe buze primim gustul adevăratei sărbători. Un om care sărbătoreşte este un om treaz care a învins golul. Plenitudinea umple toată fiinţa lui. Nu se va mai plictisi fiindcă această faţă a demonului îi este străină. Uriaşa industrie a loisir-ului care domină astăzi lumea ar trebui mai degrabă să ne deprime decât să ne încurajeze. Un om care se distrează fără să fie treaz este în consecinţă un mare nefericit. Chiar un damnat. Inconştient îşi dă seama de lucrul acesta şi atunci, mă repet, vrea înapoi la muncă. Astfel, satul nostru global a ajuns un lagăr populat de făpturi apatice sau isterice. De roboţi sau de descreieraţi. De aceea avem neapărată nevoie de un strop de autentică sărbătoare. "Holiday" este zi sfântă, şi nu vacanţă decerebrată. Sărbătorind, ne facem mai buni şi aducem lumină celor orbi.

Vizualizări: 19

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

198 state 

(ultimul: Guyana)

Numar de steaguri: 262

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 44

1 stat are peste 600,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 90.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

3 state au peste 10.000 clickuri (ItaliaFranta,  

Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

23 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. BUCURESTIUL MEU DRAG

http://www.orasul.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

33. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

Schnell und Steiner

Creat de altmariusplus Iun 19, 2013 at 1:59pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Iun 19, 2013.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell &Steiner

Creat de altmariusclassic Dec 21, 2012 at 6:55pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Dec 21, 2012.

© 2019   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor