http://corbiialbi.ro/wp-content/uploads/2020/01/sevecsek_renata-1-300x200.jpg 300w" sizes="(max-width: 550px) 100vw, 550px" />
M-am nãscut la Budapesta, și nici nu mi-a trecut prin cap vreodatã, cã o sã vin în România sã-mi perfecționez studiile cu motivul cã unele forme ale învãțãmântului universitar românesc sunt mult mai realistice, decât cele din Ungaria. Astfel eu, cetãțean maghiar, studiez acum în Cluj-Napoca, ba chiar mi-am gãsit locul în societate fiind actualmente reporter la TVR Cluj, vorbind maghiara și engleza – învãțând desigur româna.
Am sosit în Cluj-Napoca printr-un program european, la 22 februarie 2012. Prima noapte am petrecut-o plângând non-stop. Desigur nu pentru faptul cã iarna la Cluj ar fi mai grea decât cea din Budapesta și nici pentru acele clãdiri care dãdeau impresia unui anturaj socialist.
Dimineața m-am trezit într-o țarã unde nu fusesem nicioadatã pânã acum, o țarã care era „de evitat” în viziunea prietenelor mele – o țarã unde nu aveam pe nimeni. Prima traumã a fost întâlnirea cu administratorul, care nu știa o boabã nici în maghiarã nici în englezã, ceea ce pentru mine însemna, cã voi fi tratatã ca o extraterestrã. „CNP-ul maghiar” avea alt format, nu se incadra în rubrici, degeaba am explicat, cã este un numãr „euroconform”.
Deci primirea nu a fost chiar una cãlduroasã. M-am mirat cã aproape nimeni nu vorbea maghiara – deși UBB are o linie puternicã în limba maghiarã. Oricum era o perioadã foarte grea, cu probleme grave de comunicare, deoarece nici engleza nici maghiara nu se prea foloseau în locurile publice, mai ales la standurile unde nu aveai posibilitatea sã explici mult, stând la rând. Oricum, eu încercam la început sã comunic în maghiarã și aceastã perseverențã m-a și ajutat un pic, deoarece dupã un timp cei din anturajul meu s-au deschis, rupând maghiara. (Încã nu știam, cã foarte mulți români din Cluj rup maghiara la un nivel comunicativ apreciabil.)
O alinare oarecare mi-au dat-o colegele de camerã: o polonezã, apoi prietenii mei noi, olandezi, germani, italieni, americani, spanioli. Primele cuvinte în maghiarã le-am auzit numai la UBB, pe coridor.
http://corbiialbi.ro/wp-content/uploads/2020/01/sevecsek_renata-300x200.jpg 300w" sizes="(max-width: 550px) 100vw, 550px" />Din primele zile m-a fascinat stilul modern al Universitãții Babeș-Bolyai. Eram studentã la foto, film și media și consemnam cu mirare plãcutã, cã dupã trei ani petrecuți la universitatea din Pécs (Ungaria) la aceași specialitate, la Cluj am primit din primul moment o camerã de luat vederi în mânã!
În Pécs cursurile aveau un caracter teoretic pronunțat, de o așa manierã, încât în trei ani de studii, deși studiam foto-film, nu primeam camerã în mânã… La un moment dat m-am gândit pe coridorul univeritãții din Pécs, cã cine știe, poate filmul nici nu are legãturã cu camera de luat vederi, cu operatorul și asistentul de sunet… Aici la Cluj am simțit prima datã, ce înseamnã lucrul în echipã, fãcând de la început reportaje și filmulețe.
Au trecut repede lunile de curs „câștigate” prin proiectul european amintit, așa cã trebuia sã mã întorc la Pécs.
Marea surprizã a mea a fost, cã nu mai puteam sã mã integrez total în societatea universitarã ungarã. Trãiam bine în Ungaria, eram acasã, puteam vorbi în maghiarã când vroiam, stãteam în cãmine supermoderne, aveam mulți prieteni…
și dupã un timp mi s-a fãcut dor de România. Da. Așa este. Mie, nãscutã în Budapesta, studentã la Pécs mi s-a fãcut dor de România.
Dupã schimburi intense de scrisori, cu ajutorul profesoarei mele Etelka Márkus, am reușit sã ajung în redacția minoritãți ca reporter-stagiar. Când trebuia sã rãspund la întrebarea, pe cât timp cer „transferul” din Pécs, spuneam cu voce tare: perioadã maximã!
și atunci s-a deschis într-adevãr România pentru mine! Atmosfera multietnicã de la Cluj, provocarea de a lucra în echipe în care se vorbea numai și numai româna, lumea mult mai deschisã și mai familiarã decât în Ungaria. Relațiile specifice intercomunitare au fost iarãși o revelație pentru mine, deoarece pentru anturajul meu maghiar eram un pic „tápos”*, iar pentru români „ungur pannonic”.
http://corbiialbi.ro/wp-content/uploads/2020/01/sevecsek_renata2-300x226.jpg 300w" sizes="(max-width: 550px) 100vw, 550px" />Sevecsek Renáta (în stânga) și viceprimarul Clujului, Horváth Anna
Cu timpul am început sã înțeleg specificitãțile conviețuirii, a redactãrii știrilor, efectuarea de reportaje, moderare, prezentare în direct, etc. Mi-am înbunãtãțit engleza, și prin discuțiile cu mine (mai ales la montajul materialelor) și colegii români și-au îmbunãtãțit English-ul, fiind nevoiți cu toții sã conversãm despre tematici de specialitate, folosind expresii uzuale englezești.
Dupã ce a trecut acest an la Cluj, nici nu se mai punea problema sã plec acasã. Sunt reporter la TVR Cluj și mã ocup de ceea ce am visat de la începuturi: sã pot realiza reportaje, sã filmez, sã fiu utilã societãții .
La Pécs nu am reușit asta, dar iatã, Clujul „m-a adoptat”.
Astfel la întrebarea, mã deranjeazã sau nu „aspectele postbalcanice” ale prezentului meu clujean, pot rãspunde cu onestitate: nu. Mã simt acasã la Cluj. Cluj-Kolozsvár a devenit cãminul meu.
Iar dacã mã întrebați, cum stau cu limba românã, o sã spun cu voce tare: binișor! Cu gramatica mai vedem noi…
____
*tápos („cineva care este alimentat cu substanțe concentrate, în loc sã mãnânce mâncare gãtitã, sãnãtoasã”): expresie mai mult colocvialã decât cvasi-peiorativã folositã de tinerii maghiari din Transilvania pentru a identifica ungurii din Ungaria; o aluzie la modul de viațã și de hrãnire a celor din Ungaria – diferitã cât de cât de cea transilvãneanã –, un mod de viațã „nenatural”, care imitã occidentul, având la bazã obiceiuri preluate fãrã selecție din economia de consum, cu iz snobistic.
07. Decermbrie.2014.
Sevecsek Renáta (text lectorat/tradus de colegi)
){kind=link}
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius