altmarius

cultură şi spiritualitate

Muzicianul italian Al Bano împlineşte 75 de ani

https://www.agerpres.ro/documentare/2018/05/20/documentar-muzicianu...

Al Bano (nume real Albano Carrisi) s-a născut la 20 mai 1943, în localitatea italiană Cellino San Marco. Când era copil, după ce se întorcea de la şcoală, lucra la câmp, timp în care cânta melodii pe care le născocea şi-i rămâneau apoi în suflet. Când a împlinit 17 ani a pornit spre Milano, unde a început să lucreze în construcţii, iar banii strânşi îi trimitea acasă, scriind familiei că o duce bine.

Într-o zi a citit prin ziare că Adriano Celentano caută tinere talente şi s-a dus să-şi încerce norocul. I s-a spus personal de către marele Celentano că are voce frumoasă şi a fost reţinut printre colaboratorii săi. În 1965 a fost trimis, din iniţiativa aceluiaşi Celentano, la concursul de preselecţie pentru festivalul de muzică uşoară de la San Remo. Atunci a văzut-o pentru prima dată pe Romina Power.

În 1966, Al Bano are un mare succes cu cântecul ''Nel stele'', care ajunge repede pe locul întâi în topurile italiene. Un an mai târziu, el însoţeşte trupa The Rolling Stones în turneul acesteia prin Italia. În 1968 înregistrează pentru radio, după care începe să fie asaltat de casele de discuri. Primeşte oferte pentru a juca în filme. De altfel, Romina i-a fost parteneră mai întâi pe ecran şi după aceea în viaţă. În 1967, cei doi s-au întâlnit în timpul filmărilor la producţia "Nel Sole", numit după una dintre piesele artistului. În 1970, cei doi s-au căsătorit în Cellino San Marco. Au filmat împreună câteva filme, între 1967 şi 1983, potrivit site-ului www.lifeinitaly.com.

 


În 1975, cuplul a lansat albumul de debut, "Dialogo", urmat de un lung şir de materiale discografice. Un an mai târziu, cei doi au reprezentat Italia la Eurovision cu piesa "We'll Live It All Again", interpretată în engleză şi italiană. Câţiva ani mai târziu, în 1982, ei au spart topurile cu patru hituri care au făcut înconjurul lumii.

Al Bano şi Romina au câştigat în 1982, premiul al II-lea la San Remo cu celebra melodie ''Felicita''. Piesa a devenit un hit şi s-a vândut în peste 6 milioane de unităţi, în 1985 primind German Golden Globe. În acelaşi ani, cuplul lansează două albume: "Felicita" şi "Che Angelo Sei".

 


Anul 1984 le aduce marele premiul al Festivalului San Remo, cu piesa "Ci sara", de pe albumul "Effetto Amore". În 1986 concurează la Eurovision cu "Magic Oh Magic", însă încheie concursul pe poziţia a şaptea. Urmează un contract semnat cu WEA şi lansarea albumului de succes "Sempre sempre".

În 1987 apare unul dintre cele mai cunoscute albume Albano şi Romina Power, "Liberta", dar este şi anul unei noi participări la San Remo cu "Nostalgia canaglia".

Doi ani mai târziu apare albumul "Fragile", care include un duet Romina şi Tyrone Power jr, fratele său. În 1990, Albano şi Romina lansează două noi albume de studio, "Fotografia di un momento" şi "Weihnachten bei uns zu haus". După 1990, cuplul vizitează România şi au un succes imens atât în rândul nostalgicilor muzicii lor, cât şi în rândul tinerilor care nu le cunoşteau muzica.

 


Un an mai târziu, cuplul aniversează 25 de ani de mariaj. Fericirea însă a ţinut puţin timp, pentru că, în ianuarie 1994, fiica lor cea mare, Ylenia Carrisi, dispare în New Orleans. Pentru cei doi începe o perioadă grea, de căutări nesfârşite, iar cariera muzicală intră într-un con de umbră. Al Bano s-a despărţit de Romina în 1999. Pe lângă Ylenia, născută în 1970, cuplul mai are trei copii - Yari (1972), Cristel (1985) şi Romina Jolanda (1987).

În 1997, Al Bano a revenit la statutul de artist solo şi a susţinut mai multe turnee, singur sau colaborând cu diverşi artişti de renume, lansând, de asemenea, numeroase albume care au avut mare succes pe plan european. A vizitat în repetate rânduri România.

 


Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES FOTO - Al Bano şi Romina Power la Sala Palatului, 2014


În octombrie 2013, cuplul muzical Al Bano şi Romina Power se reuneşte şi cântă din nou împreună, la Moscova. Cei doi au cântat celebrele lor hituri în două concerte susţinute la Crocus Hall din Moscova în faţa a 8.000 de spectatori. În 2014, au cântat în concert la Sala Palatului din Bucureşti, iar în 2015, la deschiderea celei de-a 65-a ediţii a festivalului de muzică de la San Remo, au fost invitaţi să cânte aceeaşi piesă pe care o cântaseră în 1982, renumita "Felicita".

În 2016, Albano a fost supus unei intervenţii chirurgicale de urgenţă după ce a suferit două infarcturi. În martie 2017, a fost internat în spital după ce a suferit o ischemie uşoară.

La începutul anului 2018, artistul a anunţat că divorţează de Loredana Lecciso şi că îşi încheie cariera artistică la finalul aceluiaşi an. AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu, editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Vizualizări: 42

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

194 state 

(ultimul: Somalia)

Numar de steaguri: 258

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 48

1 stat are peste 550,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 85.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

3 state au peste 10.000 clickuri (ItaliaFranta,  

Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

26 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. COLTUL COLECTIONARULUI

http://www.coltulcolectionarului.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. BUCURESTIUL MEU DRAG

http://www.orasul.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26. POVESTI SASESTI

http://povestisasesti.com/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

29. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

30. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

31. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

32. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

© 2018   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor