MODELUL DE ŢARĂ (II). Proiectul a fost trimis către Clubul de la Roma, World Future Forum şi OECD

[Miron Manega]

Nu este nici o nouă utopie, nici o păcăleală gen “luminiţă de la capătul tunelului”. Este un proiect funcţional care se va derula oricum, cu voia sau fără voia statului român. Tot ce ar avea de făcut Parlamentul, Guvernul sau Preşedinţia ar fi să-i asigure cadrul legal. Dacă nu, o va face Uniunea Europeană. Autorul proiectului este prof. dr. Florian Colceag.

Modelul de Ţară seamănă izbitor, în privinţa expertizei istorice, a diagnozei sociale, a motivaţiei şi a reperelor de bune practici (preluate din experienţa sistemelor britanice) cu teoria Statului Organic a lui Mihai Eminescu. Modelul de Ţară nu este însă doar o teorie, ci şi (mai ales) un manual de lucru, Florian Colceag având avantajul instrumentelor de cercetare ale secolului XXI. “Modelul de ţară” este un fel de maşină pe care autorul ei te învaţă şi cum s-o construieşti, şi cum s-o utilizezi.

“Avem în diaspora somităţi mondiale despre care în România nu se ştie nimic”

Să revenim pe pământ. S-a mai realizat în lume ceva asemănător?

Nu de o asemenea anvergură. Dar toate programele funcţionale din lume se pot exprima printr-o reprezentare matemtică.

Pe ce se bazează, în afară de proiectul propriu-zis, estimarea succesului acestui proiect? Care sunt premizele favorabile?

Bunele practici, adică experienţa anterioară. E un principiu fundamental în demararea oricărui proiect. Există un număr de capete de program care, peste tot în lume unde au fost aplicate, au adus beneficii. Dar nu fiecare singur, ci la pachet. Prin “modelul de ţară”, noi putem pune pe picioare o structură funcţională cu 120 de specialişti iniţial – câte patru pe fiecare direcţie mare – care, la rândul lor, gestionează fiecare un alt număr de persoane pe care le specializează pentru derularea unor zeci de programe. E vorba de o formare de formatori care se desfăşoară simultan cu derularea programelor. Acest mecanism se poate face rapid, dar numai cu oameni specializaţi.

Avem aceşti specialişti?

Bineînţeles. I-am avut dintotdeauna, dar nimeni nu i-a luat în seamă. Şi – atenţie! – o bună parte dintre aceştia se află în diaspora. Nu li s-a cerut niciodată sprijinul, pentru că nu li s-a înţeles rostul. Oamenii ăştia, somităţi internaţionale de care în România nu se ştie nimic, sunt dispuşi să contribuie la redresarea ţării de origine. Asta dacă li se cere acest lucru şi dacă ar avea în România conexiunea credibilă pentru ei.

Ce înseamnă o conexiune credibilă?

Oameni ca ei. Care gândesc şi acţionează după aceleaşi reguli, care cunosc aceste reguli şi care sunt specialişti recunoscuţi în domeniu. Specialiştii, de oriunde ar fi, se cunosc între ei, de la un anumit nivel de autoritate în sus.
Revin… Aşadar, specialiştii există. Iar acum, în situaţia luptei pentru resurse europene, suntem în situaţia de a avea soluţia şi de a nu o putea aplica, din cauza atitudinii greşite a instituţiilor statului român.


“Nu convine nimănui să fim altceva decât o piaţă de cumpărători mărunţi”


Invenţiile româneşti, printre care motorul cu apă al lui Mihai Ruşeţel, sau dispozitivul care reduce consumul de carburant cu 90% al lui Iordan Stavar, sau invenţiile lui Justin Capră, sunt luate în calcul de “modelul de ţară”?

Bineînţeles. Invenţiile constituie una dintre direcţiile majore ale redresării economice a României. Să luăm exemplul pe care l-aţi dat: motorul cu apă, care a fost pus la punct încă de acum 30 de ani. Dacă sprijinim producţia unui asemenea motor – şi cercetarea prealabilă producţiei – piaţa este, practic, infinită. Bineînţeles că asta va declanşa tot soiul de conflicte şi piedici, pentru că va fi afectată piaţa maşinilor cu carburant clasic – benzină sau motorină - , dar să ştiţi că aceste piedici nu sunt atât de mari pe cât se aude… Aici e vorba de manipulare, de nişte fantasme induse subliminal, că, vezi, Doamne, nu te lasă unii să demarezi aşa ceva… Să fim serioşi, a încercat cineva şi n-a reuşit? Conflicte vor fi, bineînţeles, la nivelul politicului economic înalt, la nivel european. Pentru că e un fapt evident - nu există nicio teorie a cospiraţiei - nu ne doreşte nimeni competitivi pe piaţă cu asemenea produse, şi nu convine nimănui să fim altceva decât o piaţă de cumpărători mărunţi. Deci e clar că se vor opune cumva, dar nu în stil mafiot. Se vor folosi mai mult de tendinţa noastră spre delăsare, pe ideea că vom renunţa înainte de a începe. Dovadă numărul foarte mare al invenţiilor pe care nu le-a produs nimeni în serie, până acum. Nici n-a încercat nimeni vreodată, nici din partea statului, nici în mediul privat.

Deci, pe scurt, care e soluţia redresării reale a României?

Răspunsul complet este “modelul de ţară”. Un rezumat al răspunsului: politicile publice (policy making) şi specialiştii în aceste politici publice.

Am identificat până acum, din cele ce mi-aţi spus, două mari forţe, două resurse umane ale Modelului de Ţară: inventica şi inventatorii, pe de o parte, şi “creierele” din diaspora. Aceste “forţe” sunt înştiinţate de existenţa proiectului, sunt dispuse să-l sprijine?

Da, sunt avizate de existenţa proiectului şi sunt dispuse – aş spune chiar nerăbdătoare – să participe la derularea lui.


“Protecţia statului este doar o facilitate”


Mai sunt şi alte forţe pregătite să intre în “joc”?

Da. Destule. Mai multe decât minimul necesar. În afară de persoane izolate, încadrate în diferite structuri de specializare - academicieni, medici, ingineri, economişti, jurnalişti – care şi-au oferit sprijinul activ, necondiţionat, există o structură compactă, constituită special pentru reconstrucţia României: Liga Studenţilor Români din Străinătate. Este “noua generaţie paşoptistă”, cum le place lor să se prezinte. Sunt super-deştepţi, puternici, neinhibaţi, neşantajabili şi... mulţi. Viitorul lor e asigurat în afara ţării, pentru că sunt foarte competenţi şi ofertaţi de o mulţime de universităţi, instituţii sau corporaţii. Refacerea României este o opţiune pentru ei, nu o soluţie impusă. Imaginaţi-vă 1.500 de super-creiere adunate la un loc ca să acţioneze într-o direcţie comună. Iar direcţia e asta. Nu i-a obligat nimeni, nu i-a forţat nimeni.

Şi dacă “statul” nu va marşa la ideea asta?

Oportunitatea susţinerii nu este atât pentru proiect, cât pentru stat. Pentru că proiectul poate fi validat direct de Uniunea Europeană şi se va derula oricum, nu e dependent de stat. Protecţia statului este doar o facilitate. Deja proiectul este trimis către Clubul de la Roma, către World Future Forum şi catre OECD spre studiu, ajungând astfel şi la Uniunea Europeana..
Guvernul României are mai multă nevoie să sprijine acest proiect, decât are proiectul să fie sprijinit... Dar, cu sau fără ajutorul guvernului, al Parlamentului sau al oricărei instituţii a statului român, aplicarea “modelului de ţară” este inevitabilă.

Valoarea financiar-monetară e singurul criteriu al Modelului de Ţară?

Este doar una dintre valorile pe care se bazează proiectul. În România, faptul că valorile-brand, valorile de cunoaştere şi valorile comunitare nu sunt apreciate, ci depreciate, ne-a pus pe noi într-o situaţie extrem de subţire în faţa Europei şi a lumii. Pentru că o ţară îşi poate reface economia pornind de la prestigiul unui brand, a unor valori de cunoaştere sau comunitare. Acestea din urmă, de pildă, denotă o bună organizare internă, ceea ce înseamnă că oamenii sprijină nu numai o persoană sau alta, ci ideile, principiile, soluţiile, invenţiile. În managementul crizelor - şi noi suntem în criză - singura soluţie o constituie programele de autoorganizare. Ca în chibuţurile evreieşti.

Ce sunt chibuţurile?

Chibuţurile sunt mici organizaţii în deşertul din Israel. Adică în jurul unei oaze s-au strâns câteva mii de oameni care au trebuit să supravieţuiască. Şi au făcut-o oferindu-şi unii altora serviciile, ajutându-se unii pe alţii. Venitul unui chibuţ e echivalent cu venitul naţional al unui stat mediu.

VA URMA

Click pentru a citi proiectul MODELUL DE ŢARĂ