altmarius

cultură şi spiritualitate


Foto Kurt Hielscher

Există  persoane care mă întreabă de ce nu publicăm nimic despre misterioasa peşteră din inima Bucegilor, cea unde se petrec fenomene paranormale şi dispariţii misterioase,

aflată pare-se în legătură cu Buricul Lumii din vârful Omu. Răspunsul e simplu: nu vreau să fiu concediat.

 

După principiul extraordinary claims require extraordinary evidence – revista noastră este între publicaţiile care nu-şi pot asuma responsabilitatea de a transmite cititorilor informaţii despre fenomene ce  desfid  legile naturii. Doar dacă ar exista  dovezi foarte solide, din surse foarte  credibile. Ceea ce nu se întâmplă. Oameni de ştiinţă nesuferiţi, cu argumentele lor prozaice, retează aripile aspiraţiei noastre către miraculos.

Dar Bucegii sunt extraodinari şi fără să inventăm farfurii zburătoare ce ies noaptea de sub Mecetul Turcesc.

Arhitectura geologică a  Bucegilor este bine studiată. Dan Patrulius, unul dintre cei mai mari geologi români, le-a cercetat fiecare colţişor şi a făcut numeroase descoperiri. Sub pasul Strunga a pus în evidenţă o adevărată arhivă a timpurilor mezozoiece, cu o excepţională faună fosilă, cu feluriţi corali, crini de mare, arici de mare, numeroase specii de moluşte şi cefalopode. Un sit de referinţă mondială. Amonitul Oppelia japonica. a fost găsit doar aici şi în Japonia, o dovadă că marele ocean Tethys înfrăţea în jurasic mările de la noi cu cele din Extremul Orient. Structura Bucegilor este în formă de imensă copaie, sau sinclinal, cum spun geologii,  care are pe flancuri calcare jurasice iar în mijloc o imensă masă de conglomerate. Ambele roci au o personalitate morfologică pregnantă şi le datorăm unele dintre atracţiile  acestor munţi. Pe conglomerate s-au forma Babele, Sfinxul, alte plăsmuri antropomorfe cioplite de vânturi.

Calcarele din flancuri găzduiesc frumoase fenomene carstice, mai ales chei şi peşteri. Dacă spre Sinaia se cunoaşte Grota Sfânta Ana, în versanţii vestici ai Ialomiţei este celebră Peştera Ialomiţei, mai ales datorită schitului clădit sub portalul ei, pasămite încă pe timpul legendarului domnitor Negru Vodă. În 1898 inginerul Sângeorzan din Sinaia a descoperit Sala Urşilor, denumită aşa după prezenţa scheletelor giganţilor epocii glaciare, urşii de cavernă, găsite aici. Peştera Ialomiţei are cca 1200 metri lungime şi, deşi amenajată cam rudimentar, este un foarte vizitat obiectiv turistic.

Dar la porţile sudice ale masivului, mai sus de Moroieni, se află peştera Rătei, de 5 ori mai mare decât Peştera Ialomiţei. Galeriile au aspectul unor canioane înguste şi înalte şi şerpuiesc în meandre elegante, de parcă ar fi trasate cu compasul. În secţiune, porţiunile largi, săpate în timpul îngheţului din cuaternar, alternează cu cele înguste, din episoadele de încălzire. Răteiul este astfel o diagramă în piatră a oscilaţiilor climei glaciare.

Într-o mică peşteră din Cheile Tătarului au fost descoperiţi molari de neanderthalieni. După multe campanii de explorare au apărut şi alte peşteri în Bucegi, unele chiar în conglomerate, cum este  Avenul din Babele.

Studiile geotehnice efectuate pentru proiectarea  barajului Bolboci au pus în evidenţă că în axul sinclinalului Bucegilor, ce coincide cu Valea Ialomiţiei, în adâncime, există un puternic drenaj subteran. Pentru a lămuri direcţia curgerii inginerii proiectanţi ar fi injectat în această conductă naturală 86 kg de fluoresceină, o cantitate fantastică, care ar fi putut  înverzi  Oltul timp de o săptămână. Dar colorantul a fost digerat de intestinele carstice ale masivului fără a se semnala un loc de apariţie. Probail că în legătură cu aceste drenaje subterane este şi sursa 7 Izvoare de la Scropoasa, un izvor puternic de apă plată. Deci mistere mai putem descoperi în Bucegi.

– Cristian Lascu

Vizualizări: 12

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

194 state 

(ultimul: Somalia)

Numar de steaguri: 258

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 48

1 stat are peste 550,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 85.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

3 state au peste 10.000 clickuri (ItaliaFranta,  

Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

26 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. COLTUL COLECTIONARULUI

http://www.coltulcolectionarului.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. BUCURESTIUL MEU DRAG

http://www.orasul.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26. POVESTI SASESTI

http://povestisasesti.com/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

29. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

30. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

31. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

32. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

Schnell und Steiner

Creat de altmariusplus Iun 19, 2013 at 1:59pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Iun 19, 2013.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell &Steiner

Creat de altmariusclassic Dec 21, 2012 at 6:55pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Dec 21, 2012.

Hermann Hesse -bucher

Creat de altmariusscience Nov 7, 2012 at 5:47pm. Actualizat ultima dată de altmariusscience Nov 7, 2012.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell & Steiner - 1

Creat de altmariusclassic Oct 8, 2012 at 7:52pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Oct 8, 2012.

Neuerscheinungen zum Schnell &Steiner - 3

Creat de altmariusclassic Oct 8, 2012 at 7:50pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Oct 8, 2012.

Neuerscheinungen zum Bohlau - 1

Creat de altmarius Aug 29, 2012 at 7:30am. Actualizat ultima dată de altmarius Aug 29, 2012.

Neuerscheinungen zum Schnell & Steiner - 2

Creat de altmarius Aug 29, 2012 at 7:26am. Actualizat ultima dată de altmarius Aug 29, 2012.

Neuerscheinungen zum Schnell & Steiner

Creat de altmariusplus Mar 14, 2012 at 3:01pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Mar 14, 2012.

Grosse Kunstfuhrer: Maribor

Creat de altmariusconcurs Feb 22, 2012 at 1:08pm. Actualizat ultima dată de altmariusconcurs Feb 22, 2012.

© 2018   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor