de DAN-MARIUS ZARAFESCU
Mircea Diaconu a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” din Bucureşti, în anul 1971, specializarea actorie, la clasa profesoarei Sanda Manu. A debutat pe o scenă profesionistă în 1970, la Teatrul „Bulandra”, în Harfa de iarbă de Truman Capote, regia: Crin Teodorescu. La un an după terminarea facultăţii, Mircea Diaconu a fost angajat în acest teatru, unde a lucrat până în anul 1982, când s-a transferat la Teatrul „Nottara”. Între 1990 şi 2001 a fost liber profesionist, iar din 2001, timp de un deceniu, a fost directorul Teatrului „Nottara”.
Mircea Diaconu
La Studioul „Casandra”, în studenţie, a jucat în: Cartofi prăjiţi cu orice de Arnold Wesker, regia Alexa Visarion (1970);Caragiale… dar nu teatru, după I. L. Caragiale, dramatizarea şi regia: Sanda Manu (1970); Diavolul alb de John Webster, regia: Sanda Manu (1970); Alexandru Lăpuşneanu de Costache Negruzzi, regia: Dan Micu (1971); A murit Tarelkin de Alexandr Vasilievici Suhovo-Kobîlin, regia: Cristian Berger (1971).
De-a lungul anilor, Mircea Diaconu a jucat şi pe alte scene ale Capitalei: la Teatrul de Comedie, în Fata morgana de Dumitru Solomon, regia: Mihai Dimiu (1971); la Naţional: Noaptea regilor de William Shakespeare, regia: Andrei Şerban (1991); Ghetou de Joshua Sobol, regia: Victor Ioan Frunză (1993); la Teatrul Mundi, Teatru descompus de Matei Vişniec, regia: Cătălina Buzoianu (1990).
A avut și o activitate didactică: asistent la secţia actorie, clasa Olga Tudorache, între 1977 şi 1978, la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L. Caragiale; din 1990, a ţinut cursul de actorie de film la Academia de Teatru şi Film din Bucureşti (fostul IATC şi actuala Universitate Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale – UNATC).
Ca scriitor, Mircea Diaconu a avut un debut remarcabil, volumul său, Şugubina, fiind premiat de Uniunea Scriitorilor din România. Cărţile sale au fost traduse: volumul La noi când vine iarna a apărut în germană şi rusă (1980). A mai scris eseuri profesionale, toate adunate în Scaunul de pânză al actorului (1985). Timp de doi ani, a susţinut rubrica Mă mir, în revista lunară „Cinema”.
În cei peste 45 de ani de teatru, Mircea Diaconu a jucat foarte mult pe două scene importante ale teatrului românesc: „Bulandra” şi „Nottara”. La Teatrul „Bulandra” amintim spectacolele: Mincinosul de Carlo Goldoni, regia: Sanda Manu (1971); O scrisoare pierdută de I. L. Caragiale, regia: Liviu Ciulei (1972); Revizorul de N. V. Gogol, regia: Lucian Pintilie (1972); Între noi doi n-a fost decât tăcere de Lia Crişan, regia: Petre Popescu (1973); Lozul cel mic de Hector Quintero, regia: Valeriu Moisescu (1974); Elisabeta I de Paul Foster, regia: Liviu Ciulei (1974); Militarul fanfaron de Plaut, regia: Ioan Taub (1976); Răceala de Marin Sorescu, regia: Dan Micu (1977); Undeva o lumină de Doru Moţoc, regia: Valeriu Moisescu (1977); Furtuna de William Shakespeare, regia: Liviu Ciulei (1978); O scrisoare pierdută de I. L. Caragiale, regia: Liviu Ciulei (1979); Conu Leonida faţă cu reacţiunea de I. L. Caragiale, regia: Dan Micu (1979); Voluptatea onoarei de Luigi Pirandello, regia: Valeriu Moisescu (1980); Mormântul călăreţului avar de Dumitru Radu Popescu, regia: Mircea Marin (1981); Barbu Văcărescu, vânzătorul ţării; Occisio Gregorii de Iordache Golescu şi Samuil Vulcan, regia: Alexandru Tocilescu (1982).
În Operele complete ale lui WLM ŞXPR (prescurtate), regia: Petre Bokor, teatrul „Nottara”, 2001
La Teatrul „Nottara”: Pădurea de Aleksandr Nikolaevici Ostrovski, regia: Costin Marinescu (1984); Cuminţenia pământului de Ana Blandiana, Ioan Alexandru, Ion Gheorghe, Adrian Păunescu, Marin Sorescu (1984); Cum vă place de William Shakespeare, regia: Dan Micu (1985); Râs şi plâns de Ivan Radoev, regia: Petre Gheorghiu (1986); Ultimul bal de Ion Brad şi Dan Micu, regia: Dan Micu (1986); Într-o dimineaţă de Mihai Ispirescu, regia: Dan Micu (1988); Burghezul gentilom de Molière, regia: Alexandru Dabija (1989); Operele complete ale lui WLM ŞXPR (prescurtate) de Jess Borgeson, Adam Long şi Daniel Singer, regia: Petre Bokor (2001); Castelul de Franz Kafka, regia: Tino Geirun (2003); Variaţiuni enigmatice de Éric-Emmanuel Schmitt, regia: Claudiu Goga (2003); Scandal la Operă! de Ken Ludwig, regia: Petre Bokor (2006).
Dem Rădulescu și Mircea Diaconu în O scrisoare pierdută de I. L. Caragiale, regia: Liviu Ciulei, 1972
Încă de la începutul carierei artistice, indiferent că au fost roluri de mai mare sau mai mică întindere, Mircea Diaconu le-a dat semnificaţie şi valoare prin autenticitate şi prin forţa talentului său. Redau, aici, un mic fragment din cronica scrisă de Ileana Popovici (apărută în revista „Teatrul”, nr. 2/1972) la extraordinara Scrisoare pierdută a lui Liviu Ciulei, montată la Teatrul „Bulandra”, în anul 1972, în care-l interpreta pe Brânzovenescu, alături de nume mari ale teatrului românesc (Toma Caragiu, Rodica Tapalagă, Octavian Cotescu, Ştefan Bănică, Petre Gheorghiu, Fory Etterle, Aurel Cioranu şi Liviu Ciulei): „Tandemul său (cu Dem Rădulescu – Farfuridi, n.n.) cu foarte tânărul Mircea Diaconu, care s-a achitat exemplar de sarcina de a pune accente, nefiind nici o clipă neutru ori absent, a funcţionat perfect.”
În filmul Mere roșii, regia: Alexandru Tatos, 1976
La Mircea Diaconu, construcţia personajelor nu are nimic ostentativ, epatant. Bucuria, plăcerea jocului se nasc din libertatea şi supleţea spirituală a actorului. Elementele conotative ale interpretărilor sale nu rămân disparate, izolate, ci totul se îmbină într-o structură limpede. După ce actorul trece nenumărate vămi (ale sincerităţii, ale capacităţii de concentrare, ale autenticului), se ajunge la orchestrarea precisă a personajului, într-un loc rezervat creativităţii spontane, descătuşării fanteziei, acel loc în care jocul şi joaca sunt la ele acasă.
Alături de Catrinel Dumitrescu în filmul Buletin de Bucureşti, regia: Virgil Calotescu, 1983
Mircea Diaconu este şi un important actor de film. Din bogata sa filmografie, amintim: Nunta de piatră (1972), Adio, dragă Nela! (1972), Metamorfoze (film TV, 1972), Explozia (1973), Capcana (1974), Actorul și sălbaticii (1975), Filip cel Bun(1975), Cuibul salamandrelor (1976), Mere roşii (1976), Împuşcături sub clar de lună (1977), Profetul, aurul şi ardelenii(1978), Din nou împreună (1978), Audienţa (1979), Bietul Ioanide (1979), Înainte de tăcere (1979), Vacanţă tragică (1979),Artista, dolarii şi ardelenii (1980), Casa dintre câmpuri (1980), Pruncul, petrolul şi ardelenii (1981), De ce trag clopotele, Mitică? (1981), Semnul şarpelui (1981), O scrisoare pierdută (spectacol TV, 1982), Aşteptând un tren (1982), Sfârşitul nopţii(1982), Calculatorul mărturiseşte (1982), Secvenţe (1982), Buletin de Bucureşti (1983), Amurgul fântânilor (1983), Căruţa cu mere (1983), O lumină la etajul zece (1984), Cumpărătorul de clopote (1984), Horea (1984), Promisiuni (1985), Căsătorie cu repetiţie (1985), Zâmbet de soare (1987), Secretul armei secrete (1988), O vară cu Mara (1988), Întâmplări cu Alexandra(1989), Campioana (1990), Telefonul (1992), Asfalt Tango (1993), Dănilă Prepeleac (1996), Faţă în faţă (1999), Corul pompierilor (2000), Filantropica (2002), Aventurile unei zile (2004), Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii (2006), Legături bolnăvicioase (2006), Happy End (2006), Ticăloşii (2007), Tache (2008).
În această stagiune, Mircea Diaconu poate fi văzut pe scena Teatrului „Nottara” în: Variaţiuni enigmatice de Éric-Emmanuel Schmitt, regia: Claudiu Goga (2003); Scandal la Operă! de Ken Ludwig, regia: Petre Bokor (2006) şi Vacanţă în Guadelupa de Pierre Sauvil şi Éric Assous, regia: Diana Lupescu (2011).
Pe 24 decembrie, Mircea Diaconu își serbează ziua de naștere. Cu acest prilej, colegii, prietenii din Teatrul Nottara îi urează sănătate, împlinirea tuturor dorințelor, multe realizări, cu beneficii semnificative pentru cultura românească și un sincer La Mulți Ani!
Mircea Diaconu în filmul Mere roșii, scenariu de Ion Băieșu, regia: Alexandru Tatos, 1976 – filmul integral
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius