Minerii lui Iohannis

[Codex Politicus]

 18 October 2016 Doru Buşcu

http://www.catavencii.ro/editorial/minerii-lui-iohannis/

Stăpîni pe meseria lor, imaculați politic și poleiți în lumina focului de la Colectiv, tehnocrații au fumat țigara independenței pînă la degete. Apoi, cînd avansările la excepțional și-au fixat o dată – 11 decembrie 2016 –, au început să se desprindă de pe marginea hîrdăului și, unul cîte unul, să se scufunde în politică.

Vlad Voiculescu ministrul Sănătății, Cristian Ghinea, ministrul Fondurilor Europene, Sorin Bușe, ministrul Transporturilor, Dragoș Pîslaru, ministrul Muncii, Costin Borc de la Economie și, de bună seamă, alți cîțiva își pun acum ochelarii de înot și labele de scafandru. Cioloș însuși țopăie pe lîngă ei, cu slipul în mînă. Cu cealaltă mînă se ține de nas, dar nu fiindcă partidele îi put, ci pentru că vrea să vorbească pițigăiat. Cioloș vorbește despre “niște principii, niște valori, niște teme mari”, iar lumea trebuie să înțeleagă de aici că el își păstrează legămîntul de independență și nu că arde de nerăbdare să-l calce. Că el nu moare să plonjeze, ci că așteaptă, în limitele cuvîntului dat, să se isprăvească grețoasa împerechere politică. De fapt, lumea trebuie să înțeleagă de la Dacian Cioloș că poți plimba prin gură orice cîtă vreme ții degetul mic ridicat.

Cu ceva mai puțină rușine, dar cu o viclenie egală, în ianuarie 1990, Frontul Salvării Naționale a declarat că se transformă în partid politic, după ce, cu două zile mai devreme, se jurase că nu. Eticheta sub care lumea crezuse că stau “niște principii, niște valori, niște teme mari” a devenit sigla Puterii. Poporul nu avea pe atunci ochelari de citit – și-i spărsese la revoluție –, așa că tehnocrații Epocii de Aur au păstrat guvernarea.

Străzii i-au revenit cele cîteva idealuri prescurtate, căzute de pe biroul domnului Iliescu. Oamenii s-au jucat cu ele între două bătăi cu minerii, pînă cînd, vorba răposatului Radu Vasile, ce era de furat în România s-a cam furat.

E știut că minciuna face parte din politică și că o exprimă la modul esențial. Marketingul promisiunii, mecanismul de vînzare a iluziei se bizuie pe exagerare, pe fals, pe deturnarea sensului, pe cea mai nerușinată ficțiune. Fără minciună nu doar politica ar fi imposibilă, ci însăși democrația. Libertățile și drepturile s-ar găsi în dificultate, iar civilizația occidentală n-ar exista. Minciuna e economia gri a democrației, motorul ei uman, necesar în doze rezonabile și util adevărului de consum.

Dar cînd minciuna are un plan, cînd e înfăptuită cu premeditare, cînd presupune acțiunea concertată a Guvernului, a premierului, a președintelui, și cînd se țese prin complicitatea partidelor și, poate, a instituțiilor de forță, atunci minciuna e înfricoșătoare.

Dacian Cioloș, un om decent altfel, a fost instalat la Guvern în condiții politice suspecte, care n-au reflectat nici democrația și nici mersul economiei, ci o stare de spirit a societății, indusă de o tragedie. Guvernul Cioloș s-a născut dintr-un incendiu și din dorința președintelui Iohannis de a-și băga pantoful în ușa Palatului Victoria. PSD s-a temut prea mult de pușcărie ca să-și revendice dreptul reprezentativ și toată lumea politică s-a pus de acord să boteze această manie prezidențială “guvern de tehnocrați”. Toți au sprijinit-o de frică, o frică acoperită poate de fapte, dar controlată prin procurori.

Președintele Iohannis, premierul Cioloș și miniștrii au asigurat poporul că perimetrul politic al noului guvern sînt independența, neutralitatea și mandatul limitat. Și aici începe minciuna. Fiindcă n-au fost independenți, nu sînt neutri și nici nu le trece prin cap să aibă un mandat limitat.

Acești oameni, urmați de PNL, de USR și, din păcate, de cîteva instituții, au folosit Guvernul Cioloș așa cum folosești un tren ca să străbați mai repede un drum altminteri lung. Drumul lung al democrației, al formării politice, al dezbaterii publice, al vieții de partid și al validării în alegeri nu s-a potrivit cu răbdarea lor scurtă. Iohannis i-a suit în tren peste rînd, ca să poată prinde legătura de 11 decembrie. Practic, trenul e plin de mineri politici, deghizați în tehnocrați, care se îndreaptă, așa cum s-au îndreptat toți minerii, spre Piața Universității.

Golanii din ’90 au eliberat locul, acum e spațiu destul pentru hipsteri, like-uri și bicicliști. Iar dacă minerii lui Iliescu i-au bătut pe bărboși în numele poporului, a venit, se pare, vremea ca minerii lui Iohannis să bată poporul în numele bărboșilor.

Doru Buşcu