Mike Stern și John McLaughlin - Jazzy Hour, 30 noiembrie 2017

[altmariusjazz]

Recomandări

 

Publicat: miercuri, 22 Noiembrie 2017 , ora 13.36 
 

Cu un statut bine edificat în generația super-chitariștilor de fusion care s-au remarcat în anii ’80, Mike Stern, venit din grupul lui Miles Davis, a lăsat o discografie cu geniu și stil, inconfundabile printre marile contribuții moderne în idiomul jazz-istic. Marele test însă a venit în 2016 și din păcate are o natură non-muzicală. Ieșind din propria-i casă din New York, Stern a suferit un accident stupid, din cauza unei construcții nesemnalizate, cu urmări serioase la nivelul mâinilor și al degetelor de la mîna dreaptă, fiind nevoit să-și lege pur și simplu pana de degete. După mai multe operații și o perioadă de intensă terapie, Mike Stern a revenit la chitară, iar ”Trip”, apărut în 2017, este un album care ne aduce o veste extraordinară: nimic din expresia artistului nu s-a pierdut. Ajuns în studio în compania unor muzicieni senzaționali, printre care Victor Wooten, Dennis Chambers, Randy Brecker sau Dave Weckl, Stern înregistrează al 17-lea album cu energia și coerența unui muzician inspirat și în formă, făcând uitat un eveniment care ar fi putut să-i încheie cariera. Compozițiile rămân în nota recentelor producții, în virtutea unui rafinat simț al direcției sonore, cu ritmică între swing și funk, unison impecabil și improvizații entuziasmante. ”Trip” nu aduce ceva nou, nici nu și-a propus asta, ci confirmarea unei pasiuni care trece de orice și păstrează intacte abilitățile unui artist care e departe de punctul final.

După ce face de câteva ori înconjurul lumii, muzicianul mare de jazz trebuie să ajungă și în micul și celebrul club Ronnie Scott’s din Londra, un punct esențial și intim de întâlnire dintre pasiune și măreție, devenit special și pentru John McLaughlin, care în anii ’60, la fel ca și acum dar cu o anvergură de începuturi, lua căi muzicale aventuroase, convins că imaginația și curiozitatea te împing oricum înainte. După 50 de ani, concertul de la Ronnie Scott’s e marcat afectiv de acele vremuri și de tot ce s-a întâmplat de atunci, oferindu-ne o impresionantă desfășurare de anvergură artistică, cu multe trimiteri la Mahavishnu, Shakti și 4-th Dimension, în prezența celor trei muzicieni cu care a lucrat în ultimii ani, basistul Etienne M’bappe, claviaturistul Gary Husband și bateristul Ranjit Barot, cu care a și înregistrat ”Black Light” în 2015. Vârsta, sau mai degrabă trecerea timpului nu se simte în uniformitatea set-ului de piese, în schimb ascultătorii apropiați de artist vor recuoaște bucuroși teme, titluri și mai ales un stil neatins de vreme, marcat de o energie aparent inepuizabilă, chiar dacă McLaughlin și-a anunțat discret ultimul turneu, în 2017. Timpul dintre cele două puncte esențiale ale drumului este perfect redat în acest concert, iar sursa din interior, ”the inner mounting flame”, arde la fel de intens după jumătate de secol.

Berti Barbera