altmarius

cultură şi spiritualitate

Mierea românească are efect antibacterian mai puternic decât mierea de Manuka, provenită din Noua Zeelandă

Cercetătorii Simona şi Ioan Bişboacă au dovedit, prin testări de laborator în ţară şi confirmate în Elveţia, că mierea românească polifloră şi cea de mană au un efect antibacterian mai puternic decât mierea de Manuka, provenită din Noua Zeelandă.

Cei doi spun că statul neozeelandez îi susţine pe producătorii de miere şi investeşte sume mari în marketing peste tot în lume. Astfel, mierea de Manuka se vinde în România cu un preţ de 40 de ori mai mare decât cea autohtonă.

Analizele efectuate, în valoare de 4.500 de euro, au fost suportate integral de cei doi cercetători, fiindu-le necesare în dezvoltarea unui nou produs antibacterian pe bază de miere. Inventatoarea Simona Bişboacă, cu o declaraţie consemnată de corespondentul nostru Stelian-Radu Cacuci:

Simona Bişboacă: Mierea românească este de o foarte bună calitate. Acest aspect s-a observat de multe ori la Apimondia, când în diferite testări mierea românească a fost premiată, ca cea mai bună miere. Nu știu dacă se transmit astfel de informații către publicul larg și consider că este nevoie să știe consumatorul că mierea românească este chiar de o calitate superioară mierii de Manuka. Vrem să continuăm testarea și pe alte sortimente de miere românească și, normal, pe alte tipuri de bacterii. Deocamdată am ales doar trei tipuri de bacterii patogene foarte cunoscute, cum e: E. coli, stafilococus aureus și enterococus fecalis. Am ales tulpini de bacterii standard și bacterii rezistente la antibiotice, tocmai pentru a dovedi eficacitatea mierii.

Realizator: Simona Bişboacă are trei brevete de invenţii în industria alimentară, medaliate cu aur şi argint la saloane mondiale de inventică, fiind vorba de produse alimentare, cosmetice şi terapeutice./lalexandrescu/schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 19 noiembrie

Vizualizări: 3

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

198 state 

(ultimul: Guyana)

Numar de steaguri: 262

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 44

1 stat are peste 600,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 90.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

3 state au peste 10.000 clickuri (ItaliaFranta,  

Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

23 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. BUCURESTIUL MEU DRAG

http://www.orasul.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

33. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

Schnell und Steiner

Creat de altmariusplus Iun 19, 2013 at 1:59pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Iun 19, 2013.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell &Steiner

Creat de altmariusclassic Dec 21, 2012 at 6:55pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Dec 21, 2012.

© 2019   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor