Meridiane culturale 2014 - 2

[altmariusplus]

Meridiane http://www.romlit.ro/meridiane272814 „Suflete moarte“  Editorialul lui Giesbert nu e singurul care apelează la referinţe literare când vine vorba de situaţia politică. De la Shakespeare la Cioran, numeroase nume de scriitori le trec prin cap comentatorilor politici sau economici. Scriitorul ucrainean Andrei Kurkov a publicat o carte despre Maidan. Întrebat la ce se gândeşte când îşi aminteşte de evenimentele de la Kiev, a răspuns: „Unica referinţă literară care îmi trece prin minte ca să descriu aceste evenimente este, desigur, aceea a ucraineanului Gogol. Nenumărate sunt «sufletele moarte» în Ucraina şi în Rusia. Partidul Regiunilor pro-rus al preşedintelui demis Ianukovici ş…ţ este unul de «suflete moarte», pe care oligarhii le pot cumpăra, lucru care i-ar fi plăcut mult lui Gogol. Cicikov i-ar fi putut cumpăra fără nici o greutate pe membrii acestui Partid. Contrarevoluţia separatistă din Estul Ucrainei este şi ea una a «sufletelor moarte» care visează la sclavie. De la Soljeniţ`n la Mihalkov, mare admirator al lui Putin, mulţi sunt cei care au făcut elogiul sclaviei ca parte constitutivă a sufletului rus. Din punct de vedere psihologic, e un delir. Pentru mine, Rusia a devenit o clinică psihiatrică dirijată de psihopaţi. Cum să explici altfel faptul că o sută de scriitori au semnat o petiţie în sprijinul lui Putin sau că acesta din urmă a decorat sute de jurnalişti care îi susţin nebunia politică?” Nota bene: Kurkov este rus născut în Ucraina.  Béatrix Beck revine…  Laureată Goncourt în 1952, Béatrix Beck (1914-2008) face parte din generaţia Margueritei Duras, născute ambele în acelaşi an, dar bucurându-se de onoruri nu la fel de mari pentru cărţile lor. Gloria autoarei romanului premiat Léon Morin, preot, mai precoce, a durat mai puţin decât a celei care a luat Goncourt în 1984 pentru romanul Amantul. Până de curând, nimeni nu-şi mai amintea de numele Beck. Reeditarea micului roman (196 de pagini), premiat cu 64 de ani în urmă, a readus în actualitate o scriitoare rămasă în umbra tovarăşei ei de generaţie. Scriitorii, ca şi cărţile, îşi au soarta lor, antumă sau postumă.  Adevăratul vinovat în afacerea Dreyfus  Romancierul englez Robert Harris a reluat într-un recent roman afacerea Dreyfus. Căpitanul francez de origine evreiască Alfred Dreyfus a fost condamnat în 1894 pentru trădare în folosul Germaniei şi expediat în Insula Diavolului. În 1906 va fi declarat nevinovat, fără totuşi ca autorităţile militare să dezvăluie numele adevăratului vinovat. Comandantul Georges Picquart, care a condus ancheta, nu s-a îndoit nici o clipă că vinovatul era Dreyfus. Felicitat de toţi, el devine, la 40 de ani, cel mai tânăr locotenent colonel al Armatei franceze şi e numit şef al contraspionajului. În timp ce se ocupă cu reformarea serviciului, constată că informaţii din interior continuă să curgă spre Ambasada Germaniei. Descoperă un borderou scris de comandantul Esterhazi care seamănă ca două picături de apă cu acela care a condus la incriminarea lui Dreyfus. În romanul lui, intitulat „D”, Robert Harris, urmăreşte destinul lui Picquart, care n-a găsit înţelegere la superiorii săi, mai mult, a fost transferat la Tunis, arestat, reabilitat abia odată cu Dreyfus, unsprezece ani după degradarea şi condamnarea acestuia la ocnă pe viaţă. Trădătorul Esterhazi n-a fost niciodată deranjat de justiţia militară.  Citiţi-le copiilor cărţi!  În „L’Express” din 11-17 iunie, o anchetă descrie beneficiile lecturii cu voce tare pe care unii părinţi o fac copiilor lor înainte de culcare şi pe care au preluat-o numeroşi învăţători din Franţa la orele de clasă. Sigur că există copii pe care lectura îi cucereşte şi copii dezinteresaţi de lectură. Dar, constată una dintre învăţătoare, cel puţin o treime din clasă reprezintă o rezervă de posibili câştigaţi pentru cititul cărţilor, celelalte două treimi fiind din capul locului stabilite. Ideea este că e bine să folosim metoda cu pricina în şcoală, îndemnând totodată cât mai mulţi părinţi să recurgă la ea. Nu e vorba în anchetă şi de un anumit risc al metodei şi anume acela ca, ascultători fascinaţi ai lecturii părinteşti sau şcolare, unii copii să nu capete deprinderea de a citi ei înşişi. O cunoştinţă mi-a relatat următoarea împrejurare: îi citea fratelui său mai mic seară de seară o poveste; la un moment dat, a descoperit că acesta, deşi în clasa a doua primară, nu ştia să citească, păcălind-o pe învăţătoare, care şi-a dat seama întâmplător că băiatul ştie pe dinafară povestea, când a observat că avea ochii îndreptaţi către pagina alăturată celei de pe care, chipurile, citea.  Cea mai veche pictură murală  Picturile murale din peştera Chauvet (Ardèche), Franţa, datează de treizeci şi şase de mii de ani, de două ori mai vechi decât cele de la Lascaut (Dordogne) şi urmau să fie propuse pe 21 iunie pentru includerea în patrimoniul UNESCO la conferinţa de la Doha. Picturile, în număr de 1000, reprezintă 425 de figuri animaliere ţinând de 14 specii diferite. Peştera a fost descoperită în 1994 şi închisă publicului până în aprilie 2015, datorită lucrărilor de conservare. A fost creată o replică a grotei la câţiva kilometri distanţă, care va putea fi de asemenea vizitată. Costul operaţiunii: 50 de milioane de euro. Se contează pe 350.000 de vizitatori din primul an.