„Memoria” şi memoria

[altmariuspress]

Ochiul Magic:
„Memoria” şi memoria de ---

http://www.romlit.ro/memoria_i_memoria Citim cu neplăcută surprindere în editorialul din nr. 82-83 al revistei „Memoria” că numărul şi-ar fi datorat întârzierea (şi scuzele de rigoare) următoarei împrejurări: „Ca pe vremuri – vă mai amintiţi? Sigur că da, doar sunteţi cititori ai Memoriei: când Ceauşescu decidea demolarea vreunui imobil, iar locatarii – perplecşi, derutaţi sau disperaţi – întârziau evacuarea, primul lucru pe care-l făceau demolatorii era să li se ridice acoperişul... Aşa ne-am simţit şi noi, cei trei de la Memoria, am primit un ultimatum de 48 de ore:vă mutaţi. Nu ni s-a ridicat acoperişul, dar aproape că ne-a căzut tavanul în cap: unde?de ce? cu ce mijloace? Unde? La etajul 3 (un fel de mansardă, fără lift). De ce aşa de repede? Pentru că aşa am hotărît şi ca să aibă mai mult timp alţii să se mute în locul nostru. Cu ce mijloace? Cu forţe proprii, forţele voastre, ale celor trei, dintre care doi aveţi peste 80 de ani; vă descurcaţi, s-au descurcat oameni de-ai voştri la Jilava, la Gherla, la Aiud, dară-mi-te acum, în buricul Bucureştiului?”  Mai că ne-ar veni să le plângem de milă octogenarilor redactori ai „Memoriei”, dacă n-am şti că mai nimic din lăcrămaţie nu e adevărat. Să le împrospătăm memoria colegilor noştri de la „Memoria”.  USR găzduieşte de la început, de bună voie şi nesilită de nimeni, redacţia revistei „Memoria”, aflată sub egidă, dar nu în proprietate, fără a pretinde chirie şi suportând toate costurile de întreţinere. Când USR a pierdut în justiţie sediul din Casa Monteoru, lucru de care redactorii „Memoriei” aveau neîndoielnic cunoştinţă, a fost obligată să se mute în anexele Casei Vernescu într-un termen scurt, prevăzut de tribunal. Ca urmare, spaţiul din Casa Vernescu a trebuit reorganizat. Şi într-un termen la fel de scurt, deşi nu se poate compara volumul operaţiilor. Aşa se explică şi mutarea (nu singura) a „Memoriei” de la un etaj la altul. Am răspuns, credem, la două din întrebările din editorial. Din păcate, spaţiul pe care l-am putut afecta era mai mic, dar nu exista altă soluţie. Spaţiul întregii USR era mai mic. Şi acest lucru îi era cunoscut editorialistului „Memoriei”, care pozează acum în victimă neştiutoare. Am acordat tuturor celor găzduiţi şi aflaţi în situaţia de a se muta întreg ajutorul, deşi USR are un personal foarte redus şi nici o obligaţie în acest sens. Redacţia „Memoriei” nu ne-a cerut sprijinul, aducând doi oameni tineri, care au mutat mobilele şi cărţile. Faptul de a fi trebuit să renunţe la o parte din cărţi nu ne poate fi imputat.  Două lucruri sunt îndeosebi regretabile. Unul este lipsa de înţelegere a semnatarului editorialului pentru situaţia USR, ea însăşi evacuată şi silită să găsească soluţii la lipsa spaţiului (zeci de saci de cărţi zac şi acum la demisol, nedesfăcuţi). Făcându-se că n-are idee de dificultăţile instituţiei care le cedase gratuit spaţiul şi le plătea dările, editorialistul „Memoriei” dovedeşte un anumit egoism la care, mărturisim, nu ne aşteptam şi, în fond, o nepăsare suverană faţă de greutăţile noastre. În al doilea rând, ne şochează comparaţia cu metodele ceauşiste şi apelul la memoria celor care au suferit în închisori. Disproporţia e prea bătătoare la ochi şi nu-i face cinste autorului editorialului. A bon entendeur, salut!