Meditatie - 6 septembrie 2009

[altmariustotal ortodox]

Meditaţie-Duminica a XXIII-a de peste an

Gândul care se desprinde din toate cele trei lecturi biblice ale liturghiei de azi este foarte clar: preferaţii lui Dumnezeu sunt săracii. Săracii preferaţi de Dumnezeu nu sunt numai cei lipsiţi de bani, de avere, de îmbrăcăminte şi de hrană, dar săraci sunt şi bolnavii, handicapaţii, bătrânii, cărora le lipseşte cea mai mare bogăţie: sănătatea, văzul, auzul, graiul, puterea de a te mişca şi a munci, anii de viaţă care s-au scurs.
Isus s-a aplecat cu dragoste asupra acestor nefericiţi: paralizaţi, orbi, surzi, leproşi – adevărate epave umane, marginalizaţi, abandonaţi, trăind în stradă din mila trecătorilor sau izgoniţi în afara localităţilor în cazul leproşilor. Să avem în vedere că la vremea aceea nu exista nici un fel de asistenţă socială: spitale, orfelinate, cămine de bătrâni, leprozerii. Evanghelia de astăzi ni-l prezintă pe Isus oprindu-se şi vindecând un surdo-mut. Nu se opreşte doar o clipă să-i dea din mers o binecuvântare, aşa cum ar fi dorit cei care îl însoţeau. Dar se opreşte, îl ia de o parte uitând de mulţimea care îl înconjura, îi atinge cu degetele urechile şi gura spunând: efata, deschide-te; îl vindecă, îi dă acestui handicapat integritatea corporală şi demnitatea sa umană. „El face dreptate celor oprimaţi, dă pâine celor flămânzi, îi eliberează pe cei închişi”, am cântat la psalmul responsorial.
Într-adevăr, Isus îl eliberează pe acest om închis, zidit ca într-o temniţă în el însuşi, fără posibilitatea de a comunica cu cei din afară: fiind mut nu putea să spună altora ce simte şi gândeşte, fiind surd, nu putea auzi ce simt şi gândesc alţii. Astfel se realiza acea viziune mesianică pe care o descrie profetul Isaia în prima lectură a liturghiei: „Atunci se vor deschide ochii orbilor, se vor deschide urechile surzilor. Atunci cel şchiop va alerga ca o căprioară şi va striga de bucurie gura celui mut”.
Dar nu sunt şi alte ideologii, partide politice, politicieni precum marxiştii care trâmbiţează, pretind că sunt de partea săracilor, că apără cauza şi drepturile săracilor, ale proletarilor exploataţi? Ce deosebire este între Cristos şi comunişti? Deosebirea este mare cât de la cer la pământ. Comuniştii nu le dau nimic săracilor, nici pe lumea aceasta, nici pe lumea cealaltă. Oricât s-ar lăuda ei că sunt săraci şi cinstiţi, ei jefuiesc şi puţinul pe care îl au săracii, folosind sărăcia şi exploatarea săracilor ca pretext pentru a-şi îndeplini ambiţiile lor, pofta lor de putere şi înavuţire. În schimb, Isus n-a făcut propagandă, demagogie politică. El a îmbrăţişat cauza săracilor îmbrăţişând soarta lor. Cristos, scrie apostolul Pavel, deşi era bogat s-a făcut sărac de dragul nostru, pentru ca prin sărăcia lui noi să ne îmbogăţim.
Dar cum îi îmbogăţeşte Cristos pe săraci? Nu mor şi azi în fiecare an milioane de oameni în lume, mai ales copii, de sărăcie şi de foame? Răspunsul ni-l dă sfântul apostol Iacob în a doua lectură a liturghiei de astăzi: Dumnezeu i-a ales pe săracii din lume ca să-i facă bogaţi în credinţă şi moştenitori ai Împărăţiei. Isus a venit să aducă vestea cea bună săracilor, căci săracii, oamenii simpli sunt întotdeauna mai dispuşi să asculte cuvântul evangheliei, îşi deschid mai uşor urechile şi inimile la darul credinţei şi al mântuirii.
Ceea ce nu îlnseamnă că Isus îi urăşete pe bogaţi, că îi exclude neapărat de la credinţă şi de la mântuire. Bogăţia în sine nu este rea. Dar pentru ei există întotdeauna pericolul mare, riscul ca lipindu-şi inima de bogăţie, închizându-şi urechile, inima şi punga la glasul săracului, să-şi închidă urechile şi inima la glasul lui Dumnezeu, la cuvântul Evangheliei. De unde avertismentul lui Isus: „Cât de greu este pentru cei care au bogăţii să intre în împărăţia lui Dumnezeu! Mai uşor trece o cămilă prin urechea acului, decât un bogat să intre în împărăţia cerurilor”. Bogatul din parabola lui Isus nu a ajuns în iad pentru că avea bogăţii, ci pentru că avea inima de piatră, insensibilă la suferinţa lui Lazăr cel sărac care zăcea bolnav pe pragul casei sale şi căruia nu-i dădea nici măcar resturile de mâncare pe care le arunca la câini. Câinii, care îi lingeau bubele – ei ştiau din instinct că saliva dezinfectează – s-au arătat mai buni la inimă decât bogatul.
Sfântul Iacob în a doua lectură ne arată care trebuie să fie atitudinea noastră: nu favoritisme, nu cârdăşie, nu complicitate cu bogaţii şi puternicii pământului; favoriţii lui Dumnezeu – săracii, suferinzii trebuie să fie şi favorizaţii noştri. Biserica la Conciliul Vatican II a reînnoit această alegere de partea săracilor şi a formulat-o solemn prin aceste cuvinte: „După cum Cristos a fost trimis de Tatăl pentru a aduce vestea cea bună săracilor… tot astfel şi Biserica înconjoară cu dragostea sa pe toţi cei apăsaţi de povara slăbiciunii umane; mai mult chiar, ea recunoaşte în săraci şi suferinzi chipul Întemeietorului său sărac şi suferind, îşi dă toată silinţa să înlăture mizeria lor şi vrea să-l slujească pe Cristos în ei” (LG 8).
Evanghelia de azi se adresează mai presus de toate lucrătorilor sanitari: medicilor, farmaciştilor, asistentelor, care într-un fel sunt chemaţi să continue, prin eforturile lor, minunea înfăptuită de Isus. În 1964 Papa Paul al VI-lea în vizită în Ţara sfântă, a inaugurat la jumătatea drumului dintre Ierusalim şi Betleem un institut destinat surdo-muţilor pe care l-a intitulat Efata – cuvântul folosit de Isus când l-a vindecat pe surdo-mut. Acest institut e dedicat cercetărilor ştiinţifice, medicale, în scopul de a veni în ajutorul acestor suferinzi. Să nu spunem: suntem săraci, nu avem bani, nu sunt investiţii, nu este aparatură, nu sunt medicamente. Nu uitaţi ceea ce am repetat de mai multe ori în cadrul acestor exerciţii spirituale: noi îi ajutăm pe bolnavi, pe oamenii în suferinţă mai mult prin ceea ce suntem decât prin ceea ce facem. Spiritul de dăruire, de sacrificiu, răbdarea, bunătatea, blândeţea, iubirea noastră aduce mai multă alinare celor suferinzi decât aparatele şi injecţiile. Exemplu, în aceste momente ne este însuşi Cristos. În Euharistie nu ne dă nici o bogăţie şi totuşi ne dă cea mai mare bogăţie: ni se dă pe el însuşi: luaţi mâncaţi, acesta este trupul meu; luaţi beţi, acesta este sângele meu.

Pr. Claudiu Dumea