Meditatie - 27 decembrie 2010

[altmariustotal catolic]

Meditaţie-Sfântul Ioan (27 decembrie) http://www.calendarcatolic.ro/calendar-romano-catolic/calendar/dail...

În minunatul text al primei lecturi, sfântul Ioan exprimă entuziasmul său pentru misterul întrupării, arătându-i tot realismul, profunzimea şi eficacitatea. În acel timp, cineva spunea că este imposibil ca Fiul lui Dumnezeu să ia trup omenesc: astfel, trupul lui Isus era doar aparenţă. Sfântul Ioan insistă: nu este aparenţă, este cu adevărat trupul nostru acela care a fost asumat de Fiul lui Dumnezeu: „Noi am văzut, auzit, atins…”. Este realitate, nu iluzie: Isus prunc, Isus adult, Isus răstignit este om ca şi noi, şi-a asumat existenţa noastră, toată existenţa noastră, în afară de păcat. Acesta este realismul întrupării. Sfântul Ioan ne arată, de asemenea, profunzimea. Acest om nu e un simplu om, ci este manifestarea unei realităţi pe care nu putem nici măcar să o concepem bine: e o persoană umană şi este Cuvântul vieţii, spune Ioan, cu un cuvânt grec („logos”) care exprimă o realitate spirituală. Şi e viaţa însăşi în realitatea ei cea mai profundă, este „viaţa veşnică ce era la Tatăl şi care ni s-a arătat nouă”: acest mister al vieţii care se face, astfel, perceptibil nouă, acest mister pe care nu am încetat niciodată să-l medităm, viaţa veşnică ce era la Tatăl… Şi un alt nume al acestui Cuvânt este acela de Fiu, Fiul care primeşte viaţa de la Tatăl, dar care, de asemenea, împreună cu Tatăl, comunică viaţa. Sfântul Ioan ne ajută să înţelegem cât de profundă este persoana Fiului, din această unire cu Tatăl, din această comuniune… Şi întruparea are tocmai scopul de a ne face să participăm la această comuniune divină extraordinară; pentru că suntem „în comuniune cu Tatăl şi cu Fiul său Isus Cristos”. Întrupare pentru comuniune. Chiar şi aceasta este o minune: atât de uşor trupul este motiv de diviziune! Cu trupul suntem într-un anumit loc, şi nu în altă parte, putem să ajungem la persoane dragi cu gândul, dar trupul ne împiedică să fim în directă comuniune cu ei. Şi pentru bunurile materiale, câte certuri, discuţii şi diviziuni! Fiul lui Dumnezeu, luând trup omenesc, a făcut din acesta mijloc de comuniune. Tot ceea ce el şi-a asumat a devenit instrument de comuniune cu Dumnezeu şi între noi. La Liturghie, unde trupul lui Cristos s-a pus în serviciul comuniunii, facem comuniunea, adică primim comuniunea cu Tatăl şi comuniunea între noi. Pentru ca aceasta să fie posibilă, era necesar ca Isus Cristos să-şi sacrifice trupul, să-l încredinţeze duşmanilor săi, pentru a face din el un sacrificiu plăcut şi desăvârşit. Atunci viaţa şi-a arătat toată puterea ei. Evanghelia de astăzi, care deja ne orientează spre Paşti, ne arată că a fost atins scopul: viaţa a învins moartea şi s-a manifestat în toată splendoarea. Şi ceea ce vede ucenicul iubit este acest triumf al vieţii, manifestat în mormântul în care au rămas doar giulgiul şi ştergarul; trupul lui Cristos nu mai este în mormânt, pentru că viaţa a triumfat. Însă Isus întrupat este întotdeauna cu noi, pentru că această victorie asupra morţii a repurtat-o pentru noi.