Meditatie - 26 aprilie 2010

[altmariustotal ortodox]

Meditaţie-Luni din săptămâna a IV-a a Paştelui

Uneori, evanghelia vorbeşte despre mortificare şi acesta este motivul pentru care poate rămânem cu impresia că Isus a venit să ne facă să murim nu pentru a ne face să trăim şi că viaţa creştină este, mai degrabă, o mutilare. Dar astăzi Domnul ne spune pentru ce a venit: „Eu am venit ca să aibă viaţă şi să o aibă din plin”. O altă perspectivă este, deci, numai iluzia noastră. Domnul vrea nu să mutileze viaţa, ci să o facă să ajungă la o deplină dezvoltare; dacă ne cere vreun sacrificiu, dacă ne invită să luăm crucea zilnic, întotdeauna o face cu un scop pozitiv. O spune el însuşi în asemănarea cu viţa: „Tatăl meu este viticultorul… Orice mlădiţă care aduce rod o curăţă ca să aducă rod şi mai mult” (In 15,1-2). „Eu am venit ca să aibă viaţă şi să o aibă din belşug”. Trebuie să ne gândim adeseori la acest scop pe care Domnul ni-l face cunoscut, care ne arată iubirea sa pentru noi şi care e ilustrat de toată evanghelia. Toate vindecările pe care evangheliştii ni le relatează sunt dovada interesului pe care Domnul îl are şi pentru viaţa noastră fizică: el vrea ca ea să fie integră, frumoasă, pe deplin dezvoltată. Şi toate iniţiativele pe care în cursul veacurilor el le-a inspirat în Biserică pentru a favoriza asistenţa şi îngrijirea bolnavilor, educarea copiilor şi aşa mai departe, demonstrează că el într-adevăr, a venit pentru ca noi să avem viaţă şi să o avem din belşug. Dar viaţa trupului nu este idealul cel mai înalt al omului, viaţa spirituală e mult mai importantă şi merită suferinţa de a sacrifica chiar şi viaţa corporală, dacă e necesar, pentru a dezvolta viaţa spiritului. Dar viaţa spirituală este, într-adevăr, o viaţă? Mulţi au impresia că este, să spunem aşa, o viaţă diminuată, în timp ce ea cere dezvoltarea tuturor capacităţilor omului. Domnul, cu revelaţia sa, iluminează mintea noastră, cu abundenţă de lumină. Nici măcar misterul nu este obscuritate: e obscuritate relativă, pentru că mintea umană nu poate să-l primească în totalitate, dar misterul divin este un izvor de lumină imensă, pentru minte şi pentru inimă. Domnul nu a venit pentru a ne împiedica să iubim, ci pentru a ne face capabili de o iubire mai frumoasă, mai dezinteresată, mai pură: chiar şi această dimensiune a omului primeşte de la el viaţa, şi viaţa din belşug, graţie iubirii Domnului pentru noi. „Hoţul nu vine decât să fure, să ucidă şi să distrugă”: este imaginea egoismului; caritatea divină vine, în schimb, pentru a da viaţa şi să o dea din belşug. Să ne gândim adesea la acest continuu influx de viaţă pe care Domnul ni-l dă, pentru a face să crească bucuria noastră şi să fim mereu mai deschişi pentru a primi darul.