Celebrăm astăzi sărbătoarea Rusaliilor, Coborârea Spiritului Sfânt – eveniment capital pentru viaţa fiecărui creştin şi pentru Biserica întreagă. Ne amintim cu toţii ce i s-a întâmplat într-o zi sfântului Paul la Efes: Întâlneşte un grup de credincioşi şi îi întreabă: „Credeţi voi în Spiritul Sfânt? L-aţi primit?” La care, aceştia fac ochii mari, ridică din umeri şi zic: „Spiritul Sfânt? Nici nu ştiam că există aşa ceva”. „Atunci”, îi întreabă Apostolul, „cum aţi fost botezaţi?”
După două mii de ani de la această întâmplare, lucrurile nu s-au schimbat prea mult. Spiritul Sfânt continuă să fie un necunoscut. Acum câţiva ani, s-a făcut un sondaj în Italia, ţară complet catolică, unde toţi sunt botezaţi. În rândul tineretului s-a pus întrebarea: „Ce-ţi spune sărbătoarea Rusaliilor?” Răspunsurile au fost dintre cele mai surprinzătoare. Doar 5% dintre cei întrebaţi au dat un răspuns exact.
Suntem astăzi invitaţi să-l redescoperim pe Spiritul Sfânt. Unde? În acest sanctuar, în această catedrală închinată lui? Şi aici, dar, mai presus de toate, să-l redescoperim în noi înşine. Citim în viaţa sfintei Angela de Foligno că ea a mers odată în pelerinaj la Sanctuarul din Assisi, care adăposteşte trupul sfântului Francisc. Dar abia intrată în bazilică, aude în inima ei un glas care îi spune: „Angela, ai venit în acest sanctuar ca să găseşti ajutor şi mângâiere. Dar tu porţi în tine pe cineva care te poate ajuta şi mângâia mai mult decât sfântul la care ai venit în acest sanctuar. Eu sunt Spiritul Sfânt, care locuiesc în tine”. Sfânta Angela de Foligno uitase pentru un moment ceea ce noi uităm tot timpul, şi anume ceea ce le spunea sfântul Paul celor dintâi creştini: „Nu ştiţi voi că voi sunteţi templul, biserica, sanctuarul lui Dumnezeu şi că Spiritul Sfânt locuieşte în voi?”
Înainte de această revărsare, să-i zicem oficială, publică, a Spiritului Sfânt de la Rusalii, a mai fost una, săvârşită într-un cadru mai intim, mai restrâns, în seara zilei de Paşti. Isus înviat le-a apărut ucenicilor săi în casa în care stăteau încuiaţi de frica iudeilor, a suflat asupra lor şi le-a spus: „Primiţi-l pe Spiritul Sfânt”. A suflat. De ce a suflat? Gestul acesta, făcut de Isus înainte de a-l dărui pe Spiritul Sfânt, este extrem de important. Cuvântul „a sufla” nu mai apare nicăieri în Noul Testament, în schimb, el apare de două ori în Vechiul Testament. Prima dată apare în Cartea Genezei, când ni se vorbeşte despre crearea lui Adam: „Domnul Dumnezeu l-a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi astfel, omul s-a făcut un suflet viu” (Gen 2,7). Aşadar, în seara Învierii, când Isus suflă şi Spiritul Sfânt coboară, se înfăptuieşte o nouă creaţie. Se naşte omul nou. Omul îşi leapădă şorţul făcut din frunze de smochin, cu care îşi acoperea goliciunea, semnul păcatului şi al ruşinii, şi se îmbracă cu o haină de lumină şi glorie ca şi Isus înviat. Omul se întoarce la ceea ce a fost dintru început: chip şi imagine a lui Dumnezeu.
Spiritul Sfânt este acela care, la Botez, creează omul cel nou în noi, pune în noi viaţa cea nouă, suprafirească a harului, face din noi copii ai lui Dumnezeu, iar el vine să locuiască în noi ca într-un templu. De aici, îndemnurile sfântului Paul: „Fiţi atenţi cum vă purtaţi cu cel pe care îl purtaţi în voi. Nu stingeţi Spiritul Sfânt din voi, nu-l întristaţi pe Spiritul Sfânt din voi, nu profanaţi prin păcat templul Spiritului Sfânt, care sunteţi voi înşivă”.
Şi a doua oară găsim cuvântul „a sufla” în Vechiul Testament, în impresionanta vedenie pe care a avut-o profetul Iezechiel. Profetul vede o câmpie întinsă acoperită cu schelete omeneşti, cu oase uscate. La porunca lui Dumnezeu, profetul strigă: „Spiritule, vino din cele patru vânturi, suflă peste morţii aceştia, ca să învie!” La acest strigăt, Spiritul a intrat în oase, s-au acoperit cu carne, s-au ridicat în picioare şi erau ca o oaste foarte mare. „Fiul omului”, îi spune Domnul profetului, „oasele acestea sunt toată casa lui Israel”. Această profeţie se realizează cu adevărat în ziua de Rusalii. Spiritul Sfânt suflă, suflarea sa este ca o vijelie, ca o furtună puternică, şi se ridică noul Israel, noul popor al lui Dumnezeu, Biserica. De aceea, sărbătoarea Rusaliilor este considerată ca ziua de naştere a Bisericii. În această zi, Dumnezeu încheie noua alianţă cu noul său popor, cu Biserica. Şi nu întâmplător, Spiritul Sfânt a coborât în ziua de Rusalii.
Rusaliile era sărbătoarea cea mare şi solemnă în care evreii comemorau vechea alianţă pe care Dumnezeu o încheiase cu poporul său, pe Muntele Sinai, la 50 de zile după eliberarea din robia Egiptului. Acest nou popor, care se naşte în ziua de Rusalii, Biserica, este catolic, adică universal - în el intră toate popoarele, toate rasele, toate limbile: iudei, romani, parţi, elamiţi, arabi. Naţionalismul, rasismul, şovinismul sunt excluse; nu se mai poate vorbi de Biserica naţională, de o Biserică a neamului. Cine ia parte la o Liturghie solemnă, pe care Papa o celebrează în Piaţa Bazilicii „San Pietro” din Roma, văzând lume de toate culorile, de toate naţiile, de toate rasele, exprimând în toate limbile aceeaşi credinţă, are impresia că se află la Ierusalim, la primele Rusalii. Iar sufletul şi viaţa noului popor al lui Dumnezeu este Spiritul Sfânt. „Ce este trupul fără suflet?” – se întreba sfântul Augustin. „Un cadavru. Ce ar fi Biserica fără Spiritul Sfânt? Un cadavru, o ruină”. În Crez, după Spiritul Sfânt, vine imediat Biserica: „Cred în Spiritul Sfânt… cred în Sfânta Biserică Catolică”. Înţelesul exact este: „cred în Spiritul Sfânt prezent permanent în Biserica Catolică”.
Sfântul Irineu spunea atât de frumos pe la anul 200: „Unde e Biserica, acolo este Spiritul Sfânt, şi unde este Spiritul Sfânt, acolo e Biserica”. Iar dacă Spiritul Sfânt e sufletul Bisericii, evident că nu poate exista un singur Spirit Sfânt cu mai multe biserici, aşa cum nu poate exista un suflet cu mai multe trupuri.
Isus ni-l prezintă pe Spiritul Sfânt ca dătător de viaţă al Bisericii, aducând imaginea apei: apa înseamnă viaţă, lipsa apei înseamnă moarte. Isus, ne povesteşte evanghelistul Ioan (7,37-40), era la Ierusalim de Sărbătoarea Corturilor. În zilele acestei mari sărbători, se făcea o mare procesiune până la Bazinul Siloc, de unde se lua apă cu un urcior de aur, cu care apoi se stropea altarul de la templu în amintirea acelei ape minunate scoase din stâncă în pustiu, din care băuse poporul ales în drum spre Ţara Făgăduită. Isus se foloseşte de ocazie pentru a striga astfel încât să fie auzit de tot poporul ce lua parte la ceremonie: „Dacă însetează cineva, să vină la mine şi să bea”. Şi adaugă evanghelistul: „spunea aceste cuvinte despre Spiritul pe care aveau să-l primească cei ce vor crede în el”. Căci Spiritul Sfânt nu fusese încă dat. „Spiritul Sfânt”, explică sfântul Vasile cel Mare, „este ca o ploaie care face să rodească necontenit ogorul Bisericii. Apa este aceeaşi, dar roadele sunt diferite: palmierul produce anumite roade, viţa-de-vie produce struguri, mărul, mere ş.a.m.d. La fel, unul este Spiritul Sfânt, dar felurite sunt roadele pe care el le produce în Biserică. Iar cele 7 Taine sau Sacramente ale Bisericii sunt şapte râuri de viaţă supranaturală, cu care Spiritul Sfânt irigă ogorul Bisericii”.
În sărbătoarea de astăzi, încercăm un sentiment de speranţă, de optimism, de siguranţă. Biserica are de îndurat multe lovituri, multe încercări. Dar avem convingerea că din toate va ieşi victorioasă, pentru că la cârma ei stă Spiritul Sfânt. Lumea îmbătrâneşte, popoarele se nasc şi pier, sistemele politice şi partidele apar şi dispar. Biserica este veşnic tânără, căci Spiritul Sfânt îi asigură viaţa şi primăvara neîntreruptă.
După ce Papa Ioan al XXIII-lea a fost ales la conducerea Bisericii, nu putea să doarmă. Ce mare răspundere îi apăsa pe umeri! Dar aude un glas tainic, care îi spune: „Ioane, tu conduci Biserica sau eu?” „Tu, Doamne”. „Atunci, du-te la culcare şi dormi liniştit”. Şi acelaşi papă spunea într-un discurs ţinut seminariştilor din Roma: „Biserica e mereu vie, modernă, actuală, de o vârstă cu orice popor ce se perindă în istorie”.
Îl rugăm pe Spiritul Sfânt, astăzi, să ne transforme şi pe noi aşa cum i-a transformat pe Apostoli în ziua de Rusalii: să ne dea lumina credinţei, ca să putem cunoaşte adevărul, focul iubirii, ca să-i putem îmbrăţişa şi pe duşmani, tărie şi curaj, ca să putem trăi şi mărturisi credinţa în lume ca nişte adevăraţi fii ai Bisericii sale. Amin.
Pr. Claudiu Dumea
Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius