Meditatie - 20 august 2010

[altmariustotal ortodox]

Meditaţie-Vineri din săptămâna a XX-a de peste an http://www.calendarcatolic.ro/calendar-romano-catolic/calendar/dail...

Scena pe care profetul Ezechiel ne-o descrie astăzi este foarte impresionantă. Ea ne prezintă, înainte de toate, un cadru înspăimântător, care îngheaţă inima: o vastă câmpie plină cu oase umane uscate; apoi o iniţiativă paradoxală: acestor oase profetul trebuie să li se adreseze în numele lui Dumnezeu pentru a le anunţa o transformare de neînchipuit. Şi cuvântul profetic are efecte imediate. Oasele se mişcă, se unesc unele cu altele, formează schelete şi se acoperă progresiv de carne, de nervi, de piele, dar încă nu respiră. Atunci Ezechiel primeşte ordinul de a chema duhul din cele patru puncte cardinale, adică puterea suflului vântului, duhul lui Dumnezeu. El vine, pătrunde trupurile, le însufleţeşte. Şi iată, se ridică în picioare. În locul unei câmpii pustii acoperite de oase uscate, apare o mulţime plină de viaţă, „o armată mare, nesfârşită”. Un detaliu semnificativ. Arătând această câmpie plină de oase, Dumnezeu îi spune profetului: „Fiul omului, vor putea aceste oase să reînvie?” Răspunsul spontan ar fi fost evident negativ. Profetul, însă, este prudent: „Doamne, Dumnezeule, tu o ştii!”, adică totul depinde de hotărârea ta. Şi, de fapt, după Biblie, „Dumnezeu este acela care poate face ca cineva să moară sau să trăiască”. De mai multe ori găsim această definiţie, tocmai în această ordine; nu: „Cel care face să trăiască şi să moară”, ci contrariul: „Cel care face să moară sau să trăiască”, adică „să revină la viaţă”. Dumnezeul Bibliei este un Dumnezeu care este în stare să învie morţii. Şi tocmai aceasta se arată în grandioasa viziune. La drept vorbind, în contextul său istoric, viziunea are un sens simbolic care restrânge ideea deja avansată: nu este vorba despre redarea vieţii acelei mulţimi de morţi, ci numai de redarea vieţii unui popor descurajat, lipsit de speranţă; circumstanţele nu permit nici gândul la perspectiva întoarcerii din exil şi nici măcar gândul la perspectiva unei vieţi mai bune. Atunci Dumnezeu spune: „Voi deschide mormintele voastre, vă voi scoate din ele, poporul meu, şi vă voi aduce iarăşi în ţara lui Israel”. Este vorba, deci, numai de o înviere în sens metaforic, care este deja un lucru minunat, dar nu ca cel al învierii adevărate din morţi. Aplicaţiile, însă, nu se restrâng la contextul istoric, deoarece un oracol profetic are întotdeauna o valoare care nu se epuizează cu interpretările imediat posibile. Textul Cărţii lui Ezechiel profeţeşte o adevărată înviere, operă divină. În Evanghelia după Ioan, Isus deschide această perspectivă într-o dublă manieră. El spune: „După cum Dumnezeu are viaţa în sine, la fel a dat Fiului să aibă viaţa în sine însuşi… Nu vă miraţi, deoarece va veni ceasul în care cei ce sunt în morminte vor auzi glasul său şi vor ieşi din ele, cei ce vor fi făcut binele, pentru o înviere la viaţă, cei ce vor fi făcut răul, pentru o înviere spre condamnare” (In 5,26.28-29). Aceasta este învierea finală, care a ajuns un articol de credinţă pentru poporul lui Israel înainte şi în timpul lui Isus. Acestei speranţe, Isus îi adaugă o alta: „Cine ascultă cuvântul meu şi crede în acela care m-a trimis are viaţă veşnică, el a trecut de la moarte la viaţă… A sosit ceasul, şi acesta este, în care morţii vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu şi aceia care îl vor fi ascultat vor trăi”. Aici este vorba despre o înviere spirituală. Morţii sunt oamenii păcătoşi, care nu mai au viaţa lui Dumnezeu în ei, însă, dacă ascultă glasul Fiului, acesta le dăruieşte viaţa spirituală, viaţa veşnică. Elementele decisive pentru această operă divină sunt cuvântul lui Dumnezeu şi Duhul lui Dumnezeu. Ezechiel primeşte cuvântul lui Dumnezeu pentru a-l proclama şi a-l pune în acţiune. „Rosteşte o profeţie asupra acestor oase” – spune Domnul. Eu am profeţit aşa cum mi s-a poruncit şi în timp ce eu profeţeam am văzut o mişcare între oase…”; s-a produs minunea. Dar cuvântul trebuia să fie completat de Duhul lui Dumnezeu: „Adresează un oracol Duhului, profeţeşte, fiul omului, şi spune-i Duhului: Vino, Duhule, din cele patru vânturi suflă asupra acestor morţi, ca să învie!”. Trebuie, deci, să primim cuvântul lui Dumnezeu şi să fim ascultători faţă de Duhul lui Dumnezeu dacă vrem să trăim din nou, dacă vrem să primim în noi viaţa veşnică, adică viaţa spirituală, care este participare la viaţa lui Isus, Fiul lui Dumnezeu. Primind cuvântul lui Dumnezeu, fiind ascultători faţă de Duhul lui Dumnezeu, primim această putere de înviere care transformă existenţa în noi şi în jurul nostru.

[silvian dobre]

Doamne ajuta !