altmarius

cultură şi spiritualitate

Meditaţie-Miercuri din săptămâna I din Advent
În inima fiecărui om există o mare dorinţă de fericire, şi Dumnezeu, cel care a dat-o, promite s-o satisfacă.
În textele de la liturgia de astăzi, Dumnezeu ne promite o mare fericire, anunţând sfârşitul suferinţelor. El va îndepărta moartea pentru totdeauna, el va da la o parte vălul de pe faţa tuturor popoarelor, el va usca lacrimile şi va şterge toate umilinţele; el a promis aceasta. El va da o fericire extraordinară, simbolizată de acest banchet cu vinuri alese şi cu cărnuri grase.
Dumnezeu, deci, vrea ca noi să aspirăm la fericire: este darul pe care ni-l face, o fericire care vine de la el, o fericire de care ne vom bucura în mod perfect alături de el: „Fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele şi voi locui în casa Domnului până la sfârşitul zilelor mele”.
Biserica retrăieşte speranţa fericirii adevărate, care constă în unirea cu Dumnezeu. Evanghelia ne spune care sunt condiţiile acestei speranţe. Pentru a primi speranţa, e necesar să acceptăm gândul că acum ne lipseşte ceva, că nu avem ceea ce ne dorim: cine este sătul nu mai speră. În Magnificat, sfânta Fecioară Maria constata că Dumnezeu îi copleşeşte cu bunuri pe cei săraci, şi pe cei bogaţi îi lasă cu mâinile goale: pentru a avea speranţă, e nevoie să acceptăm că nu suntem încă bogaţi, e nevoie să acceptăm să renunţăm la satisfacţiile imediate pentru a aştepta fericirea adevărată, care vine de la el. Marea tentaţie umană e de a căuta fericirea imediată, de a nu aştepta, de a căuta în grabă satisfacţiile care par să umple mintea şi inima, dar nu pot să dea bucuria profundă, lăsând inima goală şi distrugând speranţa.
Mulţimea l-a urmat pe Isus, l-a urmat în pustiu, lipsindu-se de toate: „Sunt trei zile de când stă lângă mine şi nu are ce să mănânce”.
Trebuie să înţelegem că unele situaţii de lipsă nu sunt obstacole în viaţa spirituală, ci sunt condiţia normală a vieţii de credinţă, de speranţă şi de caritate şi de care trebuie să ne bucurăm. Dacă ne simţim slabi, asta înseamnă că trebuie să recurgem la puterea lui Dumnezeu, şi nu să ne plângem, ci să fim bucuroşi în speranţă. Dacă lipsesc mijloacele umane pentru a realiza un proiect ce ni se pare din punct de vedere uman vrednic de a fi dorit, nu trebuie să ne plângem, ci să aşteptăm de la Dumnezeu mijloacele sale, care fac să trăim viaţa în Duhul Sfânt. Şi aşa în toate situaţiile în faţa cărora ne simţim insuficienţi, pentru că tocmai acestea ne dau nouă motive de speranţă. Sfântul Paul ne spune că speranţa se trăieşte în raport cu lucrurile pe care nu le posedăm încă, cele care nu se văd; dacă le vedem, dacă le avem în mână, nu mai suntem în speranţă (cf. Rom 8,24).
Un alt aspect pe care evanghelia ni-l arată este aspectul dinamic al speranţei. Speranţa nu e o virtute care ne pune într-o atitudine pasivă, e o virtute care ne încurajează să folosim ceea ce avem, să fructificăm umilii noştri talanţi. Isus, pentru a hrăni mulţimea, le-a cerut discipolilor să aducă ceea ce aveau. Nu era nimic, era un lucru ridicol, dar Isus i-a întrebat: „Câte pâini aveţi?” I-au răspuns: „Şapte pâini şi câţiva peştişori”. Domnul vrea să-i asocieze la opera sa. El vrea să se vadă că e lucrarea sa şi a noastră, că e o lucrare disproporţionată în raport cu slabele noastre puteri, dar vrea să fim asociaţi la opera sa cu o mare speranţă şi ne cere să punem la dispoziţia sa mijloacele care, de altfel, nu sunt altele decât acelea pe care le-am primit de la el însuşi.
Deşi nu suntem nici bogaţi, nici înţelepţi, nici puternici, nici nobili (cf. 1Cor 1,26), trebuie să avem încredere în Domnul şi să ne prezentăm lui în fiecare zi cu oferta noastră, aducându-i puţinele noastre resurse, cu o mare speranţă, pentru ca Domnul să-şi manifeste acum bunătatea sa de Părinte, ca lumea întreagă să trăiască mereu în speranţă.
Domnul ia pâinile şi peştii, aduce mulţumire, le frânge şi le dă discipolilor şi discipolii mulţimii, şi toţi mănâncă şi se satură. Minunea e o promisiune; Biserica o aminteşte pentru a retrăi speranţa noastră în ajutorul Domnului pentru fiecare zi a vieţii noastre şi speranţa fericirii depline în viaţa fără sfârşit cu Dumnezeu, când el va veni să ne caute.

Meditaţie – Minunile sunt numite „semne”, în special în Evanghelia după Ioan, pentru că realmente sunt pline de semnificaţie. O minune nu este numai un semn minunat al lui Isus într-o circumstanţă anume, ci este şi o profeţie, o revelare a intenţiei lui Dumnezeu, despre ceea ce vrea să facă, a făcut sau va face în viitor.
Astfel, minunea înmulţirii pâinilor, acest gest de milă al lui Isus, îl putem înţelege văzând în el semnul atâtor alte gesturi ale sale. Şi pentru că suntem în Advent, putem să vedem în acest miracol simbolul însuşi al întrupării. Isus a venit pentru că a avut milă de oameni, a voit să le dea lor să mănânce şi i-a cerut sfintei Fecioare Maria să dea şi ea ceva, să-şi dea propriul consens, propria viaţă, şi să-i dea trup şi sânge pentru ca el să poată deveni mâncare şi băutură.
La Buna-Vestire i s-a cerut Mariei să fie disponibilă, aşa cum mai târziu Isus va cere apostolilor să fie disponibili, să dea ceea ce au, ca să poată înmulţi aceste umile posibilităţi şi să răspundă la marile probleme ale omenirii.
Ceea ce Isus a făcut la înmulţirea pâinilor vrea să continue şi în zilele noastre şi mereu ne deschide inima faţă de nevoile celor mulţi, ne arată câte nevoi sunt în lume şi ne întreabă: „Câte pâini aveţi?” Ne cere adică să punem la dispoziţia sa puţinele noastre bogăţii, sau mai bine spus sărăcia noastră, dar să o facem cu o disponibilitate adevărată, pentru ca el să poată continua opera sa de mântuire, de eliberare.

Vizualizări: 17

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

199 state 

(ultimul: Sint Maarten)

Numar de steaguri: 263

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 43

1 stat are peste 600,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 90.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

1 stat are peste 20,000  clickuri (Italia)

2 state au peste 10.000 clickuri (Franta,  Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

24 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. DAFFI'S BOOKS

https://www.daffisbooks.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

33. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

Schnell und Steiner

Creat de altmariusplus Iun 19, 2013 at 1:59pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Iun 19, 2013.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell &Steiner

Creat de altmariusclassic Dec 21, 2012 at 6:55pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Dec 21, 2012.

Hermann Hesse -bucher

Creat de altmariusscience Nov 7, 2012 at 5:47pm. Actualizat ultima dată de altmariusscience Nov 7, 2012.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell & Steiner - 1

Creat de altmariusclassic Oct 8, 2012 at 7:52pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Oct 8, 2012.

Neuerscheinungen zum Schnell &Steiner - 3

Creat de altmariusclassic Oct 8, 2012 at 7:50pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Oct 8, 2012.

Neuerscheinungen zum Bohlau - 1

Creat de altmarius Aug 29, 2012 at 7:30am. Actualizat ultima dată de altmarius Aug 29, 2012.

Neuerscheinungen zum Schnell & Steiner - 2

Creat de altmarius Aug 29, 2012 at 7:26am. Actualizat ultima dată de altmarius Aug 29, 2012.

Neuerscheinungen zum Schnell & Steiner

Creat de altmariusplus Mar 14, 2012 at 3:01pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Mar 14, 2012.

Grosse Kunstfuhrer: Maribor

Creat de altmariusconcurs Feb 22, 2012 at 1:08pm. Actualizat ultima dată de altmariusconcurs Feb 22, 2012.

© 2020   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor