Meditatia zilei - 9 octombrie 2012

[altmariustotal catolic]

MARŢI DIN SĂPTĂMÂNA A XXVII-A DE PESTE AN

Gal 1,13-24; Ps 138; Lc 10,38-42

În relatarea convertirii sfântului Paul, în care se desprinde contrastul între viaţa sa de persecutor şi ascultarea faţă de mesajul divin, există un amănunt care îi pune la încurcătură pe traducători. Paul spune că Dumnezeu l-a chemat cu harul său: „Dumnezeu mă chemase prin harul său şi, într-o bună zi, el a găsit de cuviinţă să mi-l descopere pe Fiul său, pentru ca eu să-l vestesc popoarelor păgâne”. Traducătorii au tradus, de obicei, „mie”, dar originalul spune „în mine”: „… a găsit de cuviinţă să-l descopere în mine pe Fiul său”, şi, astfel, pune în evidenţă că această revelaţie este un fapt interior, nu superficial, nu exterior, ci o atracţie divină care atinge profunzimea sufletului. Aşa trebuie să fie o vocaţie: o revelaţie care se petrece în interior, şi nu o chemare externă, chiar dacă unele evenimente externe contribuie lor la orice vocaţie.

Vocaţia din interiorul sufletului revelează raportul intim cu Domnul Isus, pe care evanghelia de astăzi îl descrie în Maria, ocupată numai de contemplarea lui Isus şi de ascultarea cuvântului său. Maria îl primeşte pe Isus în inima ei, Marta îl primeşte în exterior. Şi Isus spune: „Maria şi-a ales partea cea mai bună”, singurul lucru necesar pentru orice creştin, dar, mai ales, pentru un apostol. Era un lucru necesar pentru sfântul Paul, pentru ca el să-l poată vesti pe Isus în mijlocul păgânilor. Adică era necesar ca să aibă loc o revelaţie în Paul, ca o veste să răsune în el şi nu numai prin el. Un apostol nu trebuie să fie doar o trâmbiţă care sună: în cazul acesta, apostolatul său nu este autentic. Este necesar ca revelaţia să fie prezentă în el, şi nu doar transmisă prin el.

Păgânii au recunoscut în Paul revelaţia lui Cristos, deoarece el trăia în Cristos, era pe deplin marcat de credinţa în Cristos. „Această viaţă pe care o trăiesc în trup – le scrie el galatenilor – eu o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu… Nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine”. Astfel, în Paul se revela Cristos.

Înţelegem cât este de necesară viaţa interioară pentru ca evanghelizarea să fie cu adevărat o vestire a lui Cristos. Evanghelizarea nu este publicitate, unde ajunge să prezinţi produsele cu argumente convingătoare. Este necesară, în schimb, o mărturie care pleacă din inimă şi care este dată de întreaga viaţă.

Să-i cerem Domnului pentru toţi apostolii această intimă revelaţie a lui Cristos, ca toţi să poată spune: „Acela care m-a chemat a găsit de cuviinţă să mi-l descopere pe Fiul său, pentru ca eu să-l vestesc tuturor popoarelor”.