Meditatia zilei - 30 noiembrie 2018

[altmariustotal catolic]

Rom 10,9-18; Ps 18; Mt 4,18-22

Astăzi celebrăm sărbătoarea apostolului Andrei, fratele lui Simon Petru şi prietenul lui Ioan şi al lui Iacob. Evanghelia ne relatează cum a ascultat Andrei cuvântul lui Dumnezeu care i-a fost adresat: „*Veniţi după mine şi eu vă voi face pescari de oameni+. Aceştia, lăsându-şi mrejele, îndată au mers după el”. Această adeziune promptă le-a permis apostolilor să răspândească cuvântul, „vestea cea bună” a mântuirii. Credinţa vine din ascultare şi ceea ce se ascultă este însuşi cuvântul lui Cristos, care şi astăzi este răspândit de Biserică până la marginile pământului.

Suntem, deci, solicitaţi să ascultăm cuvântul, să-l primim în inimă. El este un remediu mântuitor. El este un cuvânt exigent, şi acesta este motivul pentru care, cu uşurinţă, am avea tentaţia să ne închidem urechile în faţa lui Dumnezeu care ne vorbeşte: se înţelege că ascultarea va avea consecinţe. Trebuie să ne gândim că cuvântul lui Dumnezeu este într-adevăr un remediu, că dacă uneori ne face să suferim, aceasta se întâmplă pentru binele nostru, pentru a ne pregăti în vederea primirii darurilor Domnului.

Dar cuvântul nu este numai un remediu, este o hrană, o hrană indispensabilă pentru suflet. Profeţii au spus că Dumnezeu va trimite în lume o foame, nu o foame de pâine, ci foame pentru ascultarea cuvântului său. De această foame avem nevoie, pentru că ea ne face să căutăm şi să primim mereu cuvântul lui Dumnezeu, bine ştiind că el ne hrăneşte întreaga viaţă. Nimic în viaţă nu poate avea consistenţă, nimic nu poate să ne satisfacă cu adevărat dacă nu este hrănit, pătruns, iluminat, călăuzit de cuvântul lui Dumnezeu.

În acelaşi timp, cuvântul lui Dumnezeu este o exigenţă. Isus ne vorbeşte despre el ca despre o sămânţă care trebuie să crească şi să se răspândească pretutindeni. De la acest cuvânt vine rodnicia apostolatului. Cei care spun cuvinte omeneşti nu sunt consideraţi apostoli, dar dacă au primit în ei cuvântul lui Dumnezeu, atunci ei sunt impulsionaţi să-l proclame, să-l răspândească pretutindeni, pentru a-i pune pe oameni în dialog cu Dumnezeu.

De la sfântul Ioan ştim că nu este uşor să ascultăm cuvântul lui Dumnezeu, că ascultarea cuvântului nu este o lucrare umană.

Isus îi dojeneşte pe farisei că nu sunt capabili să asculte cuvântul său, deoarece nu sunt docili faţă de Dumnezeu: „Oricine a auzit şi învăţat de la Tatăl, vine la mine” (In 6,45), spune Domnul: pentru a asculta cuvântul lui Dumnezeu, este necesar să fim ascultători faţă de Tatăl.

În sfârşit, acest cuvânt asigură fericirea noastră, deoarece el este mijloc de comunicare. Cuvântul este întotdeauna mijloc de comunicare, este mijlocul prin excelenţă al comunicării umane. Fără el nu am putea comunica între noi, nu ne-am putea înţelege, nu am putea lucra împreună. Acum, cuvântul lui Dumnezeu este mijlocul comunicării cu Dumnezeu. Dacă vrem să fim în comuniune cu Dumnezeu, trebuie să primim în noi cuvântul său.

De altfel, trebuie să spunem că Dumnezeu, prin bunătatea şi generozitatea sa, ne dă cuvântul său, ne pune în dialog cu el, el e cel care ne vorbeşte primul, care ne deschide urechile ca să putem asculta, cum spune un psalm, şi ne dă bucuria de a putea dialoga cu el. Cuvântul lui Dumnezeu este şi mijlocul cel mai bun pentru a fi în comuniune între noi. Să nu ne facem iluzii: adevărata fraternitate este posibilă numai în cuvântul lui Dumnezeu. Dacă îl refuzăm, cele mai frumoase dorinţe, cele mai bune hotărâri de a fi în comuniune cu alţii sunt destinate falimentului, deoarece lipseşte adevăratul fundament, care este comuniunea cu Dumnezeu.

Să-i cerem sfântului Andrei să ne înveţe să ascultăm, să primim cuvântul lui Dumnezeu cu multă generozitate, cu simplitate, cu sentimente fraterne, pentru a putea fi în comuniune cu Dumnezeu şi cu ceilalţi.